Managerii de HR, cei mai interesați de implicarea în proiecte sociale

Comunicate de presa, social media 1 Comment »

În luna martie a acestui an, au fost finalizate rezultatele primului studiu realizat în 2017 de platforma de afaceri Business Days, care a analizat, separat și per ansamblu, preocupările directorilor generali/CEO și ale managerilor de departament, cu focus special pe HR, Comercial, Marketing, Comunicare, Operațional și Financiar. Studiul a relevat punctele de vedere ale unor diverse roluri dintr-o organizație legat de problemele cu care se confruntau la momentul derulării studiului și, de asemenea, legat de nevoile de dezvoltare ale acestora.

Astfel, cercetarea a identificat zonele de interes si preocupările managerilor din organizațiile românești, pentru a înțelege încotro se indreaptă atenția și efortul lor. Totodată, cercetarea a aflat dorința managerilor de a se implica în proiecte cu impact social și de a contribui la remodelarea societății și, în special, de a ajuta în adaptarea generației tinere la nevoile și cerințele pieței muncii, pentru a realiza absorbția eficientă a acestora în companiile care caută cu disperare talente și, totodată, pentru a reduce dorința tinerilor de a pleca din țară.

„Este interesant de remarcat că există o discrepanță între interesul și focusul managerilor de marketing și HR manageri în ceea ce privește brandul de angajator, întrucât această componentă nu pare să fie deloc în atenția departamentelor de marketing și comunicare. Deși toate companiile se plâng de lipsa talentelor și de dificultăți de recrutare, în continuare construirea brandului de angajator intră aproape exclusiv în apanajul HR”, arată Laszlo Pacso, fondator și coordonator proiecte Business Days.

Un alt aspect interesant este interesul diferit pe care îl au managerii de departament legat de implicarea în proiectele sociale:

  • cel mai mare apetit și disponibilitate îl au managerii de HR;
  • pe locul 2 se situează managerii comerciali;
  •  pe locul 3 se situează CEO/GM;
  •  cea mai mică dorință de implicare se manifestă la cei din marketing și în cadrul departamentelor financiare și operaționale.

Cercetarea efectuată de Business Days s-a derulat pe un eșantion de 130 de antreprenori, top manageri, manageri ai departamentelor de HR, Marketing, Comunicare, Comercial, Operațional și Financiar și profesioniști, ca preambul pentru Iași Business Days 2017, ediție care deschide seria evenimentelor de afaceri Business Days din acest an. Inițiativa Business Days de a sonda periodic nevoile mediului de afaceri din România a venit ca un pas firesc generat de noua arhitectură a evenimentului.

„Încă de anul trecut, am reorganizat structura evenimentelor Business Days și am ordonat sesiunile din cadrul unei ediții pe 3 paliere. Primul se focusează pe inspirație și este centrat pe trenduri, tendințe și analize asupra factorilor care impactează mediul economic și societatea (aproximativ 25% din conținutul evenimentului). Al doilea se focusează pe dezvoltarea abilităților și competențelor profesionale, cu accent pe managementul resurselor umane, pe aspectele comerciale și a relațiilor cu clienții, pe aspectele de marketing și comunicare și pe aspectele de management strategic și operațional (aproximativ 40% din conținutul evenimentului). Al treilea se focusează pe dezvoltarea afacerii atât din perspectiva antreprenorilor, cât și din perspectiva managerilor care sunt factori de decizie, cu accent atât pe aspectele interne ale unei organizații (remodelare, restructurare, reorganizare, eficientizare, profitabilizare, reducerea riscurilor, creșterea productivității, creșterea nivelului de competență și a valorii organizației) cât și pe cele externe (dezvoltare pe piața existentă, acces pe piața externă, dezvoltare pe alte nișe sau piețe, diversificarea activității, creșterea competivității, acces la resurse pentru dezvoltare, parteneriate, business networking).” – Laszlo Pacso.

Ediția din 2017 a Iași Business Days, cel mai mare eveniment de business din regiunea Nord-Est a României, organizat in colaborare cu Primăria Municipiului Iași și Palatul Culturii Iași, va avea loc în perioada 5-6 aprilie, la Congress Hall- Palas Iași și la Palatul Culturii. 100 de speakeri antreprenori, manageri și profesioniști de top vor conferenția în 40 de manifestări atent alese în urma concluziilor studiului mai sus amintit. Peste 600 de participanți din regiunea de Nord-Est, din țară și din Republica Moldova vor fi prezenți la eveniment. Participantii activează în industrii precum: IT, financiar-bancar, asigurări, outsoursing, publicitate, producție, distribuție, horeca, tehnologie, medicală, turism, viticultură , textilă, retail. Mai multe detalii despre program, speakeri și opțiunile de înscriere puteți găsi la adresa https://www.businessdays.ro/Evenimente/Iasi- Business-Days- 2017.

