Media, tehnologia, subiectele si invitatii definesc tendintele anului 2016 la Future of Media

Comunicate de presa Comments Off on Media, tehnologia, subiectele si invitatii definesc tendintele anului 2016 la Future of Media

Future of media

Universul media este caracterizat, asemenea mediului online, de dinamism, iar noile tehnologii accelereaza schimbarea si creeaza noi oportunitati de comunicare, de consum, precum si de interactiune. Pe 26 noiembrie, la a treia editie Future of Media, vei afla tendintele care pot defini lumea digitala in anul 2016!

Evenimentul va reuni specialisti din media, advertising, marketing, e-commerce si bloggeri, iar participantii vor putea dezbate alaturi de acestia subiecte actuale, precum cele mai noi idei din advertising sau trendurile in consumul media. Iar cele de mai sus, dar si detalii despre cele mai utile instrumente pe care sa le adaugi activitatii tale online reprezinta doar o parte din motivele participarii la dialog si la schimbul de practici alaturi de invitatii conferintei.

In cadrul a 3 sesiuni interactive, impreuna cu Alexandra Iavorschi (Managing Director, StarcomMediaVest Group), Orlando Nicoara (Antreprenor online), Anca Nuta (VicePresident, Identity & Communication Director, Unicredit Bank), Robert Berza (General Manager, Zoot Romania), Claudiu Serban (Owner, CLS Media), Marius Coman (M2M Country Sales Manager, Vodafone Romania), Ioana Filip (Executive Creative Director, MRM/McCann), George Zahiu (Program Director, Europa FM), Lucian Mandruta (Jurnalist), George Buhnici (Realizator TV & Co-fondator Cavaleria.ro) vei afla contextul si principalele evenimente care au caracterizat anul 2015, dar si cele mai noi perspective privind anul 2016 pentru canalele si continutul media.

Evenimentul este organizat de Evensys in parteneriat cu Vodafone Romania, Bitdefender si Unicredit Bank.

Detalii complete despre eveniment si inscriere sunt disponibile pe site-ul dedicat: www.futureofmedia.ro, unde in data de 26 noiembrie veti putea urmari transmisiunea live a sesiunilor.

Antreprenorii din București vor să afle de la cei mai buni specialiști din lume cum să își construiască o strategie de business câștigătoare

Comunicate de presa 1 Comment »

Peste 36% din antreprenorii din București și zona de sud a României afirmă că și-ar dori să afle de la cei mai buni lideri din domeniu cum să realizeze o strategie de succes, să dezvolte un plan marketing (33%) și să își perfecționeze arta negocierii (31%). În opinia lor, cele mai promițătoare domenii de dezvoltare sunt IT&C (85%), agricultura (61%) și dezvoltarea software (60%).

Antreprenorii din București și zona de sud a României consideră că dezvoltarea și motivarea personalului reprezintă principala problemă cu care se confruntă în acest moment, arată un studiu realizat de Business Days România, elaborat în perioada octombrie-noiembrie pe un eșantion de 230 de antreprenori și manageri din București și orașele din împrejurimi. Întrebați “Care sunt principalele probleme cu care se confruntă oamenii de afaceri din regiune?” participanții la studiu au indicat dezvoltarea și motivarea personalului ca fiind cel mai important domeniu. În plus, oamenii de afaceri din regiune acuză birocrația excesivă, sistemul stufos de taxare și impredictibilitatea fiscală ca fiind cele mai mari provocări la adresa afacerii lor.

Alte probleme cu care se confruntă antreprenorii din zonă sunt taxarea și fiscalitatea, brandingul și setarea strategiei. În ceea ce privește așteptările oamenilor de afaceri de la administrația centrală, doar 27% din respondenți au afirmat că acestea sunt “foarte mari”. În același timp, antreprenorii au apreciat că implicarea autorităților locale în susținerea afacerilor din regiune este foarte slabă (38%).

Antreprenorii chestionați consideră că domeniile în care regiunea de sud a țării poate performa sunt IT&C (85%), agricultura (61,9%), industria software (60,3%), serviciile (58,7%) și turismul (46%). Studiul Business Days România mai dezvăluie că cei mai importanți factori pentru succesul unei afaceri sunt echipa, inovația și networking-ul.

“Antreprenorii din zona de sud a României caută soluții pentru dezvoltarea afacerii lor în condițiile în care provocările de la nivelul administrației pot încetini ritmul de creștere al afacerii lor. În acest sens, sfaturile, modelele de succes și sesiunile de networking îi ajută să găsească cea mai bună cale spre succes. Credem că experianța altor antreprenori este cât se poate de utilă pentru cei care sunt hotărâți să ăși urmeze visul și au ambiția de a merge mai departe”, a declarat Laszlo Pacso, fondator și coordonator Business Days.

