Topul candidatilor pentru ZeCotroceni

Stiri 7 Comments »

ZeList a lansat noul Barometru al Blogosferei pentru luna octombrie care contine o sectiune speciala dedicata topurilor despre politicienii si partidele din Romania. Topurile realizate arata cine sunt cei mai vizibili candidati in blogosfera la functia de Presedinte al Romaniei, care sunt partidele politice cu cea mai vizibila prezenta in blogosfera, topul ministrilor din Guvernul Boc (in varianta PSD – PD-L) si topul prezentelor pe bloguri ale ministrilor propusi de Lucian Croitoru.

Topurile au fost intocmite in functie de numarul de aparitii in blogosfera, incepand cu data de 1 noiembrie 2008 si pana in 1 noiembrie 2009. Iata care sunt cei mai vizibili candidati la functia de Presedinte al Romaniei:

  1. Traian Basescu, 14.796 de aparitii
  2. Gigi Becali, 10.656
  3. Mircea Geoana, 5.236
  4. Crin Antonescu, 4.218
  5. Sorin Oprescu, 2.318
  6. Corneliu Vadim Tudor, 1.542
  7. Kelemen Hunor, 283
  8. Remus Cernea, 221

Desigur, subiectul este unul de interes, astfel incat barometrul a fost citat in mai multe articole aparute in publicatii importante din Romania cum ar fi:

Basescu, Becali si Geoana, cei mai vizibili prezidentiabili in blogosfera (Evenimentul Zilei),

Becali, mai vizibil pe bloguri decat Geoana si Antonescu (Business Standard),

Basescu, Geoana si Antonescu au program pe net, Oprescu e de „e-discretie“ ametitoare (Cotidianul),

Basescu, Becali si Geoana, prezidentiabilii cei mai prezenti in blogosfera (Realitatea.net)

Traian Basescu, Gigi Becali si Mircea Geoana, cei mai vizibili candidati la Presedintie in blogosfera (Live News)

Basescu, cel mai vizibil candidat in blogosfera (Ziare.com)

Pe langa aceasta sectiune speciala, raportul cuprinde o descriere a principalelor subiecte din blogosfera din luna precedenta, topul celor mai comentate bloguri, topul celor mai comentate posturi, topul celor mai virale video-uri si topul celor mai linkate posturi.

Puteti vedea toate topurile, atat barometrul de luna aceasta, cat si pe cele din lunile trecute intrand pe ZeList.ro.

Raspuns la 2in1

Uncategorized 29 Comments »

Achilianu scrie un post foarte relevant (as in opinii argumentate, si exprimate clar) despre noul top Zelist.

Ii multumesc pe aceasta cale si postez si raspunsul meu aici (for future reference, ca sa pot face trimitere si ca sa existe un loc in care sa putem discuta). Multumiri multe Achile Peleianului pentru startul discutiei.

———

Cred ca e exact pe dos.
Din cate inteleg eu, teza ta este urmatoarea: noul algoritm favorizeaza bloggerii mari pentru ca ei primesc mai multe linkuri.

Opinia mea (nu pot spune pur obiectiva, pentru ca eu am tinut sa se imbunatateasca modul de calcul) este urmatoarea:

1. Faptul ca am adaugat partea de bonusare a linkurilor noi (max 60 de zile, in posturi, nu in blogroll) limiteaza cumetriile. Cu alte cuvinte, inainte puneai un link cuiva si aia era. Acum linkurile vechi au mai putina importanta decat cele noi. Asta are doua implicatii:

A. Cei care tin la scorul lor vor trebui sa ceara linkuri noi minim la fiecare 60 zile. Si chiar mai des, de fapt.

B. Cei care publica continut foarte linkat au sanse sa faca salturi mari, asta tocmai pentru ca linkurile noi sunt mai importante.

C. Faptul ca exista un grad ce variabilitate mai mare a topului poate scoate in fata mai multe bloguri noi (pe acelea care au relevanta la un moment dat).

2. Daca analizezi primele 200 de locuri vei vedea ca cei care s-au lasat pe tanjeala (deci erau A-bloggeri cu vechime) s-au dus in jos, in vreme ce bloggeri mai noi dar care au avut vizibilitate in ultima vreme au urcat substantial.