Înscrierile sunt deschise până marți, ora 12.00, în limita locurilor disponibile!

Evenimentul este susținut de: Primăria Municipiului Iași, Palatul Culturii Iași, Raiffeisen Leasing, Fan Courier, Dedeman, UniCredit Bank, Oracle, Patria Bank, Zitec, Galaxy Design, Bonduelle, Chivas the Venture, Philip Morris, Eokey.ro, AGEO Biz, Autonom, Dallmayr, Aqua Carpatica, Casa de Vinuri Cotnari, Bittnet Systems, Agenția de Print, Easy Host, Grafoprint, Hotel Unirea, Ramada Iași City Center, Little Texas, Iassium Residences, BMW Automobile Bavaria, Camera de Comerț și Industrie Iași, ANIS, Tehnopolis, Clustero, GPEC, Ai Succes, Buticul de Inspiratie by Dana Tudor.

Parteneri media: România Liberă, Europa FM, 9AM, Business Cover, Piața Financiară, Jurnalul de Afaceri, Business 24, Ziare.com, Chic-Elite.ro, Softlead, Avocatnet.ro, IQads, Smark, Zelist Monitor, Editura Amaltea, Ziarul de Iași, Evenimentul regional al Moldovei, WINK, Prima TV, Radio Hit, Tele’M, Iasi TV Life, Mood Mag, ReporterIS, Impact FM, Iașul In Afaceri, Viva FM, TV Apollonia, Inoras.ro, Iasi Fun, Suceava News, Roman FM.

 

TeCOMM- Platile online in Romania

Comunicate de presa, social media Comments Off on TeCOMM- Platile online in Romania

TeCOMM: „Romanilor nu le este frica sa plateasca cu cardul online. Ei o fac constant catre companiile in care au incredere si care le impun acest lucru”

Platile digitale au crescut in 2016 cu 75%, cumuland pana la 7 milioane de tranzactii online (dekstop si mobile), conform Netopia MobilPay, iar valoarea tranzactiilor online a crescut cu aproximativ 40% fata de 2015.

Persoanele cu varste cuprinse intre 25 si 34 de ani, preponderent barbati (62%), reprezinta majoritatea celor care aleg sa plateasca online cu cardul, potrivit Netopia. „Romania incepe sa se alinieze in randul tarilor cu un ecosistem solid al platilor digitale, iar evolutia din ultimul an ne confirma acest lucru. Usurinta cu care se pot face platile online ii atrage pe tot mai multi romani sa opteze pentru aceasta metoda, fapt valabil atat in capitala, cat si in provincie”, a declarat pentru Start-up Cafe Antonio Eram, CEO si Fondator Netopia MobilPay, speaker in cadrul evenimentului TeCOMM.

Sfaturi punctuale despre platile in comertul electronic, dar si povestile de succes care stau in spatele magazinelor online vor fi prezentate intre 26-27 aprilie in cadrul TeCOMM eCommerce Conference & Expo, punctul de intalnire in Bucuresti pentru peste 250 proprietari ai magazinelor online si profesionisti in comertul electronic.

Creste valoarea portofelului digital in 2017

Peste 60 milioane de euro au fost procesati pana in prezent de Netopia Mobil Pay la cumparaturile cu cardul. „Romanilor nu le este frica sa plateasca cu cardul online. Ei o fac constant catre companiile in care au incredere si care le impun acest lucru: Google, Facebook, Amazon, Apple Store, Aliexpress s.a.m.d. O statistica de la Visa/Mastercard spune ca romanii platesc de 3 ori mai mult cu cardul in afara decat in tara. Asta inseamna ca problema lor nu este in a plati cu cardul online, ci in increderea pe care o au in site-urile locale. Nu au incredere ca le ajung la timp produsele sau ca nu este ceea ce isi doresc”, declara Horia Grozea (Online Director & Mobile Payments Netopia Mobilpay). Netopia MobilPay este cel mai mare procesator al platilor electronice din Romania, iar portofelul digital mobilPay Wallet este cea mai premiata solutie de plata din tara.