Anul acesta, evenimentul București Business Days va avea loc în perioada 8-9 decembrie 2015 la Willbrook Platinum. Înscrierile pentru toți cei care vor să participe sunt deschise, în limita locurilor disponibile. Detalii şi înscrieri găsiți aici: http://www.businessdays.ro/Evenimente/Bucuresti-2015/Inscriere. La eveniment vor fi prezenți peste 1.000 de antreprenori și manageri din toate regiunile României.

Din temele conferinței București Business Days menționăm: “Criza resurselor umane și modul în care vor influența tendințele de pe piața de muncă. Evoluția economiei globale”. Workshop-urile vor avea teme precum “Arta deciziilor în condiții de incertitudine și schimbare”, “Managementul timpului și tehnici de organizare”

Începând de anul acesta platforma Business Days organizează Gala Business Days, eveniment în cadrul căruia

vor fi premiate acele companii, antreprenori și manageri din spatele lor care s-au remarcat la următoarele capitole: performanta, excelența, inovația și impactul social.

Peste 300 de oameni din elita mediului de business din România vor lua parte la Gala Business Days.

Zilele BIZ 2015, un eveniment manifest despre realizari, oameni si idei de afaceri

Comunicate de presa Comments Off on Zilele BIZ 2015, un eveniment manifest despre realizari, oameni si idei de afaceri

DSC_7112

Saptamana trecuta a avut loc a 14-a editie a conferintei Zilele Biz. Timp de cinci zile, evenimentul a reunit manageri, antreprenori, inventatori, consultanti, investitori, ONG-uri si profesionisti in marketing si publicitate intr-un demers unic care analizeaza tendintele din cinci domenii cheie in activitatea de zi cu zi: Antreprenoriat, Inovatie, Management, CSR si Media & Marketing.

Conferinta a reunit lideri si nume mari din businessul romanesc, dar si speakeri internationali, care au prezentat noul mod in care se fac afacerile, cu focus pe valoare si implementare.

Invitatii au vorbit in egala masura despre esec si succes, despre munca asidua din spatele unui proiect reusit si despre rolul fundamental pe care il au ideile in business, dar si despre procesul de decizie si implementare. Mai mult, au oferit solutii provocarilor din contextul actual, marcat de evolutiile tehnologice.

O mare reusita a acestei editii a fost audienta conferintei care a reunit profesionistii din piata si care a impus in fiecare zi un ritm puternic prezentarilor si a solicitat vorbitorii cu intrebari si comentarii pline de substanta.

“Am adus pe scena evenimentului oameni pentru care vorbesc realizarile si companii care au inteles ca cel mai bun «company profile» este reprezentat de activitatea si reusitele echipei si m-am bucurat sa vad ca in acest spirit s-au prezentat proiecte, afaceri si idei care au atras multe aplauze si felicitari. Exista speranta! Este mesajul clar pe care evenimentul l-a transmis in fiecare sesiune. Iar invitatii nostri vor fi multa vreme, de acum inainte, in atentia lumii de business. Convinsa ca i-am ales pe cei mai buni dintre cei buni, vreau sa multumesc fiecaruia in parte pentru prezenta, asa cum vreau sa le multumesc celor care au venit cu trenul, cu masina si avionul, din intreaga tara pentru a fi alaturi de noi, dar si celor care si-au luat concediu si au fost in fiecare zi, la Zilele Biz” a declarat Marta Usurelu, redactor sef si actionar majoritar al revistei Biz.

Marta Usurelu Biz

Marta Usurelu, redactor sef Biz

Invitatii de la Zilele Biz

Zeci de speakeri au prezentat afaceri, oameni, idei si studii de caz inedite. Astfel ca participantii au fost invitati sa ia parte si la sesiuni si workshop-uri dedicate celor cinci segmente de business.

In Ziua de Antreprenoriat s-a vorbit cu cartile pe masa despre ce inseamna sa ai un business in Romania. Am aflat ca succesul unei companii se datoreaza in mare parte angajatilor, ca liderilor le este greu sa formeze o echipa buna, ca nu oricine cu o idee buna poate fi antreprenor si ca sunt mai bune zece idei proaste puse in practica decat una sclipitoare, dar neexploatata. Doar cei care joaca corect si isi asuma responsabilitatea pot castiga un loc bun in domeniul in care intra.

„O calitate importanta a antreprenorului este o buna capacitate de analiza si sinteza. Un business plan bun trebuie sa fie inteligibil, concret, o scrisoare scurta”, spune Radu Georgescu, partener fondator GECAD Group, care adauga ca „marile companii din zilele noastre nu au fost primii jucatori pe piata, ci doar au avut un business plan bine executat.”

Pentru Dragos Petrescu, CEO City Grill, responsabilitatea este calitatea cea mai pretioasa a unui antreprenor. „Astazi trecem mai mult ca niciodata prin momentul T zero, pentru ca este un punct de schimbare majora in industrie. Tragedia din clubul Colectiv ne obliga la rescrierea regulilor pentru viitorul industriei. In urmatoarea perioada se vor inchide localuri pe capete. Ai un teren perfect de actiune acum, cum nu aveai in urma cu trei patru ani”, a conchis Dragos Petrescu.