3. Intotdeauna cand esti mic, lupta e la deal. Si asta ne doar pe Zelist. E in viata, in politica, in afaceri oriunde. E clar ca e mult mai greu sa ocupi o nisa/spatiu mental/categorie de produs etc in momentul in care exista deja cineva “inpamantenit” acolo. Dap, e nasol dar asta e viata. Echitatea formala (aceleasi reguli pentru fiecare) nu implica egalitate. Exista intotdeauna un avantaj al primilor veniti.
Din contra, sistemul imbunatatit da sanse mai mari noilor veniti de acces la pozitiile superioare.

2 ==> 1

Uncategorized 7 Comments »

Ca tot se poarta reducerile, daunsaizingul, 471===>300, si alte asemenea, am zis si noi sa facem ceva de sezon.

Adica: din cele doua topuri de bloggeri am facut unu:  topul original + topul dinamic  = topul nou

Va fi vizibil de maine/joi, 12 nov.

Cum se calculeaza:

Partea veche:

1. Conteaza linkurile, evident.
2. Conteaza importanta linkurilor (cei foarte  linkati transmit un scor mai mare).
3. Conteaza si cat de darnic/zgarcit cu linkurile e cineva: daca pune putine linkuri, transmite un scor mai mare decat daca pune linkuri gramada. Ca pe alea putine sunt mai expuse/da lumea mai multe clickuri, dacat daca ar fi multe.

Partea noua:
1. Conteaza noutatea linkurilor. De fapt nu e asa noua, mergand pe ideea aceasta si la topul dinamic. Acum am mai rafinat un pic partea asta cu noutatea (consideram nou un link de max 60 de zile).

Scorul nou = scorul vechi + boostul dat de linkurile noi

De ce am facut asta?

Sa fie mai relevant algoritmul.
Suntem convinsi ca jumatate (cei care au scazut) vor considera aiurea aceasta modificare, iar cealalta jumatate (cei care au crescut) o vor considera excelenta (mai ales daca au crescut mult).

Si sunt convinsi ca unii vor regresta topul dinamic.

Noi am pornit de la premiza ca bonusarea linkurilor noi + luarea in considerare a tuturor linkurilor da un clasament mai apropiat de adevar.

PS: In primii 50 exista si cativa Even Steven, vorba lui Seinfeld.

Ce twittereste lumea & alte parascovenii

Uncategorized Comments Off on Ce twittereste lumea & alte parascovenii

1. Intre timp am lansat noul search Zelist. Apare pe toate paginile, cauta pe zile in posturi, comentarii, twittere si media online. Si e doar inceputul a ceea ce vrem sa facem. Mai multe pe Strategist.ro

2. Fratele mai mic al lui Zelist, UBIX.ro va prelua partea de filtrare continut/structurare pe categorii etc. Adica Zelist=pentru profesionisti ai comunicarii/power useri/oameni interesati de social media iar UBIX=blogosfera facuta digerabila pt utilizatorul normal (pasionat de fotbal, filme, muzica, carti etc)

3. UBIX a ajuns pe la 4000 de unici pe zi, BTW

4. Iar azi am mai modificat ceva la prima pagina din Zelist: lansat si promovat in loc vizibil sectiunea “Ce twittereste lumea”

Deja oamenii tind sa dea “trackbackurile” pe twitter, nu pe blog, asa ca Zelist trebuie sa se adapteze. De astazi listam cele mai (re)twitterite linkuri. Si sunt o groaza, va asigur. Cam 40% din twitturi au linkuri in ele.

Le listam pe intervale de 24 de ore, cu 2 optiuni: doar blogosfera romaneasca vs. toate linkurile din universul cunoscut.

5. Avem treaba:

– mai e de lucrat la servere

– imbunatatim clasamentul blogurilor (unificam staticul cu dinamicul ca sa bonificam bloggerii care au activitate constanta si linkuri noi de la oameni)

– apoi lucram la API-ul de search si cautarea premium (cu conturi)

– apoi integram mai mult tiwtterele in paginile bloggerilor (cine il twittereste pe un blogger, care e contul lui de twitter etc)

—-

Si idei mai sunt o groaza de chestii. Scuze ca nu facem toate lucrurile pe care le propuneti voi chiar asa de repede cum am/ati vrea.

Webstock 2009, interviuri si premii

Stiri 3 Comments »

Avem noutati si motive de lauda. In timpul Webstock 2009, ZeList impreuna cu MyVideo au luat interviuri mai multor persoane din industria online romaneasca, printre care si unor bloggeri de succes. Le multumim ca au acceptat sa raspunda la intrebari lui: Nihasa, Buddha, Piticu, Doru Panaitescu, Vladimir Oane, Adrian Ciubotaru, Mihai Irinel, Cristian Manafu, Adrian Soare, Ciprian Stavar si Costin Cocioaba. Vizionare placuta!

