Câmpina Open MTB cu motoarele turate la maxim!

Uncategorized Add comments

Cei peste 200 de voluntari de la Câmpina Open MTB au finalizat lucrările de amenajare a traseului, au ecologizat și remarcat traseul pentru competiția din 2 septembrie 2017. Activitățile s-au desfășurat pe durata unei săptămâni, timp în care au fost ecologizați cei aproximativ 20 de km de traseu, au fost săpate și construite patru treceri în zonele cu alunecări de teren din pădure și au fost refăcute marcajele.

Am strâns în cinci zile de ecologizare aproximativ 100 de saci cu gunoi de toate felurile. Am îndepărtat obstacolele ce puteau fi periculoase pentru bicicliști și am amenajat cât am putut de bine treceri în zonele afectate de alunecările de teren. Ne așteptăm să mai avem treabă și înaintea concursului, așa că am planificat încă doua ture de ecologizare în 30 și 31 august.

Adela Tarpan, Coordonator Eveniment

Pe traseu vor fi amplasate anul acesta patru puncte de alimentare, vor fi voluntari poziționați în zonele periculoase pentru a-i atenționa pe participanți, vor exista puncte de monitorizare și arbitraj și vor fi prezenți asistenți medicali care vor oferi primul ajutor premedical în cazul accidentărilor. De asemenea, o bună parte din voluntarii de anul acesta au finalizat cursurile de ajutor premedical oferit gratuit de organizatori și partenerii acestora.

Cu două săptămâni înaintea startului, mai mult de jumătate din locuri sunt ocupate, iar înscrierile rămân deschise pe site-ul www.campina-mtb.ro până la data de 30 august (ora 23:00). Taxa de participare este 80 de lei pentru junori și adulți, respectiv 30 de lei pentru copii, urmând ca cei care optează să se înscrie în ziua evenimentului să plătească o taxă de 100 de lei, indiferent de categorie.

Valoarea premiilor de anul acesta pentru toate categoriile, incluzând tombolele de la finalul evenimentului, depășește 7000 de euro, dintre care aproximativ 30% reprezintă premiile acordate în bani câștigătorilor.

Părerea concurenților despre eveniment

Organizatorii Câmpina MTB au o experiență de 5 ani cu privire la organizarea acestui eveniment, iar îmbunătățirile s-au observat de la an la an. Sunt convinsă că vom fi surprinși plăcut și la ediția din 2017.    

Indiferent că ești primul sau ultimul ciclist pe traseu, energia pozitivă din partea voluntarilor este aceeași. La ediția de anul trecut s-a întâmplat să rămân mult în urmă. Așadar, ultima tură a traseului lung am parcurs-o singură, dar voluntarii m-au întâmpinat de pe pozițiile lor până la finish, implicați total, oferindu-mi alimente și încurajări, deși condițiile meteo nu au fost favorabile.

Monica Mănicuță

Comments are closed.