Future Lab 2022: Hard work leads to brilliance

Comunicate de presa Add comments

Asociația Studenților din Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, din cadrul Universității din București, desfășoară în perioada 14-16 octombrie proiectul anual Future Lab. Scopul principal al acestui proiect este dezvoltarea studenților atât pe plan profesional, cât și personal. De asemenea, în cadrul acestui proiect, studenții vor avea ocazia să găsească motivația de care au nevoie pentru a face un pas important în cariera lor. Proiectul se va desfășura în totalitate cu prezență fizică.

Tema de anul acesta este „Hard work leads to brilliance” și, astfel, va pune foarte mult accentul pe importanța pe care o are munca în atingerea succesului și nu numai. În cadrul proiectului, studenții vor avea șansa să participe la diverse întâlniri, iar speakerii vor fi persoane invitate din diverse domenii, din cadrul mai multor companii. Anul acesta, proiectul dorește să educe studenții mai mult pe subiectul antreprenoriatului, astfel că majoritatea întâlnirilor vor avea acest subiect ca punct de interes.

 

Studenții vor putea pune întrebări și își vor exprima opiniile despre diferite lucruri, vor putea învăța lucruri noi de la profesioniști și, de asemenea, vor primi adeverințe de practică profesională. Toate edițiile anterioare ale proiectului au fost un adevărat succes, studenții fiind foarte interesați să participe, iar majoritatea părerilor au fost pozitive. În continuare puteți citi mărturiile celor două coordonatoare ale proiectului de anul acesta:

 

„Cum anul acesta cursurile se vor desfășura în format fizic, am decis ca și proiectul să aibă loc în aceeași manieră. Sunt extrem de bucuroasă să coordonez ediția din acest an, mai ales că avem o mulțime de surprize pregătite pentru participanți. În cadrul evenimentului vom avea speakeri din domeniul antreprenoriatului, care ne vor dezvălui diverse detalii esențiale din domeniu, vom organiza un giveaway și ne vom asigura că toți participanții vor pleca de la proiect cu informații noi și utile. Sperăm să vă vedem în număr cât mai mare, căci e o oportunitate de care trebuie să profitați la maximum.” – Miruna Flipache, Coordonator Future Lab 2022

„Future Lab înseamnă foarte mult pentru mine, deoarece este primul proiect la care particip în calitate de coordonator. Asumându-mi această responsabilitate, nu pot decât să îmi propun ca totul să iasă bine, ca participanții să se bucure de ce le-am pregătit și să plece cu un pachet de cunoștințe noi și utile. Știm cu toții că tinerii încep din ce în ce mai mult să fie atrași de antreprenoriat, de aceea le-am pregătit niște secrete din spatele culiselor, care vin direct de la oameni consacrați în domeniu. În cadrul proiectului, vor avea loc o serie de conferințe și workshopuri, cu speakeri care vor fi acolo să ghideze noua generație. Un obstacol de care mă tem este această trecere a proiectelor din online în mediul fizic de după pandemie, dar sunt încrezătoare că mai multor oameni li se va părea mai captivantă o conferință fizică, interactivă, decât una în fața ecranului. Așadar, vă așteptăm cu nerăbdare!” – Adelina Neagu, Coordonator Future Lab 2022

Pentru informații suplimentare, puteți contacta Asociația Studenților din Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, pe pagina de Facebook ASLS România: https://web.facebook.com/aslsro.

 

 

Comments are closed.