De asemenea, TreeWorks a castigat in cadrul galei Webstock Awards de anul acesta doua premii, locul 3 la categoria Content Aggregation cu UBIX.ro, filtrul tematic al blogosferei, si locul 1 la categoria User Generated Content cu TPU.ro. Trebuie sa multumim pentru toate aprecierile, acestea reprezinta recunoasterea muncii si a ideilor noastre. Abia asteptam sa va surprindem din nou!

Ubix vs Zelist

Uncategorized 2 Comments »

Poate credeti ca facem si noi ca P&G care au inventat concurenta aparenta intre branduri prin anii ’50. Adica ori mergi pe Zelist, ori mergi pe UBIX – tot pe la noi ajungi. Nope, nu asta e ideea.

Pe termen lung simtim nevoia sa separam borcanele mai bine – pentru binele/confortul si eficienta tuturor celor interesanti.

Ideea noastra e asa:

1. Social media o sa fie din ce in ce mai mare – mai multe surse, audienta mai mare, mai mare amestecul de valoare-nonvaloare etc

2. Pentru profesionistii comunicarii (jurnalisti, bloggeri, piaristi, advertiseri, oameni de marketing sau de online) vrem sa oferim pe Zelist – date, informatii, topuri, rapoarte si alte parascovenii

3. Pentru oamenii care vor sa citeasca chestii. D-asta am vrut sa facem UBIX – pe care il vedem ca un fel de user-generated newspaper.

Cred ca genul asta de segmentare a targeturilor (professionals vs regular consumers) are o logica prin prisma intereselor fiecarei categorii. Iar cresterea pe UBIX (deja mai multi unici decat pe Zelist dupa vreo 3 luni, inclusiv mai multi vizitatori directi) confirma chestia asta.

Si acum ajungem la UBIX pentru ca despre el vreau sa fie vorba in postul asta.

1. UBIX este un cotidian generat de blogosfera. Asta vrem sa fie, cel putin. Iar rolul nostru este sa incercam sa structuram continutul eterogen al blogosferei dupa categorii, subiecte,  etc.

2. Punctul de pornire la UBIX a fost: hai sa facem o chestie bazata pe algoritmi (filtre baesiene, analiza semantica, cuvinte cheie) care sa puna fiecare post intr-o categorie sau mai multe. Sa facem din bloguri cu continut divers (95% din bloguri sunt despre orice – nu au o nisa definita) zone de interes pe un anumit domeniu (cultura, carte, film, politica, fotbal etc)

3. Care sunt diferentele fata de un agregator plain-vanilla:

– separam posturile pe categorii in mod automat (cu o rata de succes de cel putin 90% – maxim 10% false pozitive)

– determinam importanta fiecarui post in functie de parametri interni ai postului (trackbackuri, comentarii) precum si de originea acestuia (ne folosim de scorul blogului de la Zelist)

– organizam pe subiecte blogurile dintr-o categorie. De exemplu la carti: http://carte.ubix.ro/lista-subiecte

– Oferim pentru fiecare din cele 20 de categorii motoare de cautare, feeduri RSS, topuri ale celor mai importante posturi, posibilitatea de a adauga comentarii, posturi inrudite

Cam asta e UBIX. Si, sigur, as mai putea sa mai scriu chestiile pompoase dar pana la urma lucrurile sunt mult mai simple: astea sunt chestiile pe care le vedem noi interesante pentru un utilizator normal (cel care vrea sa afle in fiecare zi cate ceva deste gastronomie, sau filme sau muzica). Acum trebuie sa vedem cum sa facem facilitatile asstea sa mearga excelent (viteza buna de incarcare, rapiditate in parsare etc).

* Sper ca acest post sa raspunda intrebarii pertinente a lui mariussescu: “Care e diferenta intre ubix.ro si alte agregatoare de bloguri, in afara de taguri?”

* Sper ca pe la finalul saptamanii viitoare sa povestesc un pic si despre cum ne propunem sa imbunatatim Zelist.

Cati twitteri incap in ZeList?

Cum functioneaza 7 Comments »

Iti place Twitter-ul? Esti dependent, nu-i asa? Recunoaste! Si noi!

Cum in ultima perioada mediul online este tot mai interesat de Twitter si de numarul de utilizatori romani ai platformei de micro-blogging, noi, cei de la ZeList, ne-am hotarat sa cautam serios prin conturi pentru a descoperi pe fiecare dintre urmasii twitter-isti ai lui Decebal. Am ajuns la 7.512 utilizatori. Nu-i asa ca suntem multi?