Daniel Bobu, Director, Enterprise Marketing, Enterprise Business Unit la Vodafone Romania, a prezentat modul in care Vodafone ajuta initiativele antreprenoriale, dar si businessurile cu vechime in piata sa profite de noile tehnologii pentru a obtine un avantaj competitiv. Un factor important, dar de multe ori neglijat in antreprenoriat, este creativitatea, fapt subliniat de Anca Nuta, Head of Identity & Communication la UniCredit Bank, o companie care a decis sa sustina ideile creative ce se concretizeaza in demersuri antreprenoriale.

Ziua de Inovatie a fost deshisa de reprezentantul MB Telecom, singura companie din lume care a castigat de doua ori Marele Premiu al Salonului de Inventii de la Geneva. Dupa introducerea pe piata a tehnologiilor inovatoare Roboscan, MB Telecom a inregistrat o crestere de 700% a cifrei de afaceri. Adrian Bizgan a prezentat un studiu realizat de Organizatia pentru Cooperare si Dezvoltare Economica (OCDE), conform caruia o crestere a cheltuielilor de cercetare dezvoltare cu 0,1% din PIB ar putea sa creasca veniturile PIB cu aproximativ 1,2% pe termen lung.

Tot in aceasta zi a fost prezentat si studiul TRUTH ABOUT GLOBAL BRANDS, lansat in exclusivitate in Romania de Truth Central, parte a grupului McCann. Studiul a fost realizat pentru a vedea modul in care tehnologia schimba brandurile si atitudinea consumatorilor fata de schimbarile din peisajul actual al globalizarii. Oportunitatile economiei digitale si felul in care inovatiile tehnologice transforma deja orasele si afacerile, mutandu-le in zona smart, au fost detaliate de Andrei Cepoi, Manager de vanzari ICT la Telekom Romania.

Liderul este cel care lumineaza pe cei din jurul lui, a declarat Mihai Ghyka, Consultant Dalprincipe Consulting, la Ziua de Management. Mihai Ghyka a venit la Zilele Biz cu o abordare diferita si a facut portretul a trei tipuri de lideri: arhitectul, pescarul si pilotul. Afla ce fel de lider esti aici. De oricare tip ar fi, “liderul trebuie sa aiba integritate”, considera Radu Ionescu, Director General Docentris.

O alta concluzie a zilei a fost ca, atunci cand ajungi pe o pozitie de management, nu mai conteaza in primul rand ce crezi si gandesti, ci ce cred si gandesc ceilalti despre tine. “Nimic nu e gratis. Orice inseamna beneficii mai multe, vine la pachet cu responsabilitati si sacrificii si mai mari”, considera Madalina Uceanu, Managing Partner, CareerAdvisor.

Ziua de CSR a venit si cu strategii de fundraising si concluzii simple, dar greu de asumat. Cea mai buna metoda de fundraising este de a spune cat mai bine povestea si nu de a negocia sponsorizari. O alta idee care ar trebui asumata este faptul ca ar trebui sa se transforme corporate social responsibility in human social responsibility.

Aceasta zi a venit si cu momente emotionante povestite de Iulian Angheluta, care coordoneaza actiunile Asociatiei Free Miorita:“Nu vreau sa va spun despre emotia pe care au simtit-o copiii cand au apasat pe intrerupator. Am plans alaturi de oameni care au aprins becul si am fost socat sa vad multi oameni si companii care nu se implica desi au resurse.”

Flavia Popa, Secretar General al BRD Groupe Société Générale, a subliniat felul in care, sprijinind cultura, companiile pot ajuta la promovarea valorilor si modelelor cu adevarat valoroase, ce pot duce o comunitate si o societate la urmatorul nivel de dezvoltare.

Ultima zi, Ziua de Media & Marketing, a adus idei care au captat atentia, dar care au si intrigat publicul. Unele dintre ele au fost prezentate de Felix Tataru, presedintele-fondator al GMP Group, iar doua concluzii interesante sunt faptul ca “Extrovertii fac miscari rapide, introvertii fac miscari adanci.” si ca “Nu poti sa folosesti lucruri ale trecutului pentru a le duce in viitor.”

Felix Tataru a vorbit de asemenea despre diferenta dintre transformare si schimbare, explicand ca “Schimbare inseamna sa te uiti la ceea ce nu merge si sa imbunatatesti. Transformarea inseamna sa imbunatatesti din ceea ce ai cel mai bun.” Dar trebuie inteles ca “Ori ne transformam, ori murim. O schimbare minora, graduala, poate sa ne omoare, iar o schimbare radicala poate sa ne salveze.”

