Pornesc de aici. (intre timp a disparut de pe blogul cu pricina, dar pana una alta puteti gasi postul in cache-ul de Google. Chiar daca poate disparea si de acolo, nu are sens sa-l salvez)
LATER UPDATE: Am scos linkurile. Pana la urma oamenii mai scriu si la suparare, iar apoi regreta. Important e sa mergem inainte. Oricum restul postului e valid si fara exemplificare 🙂
——
Marturisesc ca oricum as lua-o unele chestii chiar nu pot sa le pricep. Problema abuzului verbal e una dintre ele. Cu alte cuvinte daca vezi pe strada doua persoane care se injura dar in acelasi timp par a fi prietene, what do you make of that? Poti merge pe criteriul “e problema lor, sunt libertarian, atata stiu” si sa pleci mai departe. Dar daca una dintre aceste persoane, obisnuita cu un anumit tip de limbaj, abuzeaza verbal un trecator, parandu-i-se normal. Atunci ce mai faci? Intr-un fel cred ca asta e o problema general valabila a Romaniei.
“Was that wrong?” se mira lumea in stilul lui George din Seinfeld. Politicieni, soferi in trafic, bloggeri.
Dar gata cu introducerea.
Ca sa o scurtam cat putem: acum vreo 2 saptamani, Andrei – colegul meu programator care lucreaza la Zelist – mi-a semnalat ca exista cateva grupulete de bloguri care abuzeaza de linkuri. Practic cam toate posturile de pe acele bloguri incepusera sa aiba 10-15 linkuri, fiecare pe cate un cuvant. Linkfarming se numeste procedeul, fiind folosit la inceputurile Google pentru a creste pozitia in cautari.
Faza e ca aceste linkuri discutabile (altii le-ar numi irelevante, sau spamy) influentau atat topul Zelist cat si posturile cu cele mai multe trackbackuri. Asadar am decis sa luam masuri active impotriva lor. Adica sa nu le luam in calcul.
Incepand cu joia trecuta (dupa noul top) ne-am trezit cu emailuri/posturi pe tema asta. De ce nu ne apar pinglinkurile?
Si aici apare anomia mea. Pur si simplu nu stiu cum sa reactionez cand aud “Was that wrong?” . De fapt nici macar, aud “Am fost talharit”. In paranteza fie spus, am mai avut si de alte ori genul asta de situatie – de exemplu o data, la un concurs cand am descalificat un om care isi facuse circa 250 de conturi pe un site, cu adrese diferite de Yahoo, validate manual, toate de pe acelasi IP. Si care s-a plans ca asa ceva nu se face, ca el a muncit zile ca sa ajunga acolo. 🙂
Ei cam asta e situatia mea in cazul asta. Seamana cu o chestie pe care o descria Joseph Banks despre prima expeditie in Tahiti, cand existau neintelegeri axiologice intre marinari si populatia indigena pe tema insusirii de obiecte (practic indigenii nu considerau aceasta ca o forma de furt, ci mai degraba ca o chestiune perfect legitima – nu aveau simtul proprietatii).
Pe de alta parte, cand iti asumi ca faci ceva public trebuie sa incerci sa raspunzi tuturor punctelor de vedere. Chiar daca asta cere timp si chiar daca nu esti de acord cu punctul de vedere al celuilalt. Asadar:
1. Orice clasament bazat pe relevanta linkurilor impune ca sistemul sa isi calibreze sistemul impotriva tentativelor de frauda.
2. Sigur, ceea ce poate noi numim frauda este doar iubire dezinteresata intre prieteni. Dar pe de alta parte, daca asa este, de ce s-au sesizat oamenii cand nu si-au gasit linkurile si s-au trezit cu pozitiile in Zelist degradate? Nu e un mic paradox, aici?
3. Imi poate spune cineva ca 10 posturi pe acelasi blog, unul dupa celalalt care au aceleasi linkuri catre alti 10 bloggeri (prieteni) pe cate un cuvant arbitrar (chiar si pe prepozitii si conjunctii :)) ) pot sa transmita relevanta?
4. Ei bine, noi am ales sa eliminam aceste linkuri din numaratoarea generala. Tocmai pentru a pastra o minima relevanta.
5. Niciodata nu ne-am pretins infailibili. Am explicat ca exista limitari in luarea linkurilor (ex: nu apar in RSS-uri sau RSS-ul este partial), insa niciodata nu am inclinat balanta intr-o parte sau alta. Aceste pingbackuri le-am exclus insa in mod activ. Si saptamana asta vom perfectiona metoda.
Si inca o chestie: se fac in curand (august) 5 ani de cand am scris primul post pe un blog personal. Si erau vremuri frumoase. Ne intalneam vara pe terase, stateam la povesti, si pot spune cu sinceritate ca am ramas cu niste prieteni buni din vremurile acelea. Oameni frumosi. Andreea, Radu, Eugen, Tudor, Irene, Bobby, Cristi, Alex, Dorin, Bogdan, Andrei, Adi, Dragos, Criz, Costin, Marie Jeanne, Lulu si multi-multi altii.
Si totusi, asa prieteni buni cum suntem, niciodata nu ne-am pretins unii altora sa ne promovam desantat. Ne-am ajutat cand am socotit ca merita, dar in forme care sa fie compatibile cu demnitatea fiecaruia.
Parerea mea despre aceste pinglinkuri: e ca si cum cineva ar merge prin metrou si s-ar striga numele prietenilor: Florin – medic excelent la Spitalul X, Ionel – un perfect instalator, Maria – profesoara de literatura, da meditatii, Dan – arhitect, face proiecte ieftin si tot asa. De fapt, nici macar. Si in varianta asta ar fi mai multa relevanta.
Si inchei cu o nemultumire proprie. Cred ca Zelist a ajutat si el in felul lui la polarizarea blogosferei. Sa afli ca profesionist in comunicare cu cine vorbesti. Un prieten imi spunea ca in Cehia unde sunt cam de 10 ori mai multe bloguri, nu exista un fel de centralizator si din cauza aceasta social media are mai putina vizibilitate/ e mai putin luata in seama de comunicatori.
Dar pe de alta parte, ieri cand m-a sunat Cabral si mi-a spus ca s-a saturat sa aiba tracasari cotidiene, de injurii si alte soiuri de abuzuri verbale pentru ca e #1 in Zelist, si ca vrea sa iasa, sa faca loc si altora, ei bine – atunci, chiar nu mai stii daca clasamentele astea au vreo noima. Poate ca e timpul sa mergem in alte zari virtuale … Poate ca dincolo de o masa critica, si blogosfera s-a transformat Bucuresti, un loc cu prea mult zgomot, prea multe mahalale, prea multe interese politice, prea putin respect pentru ceilalti, prea multe claxoane stridente si oameni care scuipa seminte.
PS Multumesc Irene si multumesc Andrei si multumesc Pidjin. Pentru ca asa ar trebui sa fie blogosfera.
Catalin Tenita (catalin AT tree PUNCT ro – daca aveti intrebari, idei etc)