Daca totusi nu te-am gasit (spune drept, esti urmas al lui Traian, nu?) sau daca ti-ai facut chiar acum contul, intra pe ZeList.ro la sectiunea ZeTweety si alatura-te si tu. Cu cat suntem mai multi, cu atat mai bine.

In plus, daca vrei sa afli ce facem noi in fiecare zi, urmareste-ne pe contul de Twitter: @ZeList

Topul Vizibilitatii sau ZeTop Dinamic sau asa ceva

Stiri 35 Comments »

Azi dam drumul la Topul Vizibilitatii in Blogosfera.

Stai putin, da’ nu mai aveati unul? – or sa zica cei care stiu de Zelist de ceva vreme.

Da, mai avem unul – cu el a inceput Zelist, insa daca tot ne pricepem sa facem topuri, nu ar mai strica unul.

Deci care e faza cu asta nou?

Blogosfera are deja o vechime, ceea ce inseamna ca bloggeri vechi au un avantaj fata de noii veniti. Si asta nu ar fi chiar asa de rau, daca nu ar fi o tona de blogguri vechi, semi-adormite. Ca sa nu jignesc pe mine ma dau exemplu cu catastif.com. E cam mort de un an incoace, dar apar in Zelist mai bine decat ar fi cazul. Si pot sa mai enumar vreo 20 de bloguri in situatia similara, care zac prin blogrollurile a zeci/sute de oameni, dar care nu au activitate.

In plus, blogosfera a prins la vedete 🙂 Si e destul de trendy sa ai o vedeta, doua in blogroll. Si tot asa.

Asadar am zis sa facem un top mai dinamic. Care sunt diferentele fata de cel vechi:

1. Luam in calcul doar linkurile din posturi (nu si din blogroll)
2. Luam in calcul doar posturile din ultimele 180 zile
3. Bonusam  substantial linkurile din posturile foarte recente (ultima saptamana) si din posturile relativ recente (8-30 zile – bonus mai mic)

Ca si asemanari: tinem cont de valoarea linkurilor (adica blogurile mai vizibile ofera vizibilitate mai mare, logic) + suntem atenti la link-spam.


Ce spune/face topul asta nou?

1. E un barometru mai fin in privinta vizibilitatii dintr-o perioada. Ex: Tolo.ro a scris despre duduia Ritzi, s-a dus repede in sus cateva pozitii
2. Arata mai bine cine creaza content citabil. Adica: daca esti fanul unei vedete o pui in blogroll, daca insa vedeta e si desteapta – o citezi in posturi, daca nu citezi alte persoane.
4. Niveleaza un pic terenul in lupta bloggeri puri vs bloggeri cu faima in offline.
5. Arata agentiilor cine e activ in ultima perioada si cine a mai redus motoarele.

Ce se intampla cu ZeTop clasic?

Ramane. Topul original poate fi un indicator mai bun al notorietatii generale (pe perioade lungi), in vreme ce acesta nou vorbeste de vizibilitatea in ultima perioada.
Relatia intre cele doua poate suna cam asa:

ZeTop Clasic
– cine e iubit, cine a creat o comunitate mai mare sau mai mica, cine impune respect, cine e mai brand etc
ZeTop Dinamic – cine e citit si citat in ultima vreme, cine genereaza informatie/continut care se propaga bine

Dar nu exista o mare dihotomie, totusi. Bloggeri din top 50 sunt cam aceiasi, doar ordinea difera. Mai mult, existenta concomitenta a celor doua ar trebui sa dea posibilitatea agentiilor/advertiserilor sa trianguleze mai bine care sunt bloggerii interesanti pentru ei.

Care e mai bun?

Depinde de la caz la caz:

– Daca vrei sa te asociezi cu un brand blogosferic, te uiti la cel clasic

– Daca vrei sa propagi o informatie mai repede, te uiti la cel nou

– Daca esti blogger si vrei sa te lauzi, te uiti la cel unde esti mai sus 🙂

Toate bune si asteptam feedbackul si parerile voastre,

Catalin Tenita

Ce blogger i-ar da-o lui Smarandescu

Stiri 2 Comments »

Lume, lume… avem placerea de a va anunta ca ZeList.ro impreuna cu HEYO.ro au lansat ,,Cupa HEYO la BLOGal Kombat”, unde 20 dintre cei mai fiorosi si musculosi bloggeri se intrec in lupte imaginare pe viata si pe moarte.