A urmat o sesiune “semnata” Aneta Bogdan, Managing Partner al Brandient, companie inclusa in prestigiosul HALL OF FAME REBRAND, care a dezbatut intr-un mod unic provocarile industriei creative locale in contextul transformarilor tehnologice, legislative, dar mai ales, in contextul schimbarii competitiei globale. Aneta a invitat in premiera la un eveniment dedicat comunitatii de marketing, publicitate si comunicare un CFO sa vorbeasca despre felul in care modificarile fiscale din ultima perioada au un impact major asupra acstui industriei creative.

Aneta Bogdan Managing Partner Brandient

Aneta Bogdan, Managing Partner Brandient

Schimbarea este o constanta in viata noastra, dar si in cea a brandurilor, iar Stjepan Udovicic, Marketing Director la Orange Romania, a venit cu informatii pretioase desprinse din recenta schimbare realizata de companie la nivel de arhitectura de brand, dar si de servicii. Tot in aceasta zi s-a vorbit despre tipurile de mesaje cu care rezoneaza consumatorii. Mai multe idei bine fondate au reiesit din concluziile studiilor Nielsen in ceea ce priveste cele mai credibile forme de publicitate, cum rezoneaza diferitele generatii cu temele abordate in advertising si care este legatura dintre incredere si actiune.

Mai multe stiri de la Zilele Biz puteti citi pe site-ul Revistei Biz.

CEE Entrepreneurship Summit 2015 a debutat cu succes: peste 1.200 de participanti din 18 tari

Comunicate de presa 1 Comment »

Prima editie a CEE Entrepreneurship Summit 2015, eveniment de business networking destinat oamenilor de afaceri straini, a reunit la Cluj-Napoca, intre 14 si 16 octombrie, peste 1.200 de participanti din Romania si alte 17 tari.

Organizat de Business Days, una dintre cele mai mari platforme de business networking din Romania, CEE Entrepreneurship Summit 2015 a strans laolalta antreprenori si factori de decizie din companii, manageri, specialisti si experti, consultanti si freelanceri, care au asistat la conferinte, au luat parte la sesiunile de business networking si de matchmaking, in cadru formal sau informal.

Cu cei peste 1.200 de participanti prezenti (dintre care 145 de speakeri), evenimentul s-a bucurat de un incontestabil succes, fiind foarte aproape de a egala recordul istoric al numarului de participanti, inregistrat la Cluj Business Days 2014. CEE Entrepreneurship Summit 2015 este destinat in principal facilitarii contactelor dintre stakeholderii romani si straini – deopotriva antreprenori, manageri, investitori, consultanti, reprezentanti ai administratiei publice, oameni de afaceri – prin promovarea oportunitatilor de business cu potential de dezvoltare si cooperare transfrontalier.

Doua dintre cele trei zile de desfasurare a evenimentului s-au suprapus cu Cluj Business Days 2015. Peste 90% dintre participanti au asistat la evenimentele si sesiunile de networking din ambele zile ale manifestarii.

Domeniile reprezentate de oamenii de afaceri si managerii prezenti la CEE Entrepreneurship Summit 2015 au reflectat profilul de dezvoltare al regiunii si in mod special al municipiului Cluj-Napoca, cu o larga participare a companiilor si specialistilor din industria de IT si comunicatii, care in prezent sunt unul dintre cei mai puternici vectori de dezvoltare economica a orasului. Astfel, ramurile economice reprezentate au fost: IT&C (9,47% din participanti), training, coaching, consultanta si audit (6,82%), comert (6,62%), publicitate (3,77%), banci si institutii financiare nebancare (3,26%), medicina, turism, imobiliare, telecomunicatii, activitati de suport, mass-media, auto, relatii publice, online si comunicatii mobile, invatamant si servicii conexe, avocatura, productie (produse alimentare), productie de mobila, echipamente si accesorii electrice si electronice, ONG-uri, organizare de evenimente, asigurari, energie, productie de produse metalice, instalatii.

In ceea ce ii priveste pe participantii din strainatate, acestia au provenit din 17 tari: Olanda, Germania, Danemarca, Suedia, Ungaria, Franta, Belgia, Elvetia, SUA, Anglia, Turcia, Israel, Moldova, Italia, Portugalia, Coreea de Sud, Austria.

Aproape 650 de participanti au luat parte la sesiunile formale de business networking pe durata celor doua zile ale CEE Entrepreneurship Summit 2015. In total, au existat 1.860 de intalniri in formatul one-to-one; delegatiile straine au participat la 192 dintre acestea. De asemenea, peste 40% dintre cei prezenti la eveniment au frecventat sesiunile informale de business networking.

Pana in prezent, sesiunile de networking organizate in cadrul celor aproape 40 de evenimente Business Days au generat importante oportunitati de afaceri atat la fata locului, cat si post-eveniment, in intalniri in cadru formal sau informal, oportunitati care au produs rezultate concrete de business.