Nevoia de securitate in cadrul platilor online

Cu o activitate de peste 19 ani in domeniul bancar, Sebastian Kucharek (Head of Treasury & Trade Solutions Central and Eastern Europe, Citi) va sustine workshop-ul Cybersecurity, oferind solutii si sfaturi utile pentru protejarea impotriva fraudelor, ca raspuns la acest risc emergent la nivel global odata cu dezvoltarea online-ului.

Alaturi de sesiuni de workshopuri, prezentari si dezbateri, in acest an, TeCOMM include pentru prima data Forumul TECOMM Cross-border. Proprietarii magazinelor online care au potentialul de a-si extinde afacerea la nivel international si directorii asociatiilor de eCommerce din Europa se intalnesc pentru a dezbate care sunt noile piete de dezvoltare. Printre tematicile incluse in cadrul acestei noi sectiuni se numara: legislatia Europeana in eCommerce, trendurile la nivel european sau implicatiile financiare.

Citi Bank, compania internationala de servicii financiare prezenta in peste 160 de tari din lume, vine in intampinarea proprietarilor de magazine online cu un portofoliu vast de solutii financiare. Ivan Vrhel (Head of Commercial Bank, Citi Romania) participa in cadrul dialogului cu proprietarii magazinele online si prezinta solutiile de dezvoltare dincolo de granitele tarii. Ivan supravegheaza divizia de servicii bancare ce ofera produse financiare, platforme si servicii pentru companiile mijlocii, sprijinind cresterea lor atat in Romania, cat si in strainatate.

Pionii principali din industria de eCommerce din Europa de Est, la TeCOMM

TeCOMM eCommerce Conference & Expo, organizat de agentia Libero Events, este evenimentul premium din Europa de Est dedicat industriei de eCommerce. Intre 26-27 aprilie, TeCOMM include prezentari, dezbateri si workshopuri sustinute de speakeri de renume la nivel international precum: Richard Prenderville (CMO & Founder, Peloton Digital Marketing Group), Mike Bainbridge (Chief Digital Technologist, Rackspace), Nick Lansley (Innovation Insider, Nick Lansley & Innovation Lab), Carlo Terreni (Netcomm Suisse, General Director), Sven Bally (Founder & Senior Consultant, XETA) sau Kunle Campbell (Advisor & Ecommerce Growth Consultant,2X eCommerce).

An de an, TeCOMM aduce impreuna proprietarii magazinelor online si profesionistii in eCommerce cu scopul de a educa si impartasi solutii practice din comertul electronic. Editia din acest an TeCOMM Bucuresti are loc in perioada 26 – 27 aprilie la Radisson Blu Hotel*****, iar inscrierile continua pe www.bucharest.tecomm.ro/register.

Companiile care inteleg aportul pe care conferinta de eCommerce il are in dezvoltarea mediului de business online si care sustin evenimentul sunt:

  • Parteneri: Citi Bank, Iagency, Hostvision, Proclick, Content Speed, DWF, Profitshare, Muehle, Mihai Sosa, Customsoft, Credius, C-Solutions, Exponea, DHL
  • Recommended Payment Processor: Netopia mobilPay
  • Sustinut de: Mready, MxHost, Conectoo
  • Official Car: Midocar

Inovatia care te ajuta in business

Comunicate de presa, social media Comments Off on Inovatia care te ajuta in business

Inovatia face diferenta intre lideri si manageri. Pornind de la aceasta realitate, Biz Innovation prezinta an de an inovatorii si companiile care dicteaza noile reguli ale economiei.

Conferinta reuneste reprezentanti ai industriei ITC, investitori, directori de dezvoltare, consultanti in inovatie, antreprenori si cercetatori, intr-o dezbatere despre cloud, mobile, inteligenta artificiala si Internet of Things (IoT).

Descopera viziunea care duce afacerile la urmatorul nivel. Vino pe 10 Aprilie la Biz Innovation Forum si afla inovatiile si modele de business care schimba lumea!

Dintre vorbitorii conferintei ii amintim pe: Antonio Eram, Founder & CEO, Netopia; Cornel Amariei, Inventator, Antreprenor; Razvan Tapu, Senior Manager Business Development & Strategic Initiatives, Stefanini; Magda Ropotan, Consultant in inovatie; Bogdan Bocse, Co-founder, VisageCloud; Cosmin Nicula, Co-founder, VisageCloud; Branislav Bibic, Managing Director, Philip Morris Romania; Ionut Budisteanu, Inventator.