L-ar cafti Zoso pe Cabral, VisUrat l-ar snopi stand in spagat pe Mircea Badea, ar da Arhi cu Bobby Voicu de pamant? Afla pe HEYO.ro.  Bloggerul care reuseste sa-i tranteasca la pamant pe ceilalti pleaca acasa cu un tricou special (unic, one of a kind) din partea pidjin.net si cu doua dintre fotomodelele care arata panourile cu runda care urmeaza.

Comunicat important: Pidjin.net finalizeaza preluarea ostila a ZeList.ro

Uncategorized 19 Comments »

Pidjin.net LTD, cu sediul intr-o casuta postala din paradisul fiscal Pigeon Island (66°19′S 110°27′E), Santa Lucia, entitate listata pe Dow Jones cu indicativul PDJ, a finalizat in aceasta dimineata preluarea ostila (cu iatagane, bate si topoare) a topului blogosferei ZeList.ro, urmand sa determine viitorul acestuia si al tuturor bloggerilor. Trebuie mentionat faptul ca preluarea nu s-a soldat cu victime, ci doar cu degete prinse in tastaturi si usoare electrocutari.

Topul ZeList va functiona din aceasta zi sub strictul control al investitorilor majoritari, domnii Fredo si Pidjin, care vor decide in functie de dorintele, toanele si necesitatile personale asupra topului. Desigur, topul va putea fi influentat prin oferirea de catre bloggeri de favoruri financiare si nu numai. De asemenea, noua conducere isi rezerva dreptul de a elimina din top orice blogger ostil acesteia si de a-l inlocui cu mesaje injurioase la adresa muritorului care si-a permis acest sacrilegiu.

In urma preluarii, cei doi noi sefi ai ZeList au binevoit sa coboare de la nivelul superior al gandirii lor malefice pentru a da declaratii. Astfel, Domnul Pidjin a spus ca:

,,avem deja in vedere eliminarea a cel putin 10% din bloggeri. Algoritmul ZeList este total eronat si chiar enervant pentru ca nu tine cont de dorintele noastre vitale. Si cand spun eliminare, vorbim de eliminare FIZICA, nu altceva”.

Domnul Fredo a adaugat ca ,, vom introduce un sistem mult mai bun de clasificare si anume, dupa cum ne taie capul. Ca o informatie din interior, pot sa spun ca formele vor conta, chiar si cele modelate la chirurgi esteticieni. In plus vizionam ZeList ca o platforma de valorificare a potentialului peren al Romaniei. Numarul 1 in ZeList se va numi Pidjin Playmate of the Year iar locurile 2 pana la 10 vor fi Pidjin Bunnies”.

In urma preluarii, topul ZeList va deveni cel mai important top din lume, si singurul care va conta in determinarea persoanelor ce vor supravietui Judecatii de Apoi.

Noul actionariat doreste extinderea viguroasa in offline prin construirea de temple pentru aducerea de ofrande: un cocos echivalentul a + 10 pozitii in Zelist, un miel echivalentul a 50 de pozitii, etc. De asemenea, Pidjin.net va demara o colaborare cu telescopul spatial Hubble pentru detectarea bloggerilor extaterestrii si convertirea lor la cultul nou format.

ZeList a fost dezvoltat de TreeWorks si reprezinta la aceasta data cel mai complex instrument de monitorizare a blogosferei si presei romanesti, urmarind peste 31.183 de bloguri si 40 de surse de stiri online. Atat numarul blogurilor, cat si cel al surselor online va fi marit pentru a include orice fiinta vie care a pus mana vreodata pe un mouse.

ZeList poate fi utilizat de orice persoana poate determina cele mai importante barfe la un moment dat, iar profesionistii din domeniul comunicarii, mass-media si psihiatriei pot determina trenduri, pot stabili vectorii importanti pentru transmiterea unui mesaj in blogosfera si pot descoperi ce bloggeri sunt indeajuns de nebuni incat sa-si petreaca viata sexuala in fata computerului.

Fredo & Pidjin, cunoscuti pentru tentativele lor de a distruge lumea sunt responsabili pentru toate dezastrele naturale, catastrofele ecologice, accidentele nucleare, criza economica, sanii conici ai Madonnei si pentru tunsoarea lui Kim Jong-il. Cei doi porumbei malefici implinesc pe data de 31 mai 4 ani de existenta asa ca duminica se vor organiza ceremonii aniversare si parade militare cu tehnica nucleara in toate capitalele lumii.

Cristian Clita

PR Executive-ul care a scris acest comunicat sub amenintarea unui obiect contondent.