Astfel, evenimentele Business Days au ajutat aproape un sfert dintre participanti sa incheie afaceri cu o valoare cuprinsa intre 25.000 si 250.000 de euro, in vreme ce aproape 10% dintre acestia au incheiat tranzactii de peste 250.000 de euro. Mai bine de o treime dintre participantii straini au vizitat parcurile logistice din zona. De altfel, fara nicio exceptie, delegatii straini s-au declarat incantati de Romania, de eveniment si de oportunitatile oferite; 90% dintre acestia au fost de acord sa ajute la promovarea Romaniei in tara lor de resedinta si sa incurajeze schimburile economice si investitiile in tara noastra.

Un eveniment pentru cei care stiu ca nu stiu tot, Zilele Biz!

Comunicate de presa 1 Comment »

Revista Biz organizeaza in perioada 9-13 noiembrie cea de a 14-a editie a evenimentului Zilele Biz, la Hotel Novotel, Bucuresti.

Cel mai relevant eveniment business-to-business din Romania va asteapta cu un maraton de cinci zile, ce va reuni cinci domenii de business – Antreprenoriat, Inovatie, Management, CSR, Media & Marketing.

“Cu fiecare editie, Zilele Biz se diferentiaza de alte evenimente de business prin continut de calitate si invitati care inteleg ca o prezentare buna nu inseamna un profil de companie.” – spune Marta Usurelu, redactor sef al revistei Biz, organziatorul evenimentului.

Conferinta reuneste nume puternice din domeniul de business din Romania, antreprenori si manageri cu vizune, specialisti si consultanti. Audienta conferintei este specializata pe fiecare zi, pe temele conferintei, reunind manageri, antreprenori, specialisti in comunicare, consultanti, investitori, ONG-uri si reprezentanti media.

Participantii sunt invitati sa ia parte si la sesiuni si workshop-uri dedicate segmentelor de Antreprenoriat, Inovatie, Management, CSR, Media & Marketing. Zeci de speakeri vor prezenta idei si studii de caz prin prisma experientei lor.

Detalii despre speakerii prezenti la editia de anul acesta si programul evenimentului gasiti pe www.zilelebiz.ro .

Evenimentul se afla la cea de-a 14-a editie si va avea loc in perioada 9-13 Noiembrie, la Hotel Novotel, Bucuresti.

Cele mai performante agentii de PR in 2015

Comunicate de presa 1 Comment »

Foto PR

Revista Biz lanseaza in exclusivitate, in cadrul conferintei PR and the WEB, rezultatele Top Agentii PR 2015, un studiu BIZ si Unlock Market Research, aflat la a treia editie, ce vizeaza masurarea performantelor financiare ale agentiilor si a imaginii pe care acestea o au in randul companiilor.

Lansarea studiului va avea loc vineri, 23 octombrie, la Hotel Intercontinental Bucuresti, in cadrul conferintei PR and the WEB, un eveniment dedicat PR-ului si comunicarii digitale in era web-ului social. Conferinta se adreseaza specialistilor in media, marketing, publicitate si PR si prezinta cele mai noi concepte de lucru si tehnologii pe care le au la dispozitie profesionistii uneia dintre cele mai dinamice industrii ale zilelor noastre.

Pe parcursul a sase sesiuni, speakerii vor aborda subiecte precum pozitia pe care o ocupa zona de PR in Romania, puterea relatiilor publice si, mai ales, puterea relatiilor, prin implicare si colaborare. Vom vorbi despre campaniile in care continutul este mai bun decat imaginea si despre viitorul comunicarii corporate versus viitorul comunicarii de tip consumer.
Afla alaturi de cei mai buni specialisti in comunicare care sunt tendintele care modeleaza PR-ul viitorului si reperele care dau tonul schimbarii!

Printre speakeri se numara Crenguta Rosu, Managing Partner, DC Communication; Anca Nuta, Head of Identity & Communication, Unicredit Bank; Cornel Ilie, Solist Vunk; Oana Bulexa, Managing Director, MSLGROUP The Practice, Vlad Petreanu, om de radio si blogger; Monica Botez, Managing Partner, Golin Romania; Alexandru Paius, Senior Partner, IMAGE PR.

La Gala BIZ PR Awards se vor oferi mai multe distinctii, printre care:

1. Notorietate in PR
2. Cea mai buna reputatie in PR
3. Premiul pentru cea mai rapida ascensiune
4. Premiu pentru performanta financiara
5. Premiu pentru performanta in PR
6. Premiul pentru creativitate in PR
7. Premiul de excelenta in PR

Gala BIZ PR Awards 2015 va fi prezentata de Cabral Ibacka.

Mai multe detalii despre program si speakeri se regasesc pe site-ul evenimentului PR and the WEB. Detalii si acreditari de presa, pe lelia.petrescu@revistabiz.ro.

Vino la prima editie Biz Analytics Cluj!

Comunicate de presa 1 Comment »

biz analytics foto

Biz Analytics este un eveniment ce analizeaza modul in care companiile pot folosi cat mai eficient in businessul lor avalansa de date generate in era digitala. Conferinta abordeaza provocarile noii realitati digitale si propune solutiile optime de a organiza si utiliza datele si informatiile relevante, ca unelte eficiente de business intr-un mediu concurential tot mai dificil.