Evenimentul va avea loc pe 10 Aprilie 2017, la ARCUB, Bucuresti. Mai multe detalii regasiti pe site-ul evenimentului Biz Innovation Forum (http://revistabiz.ro/innovationforum2017).

Ai intrebari pentru speakerii conferintei? Contacteaza-ne la lelia.petrescu@revistabiz.ro si le vom adresa acestora, pentru a ti se oferi raspuns in cadrul conferintei. Pentru alte detalii si acreditari de presa, va rugam sa ne contactati la aceeasi adresa de contact. ***

Despre Biz

Biz este o revista de afaceri avangardista care ofera continut viu si abordari unice asupra mediului de afaceri local si international.

Lansata in 2000, Biz este prima revista de afaceri din Romania care a schimbat printul romanesc prin importante premiere si proiecte speciale. Revista are ca public tinta top manageri, antreprenori si profesionisti ai mediului de business. Tirajul este de 10.000 de exemplare pe numar, dintre care peste 7.500 sunt abonamente.

In premiera absoluta in designul romanesc, in toamna anului 2015, Brandient si Biz au castigat legendarul Red Dot Design Award, in cadrul uneia dintre cele mai prestigioase competitii internationale de design.

Revista Biz se distribuie in zonele urbane din tara, fiind disponibila in retelele Inmedio – Relay din Centrele de Business, Kaufland, Auchan, Mall-uri, Cora, Mega Image etc. la chioscurile de presa, aeroport (Tarom: Business Lounge, porti de imbarcare, la bordul aeronavelor TAROM) si reteaua de benzinarii Agip.

16 – 22 martie 2017 – Saptamana in Social Media

social media, Zelist Research Comments Off on 16 – 22 martie 2017 – Saptamana in Social Media

Va prezentam stirile din social media, din ultimele 7 zile (16 – 22 martie 2017).

Lansari, campanii, stiri:

