Camelia Sucu, antreprenor de cariera: Esecul – o lectie care iti deschide noi ca

Comunicate de presa, social media Add comments

Cu o cariera de peste 20 de ani in zona de business, Camelia Sucu a trecut prin rolul de antreprenor, mama, studenta la Facultatea de Medicina sau style icon. In lumea de business, numele Camelei Sucu este dovada clara ca perseverenta, viziunea si dorinta de a-ti pune amprenta in mediul antreprenorial sunt atuurile de care ai nevoie pentru a face performanta.

Camelia este fondatoarea business-urilor ClassIn, Iconic Health, Piata de Gros Abundia sau Natuzzi, iar revista Forbes a desemnat-o ca fiind „cea mai bogata femeie din Romania”. Camelia Sucu este invitata la Conferinta de Leadership Feminin The Woman ce reuneste intre 14 si 15 martie la Cluj-Napoca peste 500 femei de afaceri si lideri din Romania.

Education, the power to change the world! este tematica celei de-a VI-a editii ale evenimentului si are rolul de a promova impactul pe care educatia il joaca in dezvoltarea comunitatilor si dezvoltarea liderilor. Timp de doua zile, femeile antreprenor din Romania vor afla in ce consta succesul, dar si esecul in business, care sunt implicatiile financiare si contributia pe care educatia o aduce in propria cariera. Camelia ofera in cadrul interviul pentru Conferinta de Leadership Feminin The Woman sfaturi pentru antreprenoarele aflate la inceput de drum si pasii catre succes.

The Woman: In afaceri ati avut momente bune si mai putin bune. Cum ati reusit sa treceti peste clipele grele?

Camelia Sucu: Perioada in care am inceput sa fac business a fost destul de tulbure, imediat dupa Revolutie. Sigur ca a fost mai greu, eram pe un taram necunoscut, nu beneficiam de scoli de management sau strategii de afaceri. A trebuit sa invat la fata locului si sa ma adaptez la piata romaneasca.

Cel mai mult m-au ajutat dorinta de a construi ceva maret si oportunitatea de a intalni persoane foarte bine pregatite, de la care am invatat mult. Cred ca foarte important e sa te perfectionezi continuu si astfel, poti trece peste obstacole. La fel de important e sa nu renunti dupa un esec, ci sa-l percepi drept o lectie care iti va deschide noi cai de urmat.

Ati deschis o mare companie de mobila. Care au fost aspectele la care v-ati concentrat cel mai mult la inceput ?

C.S.: Inceputul e intotdeauna dificil, mai ales intr-un domeniu nou, asa cum a fost pentru mine cel al mobilierului si decoratiunilor interioare. M-am concentrat sa preiau informatia treptat, am acordat atentie clientilor si am incercat sa le cunosc nevoile si, pas cu pas, am ajuns sa invat ce inseamna management, leadership si sa conduc o echipa formata din mii de oameni.

I-am dat business-ului o aura aparte, nu doar obiecte utile, ci si frumoase, cu o poveste in spate, creand in felul acesta colectii atractive. Si, in acelasi timp cu aceste preocupari, am cunoscut specialisti din domeniu, cu care am dezvoltat relatii frumoase de colaborare.

Care credeti ca este secretul succesului daca incepi o afacere in Romania?

C.S.: Business-ul este o lupta continua, si, daca vrei sa pui bazele unei afaceri durabile, trebuie sa te astepti la multe ore de munca si mult sacrificiu. Din pacate, o afacere buna nu se rezuma la jumatate de norma. In fiecare zi agenda de lucru este plina, mintea mereu treaza si pregatita pentru invatare. Astazi, esentiale pentru dezvoltarea unui business, sunt calatoriile, o resursa inepuizabila de creativitate, extrem de necesara deciziilor strategice. Si, asa cum am mai mentionat, perfectionarea continua.

Ati intrat in afaceri dupa 1990, imediat dupa Revolutie. Cum este piata acum pentru un tanar care vrea sa isi deschida o afacere?