Biz Analytics va avea loc la Cluj-Napoca, in data de 28 octombrie 2015, la hotelul City Plaza.

Evenimentul este dedicat antreprenorilor si managerilor care folosesc sau intentioneaza sa foloseasca sisteme si solutii de Business Analytics, Big Data, Business Intelligence si Digital Marketing pentru a putea folosi la maxim aceste resurse informationale insuficient exploatate de majoritatea companiilor.

Vino la Biz Analytics si afla cum datele pot schimba radical felul in care se fac astazi afacerile si cum instrumentele de analiza performante aduc valoare pentru companiile care le folosesc! Vei vedea cum se schimba procesul de luare a deciziilor si cum poate fi optimizat acesta pe baza datelor cu adevarat relevante pentru businessul tau.
Descopera felul in care tehnologia si marketingul conlucreaza pentru cele mai eficiente si de impact strategii de business ale momentului cu ajutorul informatiilor primite si analizate in timp real!

Prima parte a evenimentului va identifica provocarile cu care se confrunta managerii si profesionistii din companii in identificarea datelor cu adevarat relevante si va oferi solutii de utilizare cat mai eficienta a acestora in procesele de business. Vor fi analizate si modalitatile prin care tehnologiile de ultima generatie permit personalizarea tot mai puternica a experientei consumatorilor cu brandurile si cum datele selectate de sisteme eficiente de analiza pot genera solutii de marketing de impact.

In a doua parte a evenimentului, participantii vor face o incursiune in lumea complexa a analizei informatiilor de business, in cadrul unui workshop sustinut de SAS Romania. Vor fi detaliate concepte ca Predictive Analytics, Smart Communication si Visual Analytics, ca parte a solutiilor care pot ajuta orice business sa utilizeze la maxim puterea Analytics.

Biz Analytics face parte din noua serie de evenimente marca Biz, ce vor avea loc in Cluj, Iasi, Timisoara si Bucuresti. Prin aceste conferinte organizatorul isi propune sa construiasca o comunitate a oamenilor de afaceri din marile orase ale tarii.

Detalii despre eveniment puteti gasi pe site-ul Biz Analytics.

CEE Entrepreneurship Summit 2015 aduce la Cluj oportunitati de business networking pentru oamenii de afaceri din Europa Centrala si de Est

Comunicate de presa Comments Off on CEE Entrepreneurship Summit 2015 aduce la Cluj oportunitati de business networking pentru oamenii de afaceri din Europa Centrala si de Est

822x0-00-65

Primul eveniment de business networking cu deschidere internationala organizat in Romania, CEE Entrepreneurship Summit 2015, va aduce laolalta la Cluj-Napoca peste doar o saptamana, in perioada 14-16 octombrie, mai bine de 1.000 de participanti, de la antreprenori, manageri, investitori, consultanti, reprezentanti ai administratiei publice, oameni de afaceri din Romania si din strainatate. A 20-a editie a Business Days, cea mai mare platforma de afaceri din Romania, aduce peste 100 de speakeri de top romani si straini si se bucura de sustinerea a mai mult de 100 de organizatii partenere.

Pe langa obisnuitele prezentari si conferinte, evenimentul va include 16 sesiuni de matchmaking dedicate delegatiilor straine, in decursul carora se estimeaza ca vor exista peste 500 de intalniri formale intre participanti.

Evenimentul va cuprinde si patru sesiuni speciale de networking dedicate delegatiilor de oameni de afaceri din strainatate, sesiuni dezvoltate impreuna cu companii de consultanta

Vor exista doua seri speciale de business networking si doua de VIP networking, organizate intr-un cadru informal, la care accesul se va face exclusiv pe baza de invitatie

Mai puteti prinde un loc la CEE Entrepreneurship Summit 2015, daca va inscrieti aici pana marti, 13 octombrie, ora 13.00.

4 nume grele in e-commerce-ul international vin la GPeC Summit 24 Noiembrie

Comunicate de presa Comments Off on 4 nume grele in e-commerce-ul international vin la GPeC Summit 24 Noiembrie

CP Vizual

Pe 24 noiembrie are loc, la Bucuresti, editia de toamna a GPeC Summit – cel mai important eveniment de comert electronic din Romania care marcheaza si primii 10 ani de existenta GPeC (Gala Premiilor eCommerce) in online-ul romanesc. Invitatii speciali ai Summit-ului din noiembrie sunt adevarati guru in digital marketing si in cresterea vanzarilor magazinelor online, fiind recunoscuti ca autoritati in domeniu la nivel international si vorbind la cele mai importante evenimente de profil din intreaga lume. De data aceasta vor urca pe scena GPeC, pentru prima oara in Romania.