  • Ananda PR: 7 lucruri pe care trebuie sa le stii inainte de epilarea definitiva laser (Coquette Beauty Clinique)
  • BDR Associates:
  • Brand Support: Compania Lesaffre Romania lanseaza prima campanie de digital storytelling din Romania pentru categoria Food, pentru marca de drojdie proaspata Secretul Bunicii
  • Caracteristic PR:
    • Cel mai mare program de stagii pentru studentii din Romania da startul celei de-a 13-a editii
    • Despre fotografie, pasiune si meserie, cu Ana Maresescu: pozele familiei au fost cartea mea preferata de povesti (F64)
    • Gramma – povestea vinului care da tonul oricarei conversatii
  • Chapter4:
    • Innovate your future @Ixia – program academic complet pentru studentii pasionati de securitate, programare si dezvoltare software
    • Trucuri pentru un cappuccino delicios preparat acasa (Lavazza)
    • Incepe Festivalul de Film LET’S CEE
  • Conan PR scrie ca, in doi ani, Uber a ajuns la 250.000 de utilizatori in Romania si este a doua cea mai recomandata aplicatie, dupa cele de mobile banking
  • Daescu Bortun Olteanu:
    • adidas accepta provocarea caldurii extreme cu noua generatie CLIMACHILL
    • adidas by Stella McCartney combina designul cu angajamentul pentru lansarea Parley UltraBOOST X
  • DC Communication recomanda studiul EY Romania, care arata ca jumatate din afacerile de familie din Romania reusesc succesiunea la a doua generatie
  • EnTourage Communications: In luna mai are loc concursul national de muzica pentru copii “In Memoriam Dinu Lipatti” si ne bucuram sa fim parteneri, alaturi de Itsy Bitsy, Clopotel.ro si SfatulParintilor.ro
  • Erka Synergy Communication: Vino sa testezi gratuit si sa descoperi alaturi de Decathlon povestea produselor Kalenji
  • Free Communications anunta ca DONA atinge pragul de 300 de farmacii. Agentia scrie pe Facebook despre concursul Wizz Air
  • Galeriu & Parteners este mentionata in contextul promovarii produselor Solgar Romania
  • Golin:
    • BRD a castigat trofeul “Cea Mai Prietenoasa Banca pentru Tineri” in 2016, la editia a II-a a “Mastercard Bank of the Year”
    • Cu ocazia aniversarii a 50 de ani de performante sportive si excelenta Mercedes-AMG Simona Halep devine ambasador Mercedes-Benz in Romania
    • Ziua Nesfarsita a lui Giraf – o alegorie interactiva prezentata de apa minerala ZIZIN si MullenLowe
    • Pentru ca unele lucruri chiar merita comunicate, Praktiker si Golin fac din nou echipa
  • Nestle si Graffiti PR au lansat un nou produs romanesc: Necafe 3 in 1 Piccolino
  • Grayling Public RelationsEurosport dezvaluie o noua identitate de brand pentru Jocurile Olimpice de la Pyeongchang 2018. Discovery Channel sarbatoreste Ora Pamantului. Programul va fi intrerupt timp de o ora
  • Media PozitivSaxo Bank publica raportul anual pe 2016. Olanda – grijile au fost ingropate (Saxo Bank)
  • More Than Pub si Just Master Activities sunt “better together”
  • MSLGROUP The Practice anunta ca Fortuna devine sponsor al echipei nationale de fotbal a Romaniei. Incepe cel de-al cincilea sezon al proiectului international pentru copii “Fotbal pentru prietenie“, organizat de Gazprom. Agentia mentioneaza si Timisoreana
  • Oxygen PRWarply, lider european in furnizarea de solutii Mobile Loyalty & Mobile Payments, intra pe piata din Romania. Grand Cinema & More doneaza Biblioteca Bestiei elevilor din scoli si licee
  • Plus Communication scrie cu mare bucurie despre progresele inregistrate de copiii pentru care a colectat fonduri: Alexandru si Daria, Agentia asigura relatiile cu mass media pentru evenimentul international Maratonul NisipurilorElite Business WomenConfederatia Nationala a Antreprenorilor Mici si Mijlocii, profesorul international de yoga Dana Tupa si pentru psihologul Alexandru Plesea
  • PR AvenueRecupar – pentru barbatii cu parul bogat si puternic, care sunt mereu stapani pe sine
  • PR Beta: 250 de participanti in prima zi a conferintei Linked Culture
  • Prais Corporate Communications: Premiera pe piata romaneasca: produsele din carne de pui CocoRico, certificate SGS pentru bunele practici ale sistemului integrat de productie
  • PRSteps:
    • Top 10 carti cumparate in februarie: Andrei Ciobanu si Irina Binder, autorii cu cele mai mari vanzari in februarie
    • 76% dintre companiile locale apreciaza utilitatea unui ERP. 47% se uita la pret si la amortizarea investitiei (Entersoft)
    • Romanii, tot mai pragmatici atunci cand vine vorba de cumparaturi. Ce ii motiveaza sa vanda si sa cumpere pe site-urile de anunturi (olx.ro)
    • Elefant.ro deschide inca 12 puncte de livrare in toata tara
  • RanEvents Comm:
  • Republika: Fanii au ales: Monopoly isi schimba infatisarea
  • Premiera pe piata de comunicare din Romania. Tendintele anului 2017 in viziunea Rogalski Damaschin, prezentate de un robot “educat” pentru a interactiona cu utilizatorii
  • In sync with the world – campania de lansare Virgin Radio Romania semnata de agentiile Rusu+Bortun
  • Smart Point Consulting:
    • CeBIT 2017: Epson lanseaza noi tehnologii pentru biroul viitorului: noi serii de imprimante si primul sistem din lume pentru producerea hartiei la birou
    • Mio Technology lanseaza in Romania Mio MiVue Drive, noua gama inovatoare de Navigatie cu camera video pentru autovehicule
    • 10 recomandari de utilizare a aparatelor electronice si electrocasnice (Depanero)
    • Studiu: UPS si Marken sunt furnizori de servicii logistice de top in segmentul studiilor clinice in industria pharma
  • The InstituteING Bank finanteaza cinci proiecte cu 250.000 de euro in cadrul competitiei Urbaniada II
  • The Public Advisors: Preocupata de cresterea businessului si de dezvoltarea anajatilor, Compania Electric Plus a facut investitii de 1.100.000 de euro in 2016
  • Thinker Media: Azi la Oradea, maine in Costa Rica! Cu aroma de cafea potrivita, explorand virtual pe un #ZenBook Flip UX360UA, suntem acolo
  • Total PRDPD Romania: Livrarile de Valentine’s Day si cele de 1-8 Martie au crescut volumele curierilor cu 28%
  • Travel Communication il prezinta pe Radu Gorduza, CEO Affidea Romania, alaturi de Teo Trandafir, la workshop-ul “Reteta pentru o viata sanatoasa”
  • Trust Communications recomanda articolul “The worst career mistakes I’ve made in 25 years of doing PR for Apple, PayPal, Visa, and more big brands
  • United recomanda un material despre modalitatile de a creste acoperirea mediatica
  • White PR recomanda articolul “Critical Social Media Metrics to Put Your Performance in C
  • Zaga BrandMobile Moment pentru piata de travel in Romania. Cautarile pe mobil le-au depasit pe cele de pe desktop
  • SFR 2017: Cautam indragostiti de filmul romanesc
  • Bursele Superscrieri/Avon: cautam jurnalisti care sa documenteze violenta in cuplurile de adolescenti
  • Jazz a creat una dintre cele doar 15 campanii din lume premiate cu Gold si la Cannes si la Effie