C.S.: Tinerii au la dispozitie in acest moment mai multe resurse decat am avut noi la inceput de drum. Au acces la informatie, pot aplica pentru fonduri de stat sau europene, pot beneficia de indrumari din partea celor mai experimentati. De asemenea, era digitala permite o mobilitate fantastica a ideilor, a proiectelor si a persoanelor care pot aduce un plus afacerii. Pe partea opusa insa, trebuie sa observam competitivitatea din ce in ce mai mare, fluctuatia dintre cerere si oferta si timpul care pare sa se comprime. Sunt numai cateva dintre minusurile vremurilor pe care le traim.

Care au fost greselile din afaceri pe care le-ati facut si pe care ati vrea ca alte tinere la inceput de drum sa nu le faca?

C.S.: Greseala nu inseamna neaparat gresit. Nu poti sti ce abordare sau directie ti se potriveste cel mai bine daca nu incerci, si automat, si gresesti. Greseala face parte din procesul de invatare si este esential in dezvoltarea stabila si coerenta atat a individului cat si a business-ului. Asadar, tinerelor sa nu le fie frica de esec si sa puna in practica ideile in care cred cu adevarat si care dau o valoare in plus proiectului.

Ati urmat cursurile Facultatii de Medicina, o facultate foarte dificila. Cum v-au ajutat anii din facultate sa deveniti omul de astazi?

C.S.: In general in scoala aveam multe responsabilitati si eram implicati, obligatoriu, in organizarea diferitelor evenimente – reciclarea hartiei, cercuri de poezie, muzica etc. Aceste responsabilitati au adus cu sine si multa educatie care s-a sedimentat in anii studentiei. Am invatat sa am rabdare, sa fiu empatica, sa pastrez o logica a traseului, esentiala in medicina. Totodata, am invatat sa impartasesc ceea ce stiu si cu alte persoane din jurul meu. Anii facultatii mi-au conturat personalitatea care s-a impus, la maturitate, prin Camelia Sucu de astazi.

Editia din acest an a Conferintei de Leadership Feminin The Woman, ce sta sub semnatura Libero Events, se desfasoara la Grand Hotel Italia in perioada 14 – 15 martie, iar inscrierile continua pe site-ul oficial www.thewoman.ro/conference. Evenimentul include pe agenda complexă in cele doua zile, workshopuri, prezentari, dezbateri, studii de caz, oportunitati de business si noi cunostinte.

Inceput in anul 2012, evenimentul se bucura de un real succes si a trecut testul timpului. In acest an, The Woman a creat revista digitala The Woman.ro, iar in cadrul editiei curente a lansat platforma de mentorat Womentors.ro. Mai multe informatii despre agenda conferintei, speakerii invitati si multe alte aspecte gasiti pe www.thewoman.ro/conference.

Companiile au inteles importanta educatiei in dezvoltarea comunitatilor si care sprijina evenimentul sunt:

  • Powered by: Raiffeisen Bank
  • Gold Partner: Carrefour
  • Silver Partner: Aegon, UBC
  • Sponsor: AVON
  • Partners: KO by Karina Ochis, IQOS, Savage Beauties, Sabion, Ecco Shoes, Chic Ville,
  • EuroGsm, Ciao Bella, Alfaparf, Art&Craft, Sublime, Salon Arta Elegantei, Liberty Technology
  • Park, Transylvania Medical Center, Piera Linjerie, Noi9, Clote, Artsage, Handmade Business,
  • Coquette, Hart Consulting, Transilvania Healing, Sophia, Corola Traduceri, Vavian Pharma,
  • Jidvei
  • Travel Partner: Wens Travel
  • Official Coffee: Meron
  • Official Car: RMB, She’s Mercedes
  • Supported by: Impress, Marty, Infinity Trophy, Magnolia.ro, Silver Business Center, Kommio,
  • Gentlab, Ami Cristea

One Response to “Camelia Sucu, antreprenor de cariera: Esecul – o lectie care iti deschide noi ca”

  1. Zelist Blog » Blog Archive » 23 februarie – 01 martie 2017 – Saptamana in Social Media Says:

    […] Conferinta de Leadership Feminin The Woman reuneste intre 14 si 15 martie la Cluj-Napoca peste 500 femei de afaceri si lideri din Romania […]