 Oli Gardner este co-fondatorul Unbounce – unul dintre cele mai apreciate tool-uri de A/B Testing la nivel mondial – fiind cunoscut ca expert in optimizarea ratei de conversie. Oli crede ca reteta de succes pentru cresterea ratei de conversie sta in mixul perfect dintre date si design (user experience), impreuna cu serviciile calitative oferite de magazinele online clientilor. Pasionat de optimizarea fiecarui element dintr-un landing page, Oli spune ca a vazut si a analizat mai multe landing page-uri decat oricine altcineva din lume. In timpul liber, Oli se gandeste serios sa isi schimbe oficial numele din Oliver Gardner in Landing Page. 🙂

 Larry Kim a fost desemnat cel mai influent expert PPC in anii 2014 si 2013 la nivel mondial. De asemenea, numele lui poate fi regasit si in lista intocmita de Forbes a celor 10 cei mai influenti online marketeri la nivel mondial. Larry este fondatorul WordStream si autorul a 4 carti de specialitate de software development si a numeroase articole publicate in reviste si bloguri prestigioase: Search Engine Journal,  Marketing Profs, Search Engine Watch, Small Biz Trends, Search Engine Land, Forbes Magazine, Online Marketing Institute, MediaPost, Marketing Land, Hubspot, Moz, Social Media Today, LinkedIn etc.

Larry Kim este, de asemenea, in top 20 contributori la Inbound.org si a scris articolul despre PPC marketing care a inregistrat cel mai mare numar de share-uri din toate timpurile, generand peste 10 milioane de accesari in ultimii 5 ani. Deloc in ultimul rand, Larry este invitatul special al unora dintre cele mai importante evenimente de SEM din intreaga lume, anul acesta vorbind pentru prima oara pietei din Romania de pe scena GPeC, pe 24 noiembrie 2015.

 Brian Massey este fondatorul Conversion Sciences si autorul best seller-ului de pe Amazon “Your Customer Creation Equation: Unexpected Website Formulas of The Conversion Scientist”. Brian are o experienta de peste 20 de ani in optimizarea prezentei online si a ratei de conversie, considerand ca aceasta este “arta de a creste incasarile fara sa platesti pentru mai mult trafic”. Brian impartaseste constant din experienta personala scriind pe blogul The Conversion Scientist, iar articolele lui pot fi citite si in prestigioasele publicatii online ClickZ.com, Search Engine Land, Marketing Land si Content Marketing Institute.

 Viljo Vabrit este CEO-ul ConversionXL, agentie pe care o conduce impreuna cu partenerul lui de afaceri – Peep Laja. Viljo este expert in optimizarea conversiilor, iar compania pe care o conduce are in portofoliu clienti precum J.W. Marriott, Kaspersky, Iron Mountain etc. Promisiunea ferma a ConversionXL Agency este scurta si la obiect: “We will make you TONS more money”, asadar Viljo va impartasi cu audienta GPeC drumul sigur catre cresterea vanzarilor online.

Alaturi de cei patru experti internationali, numele grele ale e-commerce-ului romanesc vor fi prezente pe scena GPeC, organizatorii urmand sa anunte agenda completa a evenimentului in foarte scurt timp.

GPeC Summit se va desfasura in Bucuresti, pe data de 24 noiembrie 2015, la Crystal Palace Ballrooms. Summit-ul are loc in intervalul orar 09:00-18:00, iar incepand cu ora 19:30 are loc cea de a X-a editie a Galei Premiilor eCommerce – Festivitatea de Decernare a Premiilor in Comertul Electronic Romanesc. Mai multe detalii, aici.

BrandRO – Top 100 cele mai puternice branduri romanesti

Comunicate de presa Comments Off on BrandRO – Top 100 cele mai puternice branduri romanesti

A sasea editie BrandRO a topului marcilor romanesti “100 cele mai puternice branduri romanesti“, eveniment organizat de Revista Biz, a prezentat astazi, in premiera, rezultatele studiului realizat de compania de cercetare Unlock Market Research.

Dupa cinci ani in care Borsec a ocupat prima pozitie in topul brandurilor romanesti, anul acesta in fruntea clasamentului a urcat Dero. Cele doua branduri sunt urmate de Arctic, Dorna, Gerovital, eMag, Farmec, Dedeman, Elmiplant si Napolact.

“Brandurile romanesti traiesc o perioada foarte buna. E momentul in care “made in Romania” a ajuns sa fie un privilegiu. E adevarat ca mai e ceva de lucru pana sa ajungem sa vorbim despre superperformanta romaneasca, dar momentul este prielnic lor”, a declarat Adina Vlad, Managing Partner, Unlock Market Research.

Tendintele identificate in anii trecuti incep sa se concretizeze din ce in ce mai mult in clasamentul din 2015. Astfel ca, se continua trendul ascendent al categoriei de alimente si produselor de igiena, majoritatea marcilor din top 10 fiind din aceste categorii. Apele minerale sunt in continuare in fruntea clasamentului, fiind in linie cu tendintele generale de orientare catre natura, sanatate si armonie.