Statistici, topuri, trenduri:

 

Interviuri, opinii:

  • Andra Gherasim si Alina Marcu, despre altfel de dusmani: Lipsa de asumare, refugierea in spatele procedurilor, timpul de reactie intarziat
  • Andreea Mihai: Avem campanii ample, care vin in completarea comunicarii institutionale, dar si campanii de CSR promovate separat
  • Sfaturi de la The Public Advisors: Ce nu trebuie sa faci niciodata, dar niciodata, este sa ascunzi adevarul si sa dai informatii “off the record”
  • Camelia Popescu: Am ajuns ca societate la acel nivel in care nu mai pansam doar rana deschisa, dar lucram mult si la preventie
  • Crenguta Rosu: Ca un fel de regula a crizelor, acestea lovesc mereu seara, dupa ora 18.00 si, in general, in weekend
  • Ioana Teodorescu si Sorin Tranca: Nu iti permiti, in mod real, sa intri in 42 de pitch-uri pe an, sa castigi 13 si sa faci 2 proiecte

Evenimente, conferinte:

  • TeCOMM 2017, 26 – 27 aprilie 2017, Radisson Blu Hotel, Bucuresti
  • Travel Smart Forum Cluj 2017, 06 aprilie, 2017, The Office, Cluj-Napoca
  • Innovation Forum, 10 aprilie 2017, Arcub Gabroveni, Bucuresti
  • In perioada 31 martie-9 aprilie 2017, la Centrului National al Dansului din Bucuresti (CNDB) se desfasoara cea de-a treia editie a festivalului de arte performative “News from Polska

Pentru a primi saptamanal aceste informatii pe email, te invitam sa te abonezi la newsletterul Zelist Monitor.

Numai bine,
Echipa Zelist Monitor

Overview Social Media in .ro – februarie 2017

social media 1 Comment »

Va prezentam mai jos un scurt overview al situatiei conturilor active, cat s-a publicat si care a fost interactivitatea pe canalele online din Romania in luna februarie 2017.

Overview-ul pentru luna ianuarie 2017 poate fi gasit aici.

SFR 2017: Cautam indragostiti de filmul romanesc

social media 1 Comment »

SFR a deschis recrutarea pentru cei interesati de un program de voluntariat intr-un festival de film.

Echipa Serile Filmului Romanesc anunta ca incep inscrierile pentru voluntariat in cadrul festivalului, care va incepe pe 10 mai la Iasi. Cei interesati trebuie sa completeze formularul de pe site-ul festivalului, la rubrica VoluntarEsti, aici.

Cea de-a VIII-a editie a SFR va fi realizata si cu ajutorul voluntarilor pasionati de cinematografie. Voluntarii reprezinta, de multe ori, „sufletul” unui eveniment, de aceea echipa SFR apeleaza, pentru al treilea an consecutiv, la dorinta si deschiderea cinefililor dorinici sa se implice si sa ofere din timpul lor organizarii unui festival.

VoluntarEsti la SFR?

Daca vrei sa faci parte din echipa de voluntari, trebuie sa stii ca sunt cautate persoanele serioase, active, implicate si dormice de-a impartasi din experienta si pricepere. Echipele din care poti face parte sunt: PR si Comunicare, Tehnic, Resurse Umane, Coordonare Invitati, Fundraising.

Daca te hotarasti, urmeaza pasii formularului de aici, trimite-ne in attach CV-ul tau, plus o fotografie reprezentativa si decenta.

Termen-limita pentru inscrieri: 10 aprilie 2017.

Daca ai ajuns la noi, atunci cu siguranta esti deschis spre tot ce e nou si provocator, asa ca te rugam sa dai si un „share creativ” pe facebook paginii festivalului, mentionand faptul ca vrei sa fii voluntar.

Cu ce ramai dupa voluntariatul la SFR:

  •  certificat de voluntariat;
  •  tricou, ecuson, materiale promotionale pentru voluntari (surpriza!);
  •  relatii cu oameni extraordinari, prieteni si amici interesati de filmul romanesc;
  •  posibilitatea de a intra in echipa Asociatiei Studentilor Jurnalisti, iar la urmatoarea editie – sansa de a fi in echipa SFR;
  •  intrare libera la toate proiectiile de la festival;
  •  multe alte surprize, printre care si petrecerea voluntarilor, cu „distractiuni” speciale, in stil mare, romanesc.

Statistici Instagram Februarie 2017

social media Comments Off on Statistici Instagram Februarie 2017

Va prezentam mai jos situatia Instagram in Romania in luna februarie 2017, intr-un infografic realizat de Instagramology si ZeList Monitor. Statisticile complete le puteti gasi aici.

09 – 15 martie 2017 – Saptamana in Social Media

social media, Zelist Research Comments Off on 09 – 15 martie 2017 – Saptamana in Social Media

Va prezentam stirile din social media, din ultimele 7 zile (09 – 15 martie 2017).

Lansari, campanii, stiri:

Statistici, topuri, trenduri:

Interviuri, opinii:

  • Petre Barbu: Opriti balamucul!
  • Magda Bunea: Nu vom spune ca PR-ul salveaza lumea, dar comunicarea, da
  • Dana Oancea: Despre o cariera in Public Relations si comunicarea inimilor
  • Eliza Rogalski: Nu orice articol prost e o criza, oamenii tind foarte usor sa intre in panica din cauze pe care le-as cataloga mai degraba ca benigne
  • Catalina Rousseau: Nu se pot atinge tinte “stelare” in situatii critice prin abordari publicitare sau prin reclama, oricat de creative ar fi
Pentru a primi saptamanal aceste informatii pe email, te invitam sa te abonezi la newsletterul Zelist Monitor.

Numai bine,
Echipa Zelist Monitor

02 – 08 martie 2017 – Saptamana in Social Media

social media, Zelist Research Comments Off on 02 – 08 martie 2017 – Saptamana in Social Media

Va prezentam stirile din social media, din ultimele 7 zile (02 – 08 martie 2017).

Lansari, campanii, stiri:

Statistici, topuri, trenduri:

Interviuri, opinii:

  • Roxana Colisniuc: Preferam parteneriatele pe termen lung pentru ca schimbarile (si rezultatele) pe care le asteptam sunt sistemice
  • Mihai Anton: Cat e miere si cat e mucegai in advertising? Dar si in noi
  • Rares Petrisor: Daca ne pierdem aura de “furnizori de autenticitate’”, pierdem totul

Evenimente, conferinte:

Pentru a primi saptamanal aceste informatii pe email, te invitam sa te abonezi la newsletterul Zelist Monitor.

Numai bine,
Echipa Zelist Monitor

Tendinte in eCommerce in 2017: Cum sa vinzi online mult si eficient?

Comunicate de presa, social media Comments Off on Tendinte in eCommerce in 2017: Cum sa vinzi online mult si eficient?

Aproximativ 2/3 din utilizatorii de Internet au realizat cumparaturi online in 2016 la nivel european, conform datelor furnizate de Eurostat, iar cumpataturile online continua sa creasca printre utilizatorii cu varste cuprinse intre 16-24 de ani si 25-54 de ani.

In Romania, insa, cresterile vanzarilor sunt slab reprezentante cu doar 18% dintre romani realizand cumparturi online in 2016, in comparatie cu alte tari membre ale Uniunii Europene. Marea Britanie ocupa prima pozitie, cu peste 87% de utilizatori accesand Internetul pentru a cumpara haine sau rezerva vacante, conform Eurostat.

Cum vinzi mai multe in online?

Consultantul in ecommerce si afaceri care ajuta proprietarii magazinelor online sa creasca si sa devina profitabili in industrie este Kunle Campbell, Adviser la Guilty Soles din Marea Britanie care vine la Bucuresti intre 26-27 aprilie in cadrul evenimentului premium de eCommerce, TeCOMM eCommerce Conference & Expo. Guilty Soles este unul dintre magazinele online cu vanzari ridicate la nivel internationali axat pe industria incaltamintelor.

„Sunt trei modalitati esentiale care sa ajute businessrile online: clientii trebuie sa fie foarte targetati, frecventa de cumparare crescuta si determinarea clientilor sa cumpere mai mult atunci cand fac cumparaturi sa fie mai ridicata”, declara Kunle in cadrul unui curs despre strategia ce te poate ajuta sa ajungi la nivel international. Pasionat de comert electronic de tanar, Kunle a studiat economia si s-a specializat in managementul comertului electronic. Experienta sa este certificata si nu de putine ori acesta participa la evenimente dedicate comertului electronic la nivel international, precum este si TeCOMM Bucuresti, eveniment de referinta pentru Europa de Est.