Categoria retail este una foarte dinamica cu multe schimbari si cresteri la nivel de brand. eMag isi mentine pozitia de lider in interiorul categoriei, iar in topul 100, retailer-ul are o crestere semnificativa, intrand in top 10.
“Cea mai mare avutie a unei companii sunt oamenii care au incredere in viziunea si brandul pentru care lucreaza. Pentru ei scriem si analizam piata brandurilor romanesti. Pe ei si brandurile pe care stiu sa le creasca atat de frumos dorim sa-i evidentiem”, a declarat Marta Usurelu, Redactor Sef, Revista Biz.

Studiul BrandRO – “100 cele mai puternice branduri romanesti” a vizat masurarea “puterii” marcilor romanesti din perspectiva investitiei de incredere si afectivitate care le este acordata de catre consumatori, fara a include indici financiari si comerciali. O marca este cu atat mai puternica din perspectiva romanismului cu cat reuseste sa-si mentina pozitia in top, indiferent de fluctuatiile socio-economice specifice ultimilor ani.

Studiul are la baza 1.000 de interviuri online si este reprezentativ la nivel urban, la nivel de regiune, grad de urbanizare, impartire pe sex si varsta a populatiei, intre 18 si 55 de ani.
Performanta marcilor romanesti a fost masurata in baza a patru indicatori: investitia de afectivitate in marca, puterea marcii, gradul de utilizare si notorietatea ei.
Importanta unei marci pentru consumator a fost masurata cu ajutorul metodologiei MaxDiff (Maximum Differentiation Scaling).
Prezentarea clasamentului, a metodologiei si a concluziilor topului se gasesc pe www.revistabiz.ro si in editia tiparita a revistei Biz. Rezultatele studiului pot fi citite integral in a sasea editie a cartii “100 cele mai puternice branduri romanesti”, pe care o puteti comanda la adresa de email lelia.petrescu@revistabiz.ro.

***
Despre BrandRO
BrandRO este primul eveniment dedicat brandurilor romanesti. De peste 10 ani reuseste performanta sa reuneasca cei mai importanti specialisti din branding si marketing, manageri si antreprenori, profesionisti din domeniul publicitatii si lideri de opinie.
Este un eveniment dedicat analizei strategiilor brandurilor romanesti in lupta lor de diferentiere fata de marile branduri internationale precum si dezbaterilor despre provocarile si oportunitatile pe care momentul actual si contextul global le prezinta. Mai multe informatii despre eveniment se gasesc pe www.revistabiz.ro/brandro2015 .

***
Despre Biz
Biz este o revista de afaceri avangardista care ofera continut viu si abordari unice asupra mediului de afaceri local si international. Lansata in 2000, Biz este prima revista de afaceri din Romania care a schimbat printul romanesc prin importante premiere si proiecte speciale.
Cu o aparitie bilunara, revista are ca public tinta manageri, antreprenori si profesionisti ai mediului de business. Tirajul este de 10.000 de exemplare pe numar, dintre care peste 7.500 sunt abonamente.
In premiera absoluta in designul romanesc, in aceasta toamna, Brandient si Biz au castigat legendarul Red Dot Design Award, in cadrul uneia dintre cele mai prestigioase competitii internationale de design.
Revista Biz se distribuie in zonele urbane din tara, fiind disponibila in retelele Inmedio – Relay din Centrele de Business, Kaufland, Auchan, Mall-uri, Cora, Mega Image etc. la chioscurile de presa, aeroport (Tarom: Business Lounge, porti de imbarcare, la bordul aeronavelor TAROM) si reteaua de benzinarii Agip.
www.revistabiz.ro

Despre Unlock Market Research
Unlock este o companie de consumer know-how si cercetare de piata cu capital 100% romanesc, infiintata in 2008. Unlock este specializata in studii de strategie de brand si marketing cultural, centrate pe descoperirea de insight-uri despre oameni, categorii si branduri care sa contribuie la cresterea clientilor pentru care lucreaza. Calitatea proiectelor companiei a dus la recunoasterea acesteia dincolo de Romania, Unlock coordonand in prezent cercetari internationale, nu doar locale. Unlock este frecvent numit ca partener strategic in numeroase cazuri de Effie, cei mai multi dintre clientii sai fiind de altfel si premiati.
La sfarsitul anului 2014 Unlock a trecut printr-un proces de repozitionare si schimbare de logo, transformandu-se in agentie de consumer know-how integrat (cercetare de piata, data mining, pozitionare de brand, insight generation, consumer trends & innovation). Unlock se adapteaza astfel la noile reguli de marketing care vizeaza raportarea la om in totalitatea sa, si nu doar din rolul de consumator al unei categorii. Noul scop al agentiei este acela de a-ti ajuta clientii sa-ti creasca cota de piata fiind relevanti pentru consumatorii de azi, tehnologizati, super informati si mult mai increzatori in fortele proprii. Unlock ajuta brandurile sa creasca si sa schimbe lumea in bine, pentru oameni.
www.unlock-research.com

Layout 1