Prezenta in online a fiecarui business: esentiala sau inutila?

Vizibilitatea magazinelor online este esentiala, insa fiecare afacere trebuie sa aiba o vizibilitate online afirma profesionistul Ovidiu Joita, Owner IAgency, cu o experienta de peste 15 ani in marketing si  publicitate. „Cred ca fiecare afacere trebuie sa fie prezenta in mediul online. Multi oameni au ideea gresita ca numai magazinele online au nevoie de marketing sau SEO. Oamenii pot cauta orice pe Internet: date despre companie dar si despre produsele acesteia, ce pareri au clientii despre ele. Ce facem la compania pe care o conduc? Ne ocupam de companiile importante care sunt disponibile doar pentru cativa oameni an de an si o aducem in centrul orasului, in cel mai ingreunat trafic. O facem vizibila oricui”, a declarat Ovidiu care are in portofoliul sau sute de proiecte.

In 2008, in timpul crizei financiare, Ovidiu a infiintat companie de marketing online si SEO, IAgency, iar in portofoliul companiei sale, se afla companii renumite la nivel national si international precum: Elvila.ro, DCNews.ro, Veloteca.ro, Floria.ro, Totalsoft.ro, Retargeting.biz sau Gadgetworld.ro. Ovidiu Joita va sustine in cadrul TeCOMM Bucuresti workshopul dedicat magazinelor online in prima zi a evenimentului impartasind din experienta proprie.

Top-playeri de UK, Olanda, Italia, Belgia prezenti la Bucuresti

Alaturi de Ovidiu Joita, in cadrul TeCOMM vor participa speaker de renume la nivel international si national care vor sustine prezentari, dezbateri si workshopuri intre 26-27 aprilie. Creativul din spatele aurului de la Cannees, Richard Prenderville (CMO & Fondator, Peloton Digital Marketing Group) din Statele Unite va lansa pentru prima oara la Bucuresti o dezbatere complexa despre comportamentului consumatorilor in economia multi-channel, prezentand alternative prin care poti atrage consumatorii din domenii diferite.

Richard Predenville a activat ca Vice-Presedinte pe marketing global la Reebook International si a dezvoltat strategii de retailing in Asia si Europa in peste 200 de magazine, lansand cateva campanii iconice pentru Reebook. A castigat aurul la Cannes pentru pentru cel mai bun advertising in 2006, si peste 10 Cyber Lions pentru excelenta in campanii de marketing digital, dar si aurul in Marketing pentru cea mai buna campanie outdoor din Europa in 2005. Printre strategiile create in media digitala se numara parteneriate cu Xbox si MTV.

Alaturi de Richard Prenderville, Mike Bainbridge (Chief Digital Technologist, Rackspace) din Marea Britanie, Carlo Terreni (Director General, Netcomm Suisse) din Italia, Nick Lansley (Innovation Insider, Nick Lansley & Innovation Lab) din Marea Britanie sau Sven Bally (Founder & Senior Consultant, XETA) din Belgia sau Jeese Weltevreden (Research Director, eCommerce Foundation) din Olanda vor prezenta celor peste 250 proprietari ai magazinelor online noutatile in eCommerce si modalitatile de a creste afacerea.

Evenimentul premium de eCommerce in Bucuresti

TeCOMM eCommerce Conference & Expo, organizat de agentia Libero Events, este evenimentul premium din Europa de Est dedicat industriei eCommerce. An de an, TeCOMM aduce impreuna oamenii cheie din industrie, proprietari de magazine online sau profesionisti in eCommerce cu scopul de a educa si gasi solutii practice la problemele intalnite zi de zi in eCommerce. Editia din acest an TeCOMM Bucuresti are loc in perioada 26 – 27 aprilie la Radisson Blu Hotel.

Sell them your story! este si tema evenimentului premium de comert electronic, TeCOMM eCommerce Conference&Expo Bucuresti, aflat la cea de-a 10-a editie, unde isi dau intalnire peste 250 trendsetterii din Europa de Est. Proprietarii magazinelor online si profesionistii in eCommerce vor prezenta interactiv, prin workshopuri, prezentari si dezbateri cunostintele lor de afaceri si strategiile care le-au determinat succesul.