Cele mai importante distincții din Comerțul Online Românesc în cadrul ediției de 18 ani a Galei Premiilor eCommerce

Uncategorized Comments Off on Cele mai importante distincții din Comerțul Online Românesc în cadrul ediției de 18 ani a Galei Premiilor eCommerce

eMAG, FAN Courier, AboutYou, DHL Express, Decathlon, iabilet.ro, Kaufland, Dr. Max, Mezoni si Climatico sunt printre companiile premiate la această ediție

Aflată la a XVIII-a ediție anuală, Gala Premiilor eCommerce 2023 s-a desfășurat pe 31 octombrie la Teatrul Național București, acordând cele mai importante premii companiilor care activează în comerțul online românesc.

Premiile au fost decernate pe 3 categorii: în funcție de votul consumatorilor online, în funcție de evaluarea făcută de 30 de specialiști în cadrul programului GPeC Proficiency, precum și în funcție de votul Comunității GPeC formată din principalele companii care activează în domeniu.

eMAG – magazinul preferat de clienții online

Potrivit studiului eComm Pulse, eMAG este considerat, și în acest an, magazinul preferat de către consumatorii online din România pe multiple categorii de produse comercializate.

AboutYou, Dr.Max, iabilet.ro, Kaufland și Decathlon au fost premiate în calitate de magazine favorite la categoriile specifice:

Studiul cantitativ eComm Pulse care monitorizează evoluția comerțului online din perspectiva cumpărătorilor români  – derulat de 7 ani de iSense Solutions împreună cu GPeC – este reprezentativ la nivel urban cu vârsta cuprinsă între 18 și 65 de ani, utilizatori de internet. Datele au fost culese online din panelul iSense Solutions, în luna septembrie 2023, cu un grad de eroare de +/ – 4,37%,  la un nivel de încredere de 95%.

Mezoni, Zodiacool.ro si Bwt.ro – magazinele premiate pentru cel mai mare punctaj în cadrul programului GPeC Proficiency

Anul acesta, în programul GPeC E-Commerce Proficiency s-au înscris 55 de magazine online care, timp de 6 luni, au fost auditate conform celor peste 200 de criterii de evaluare și au avut ocazia să își optimizeze website-urile, implementând recomandările Auditorilor GPeC – 27 de specialiști în E-Commerce și Digital Marketing.

La finalul acestui program la categoria Start-up s-a remarcat magazinul bwt.ro – evaluat de auditori cu cel mai mare punctaj la categoria lui – indicând o bună implementare a recomandărilor auditorilorîn timp ce la categoriile Experienced și Professional cele mai mari punctaje au fost obținute de magazinul Zodiacool.ro, respectiv Mezoni – indicând consecvență în acțiuni de dezvoltare continuă.

Pe celelalte categorii de produse în care se încadrează magazinele online incluse în programul GPeC Proficiency câștigători au fost:

  • Cel mai bun NPS și GMV al unui seller eMAG Marketplace înscris în programul GPeC Proficiency 2023: Aosom
  • Home, Garden & DIY: MEZONI
  • Hobby, Timp Liber și Divertisment: Gameology
  • Cadouri și Bijuterii: Zodiacool
  • Bebeluși, Copii, Jucării și Puericultură: Empria
  • IT&C, Electronice & Electrocasnice: Climatico.ro
  • Auto & Moto: CauciucuriDirect
  • Health & Beauty: Sabon
  • Supermarket, Mall, Marketplace: Infinity
  • Fashion: Zonia

Dintre magazinele online înscrise în Programul GPeC Proficiency 2023 care au implementat Sistemul de Feedback Opinii de Încredere TRUSTED.ro și au primit minimum 100 de opinii de la clienți inregistrate în intervalul 1 octombrie 2022 – 15 septembrie 2023 câștigătorul categoriei Voice of the Customer Award 2023 este Empria.ro.

GPeC Proficiency este un program de Mentorship care încurajează competiția prin dezvoltarea și îmbunătățirea continuă a magazinelor online și constă într-un proces complex de auditare, consultanță și optimizare a magazinelor în scopul îmbunătățirii UX și a ratei de conversie.

Scopul programului este de a sprijini echipele din spatele magazinelor online să se specializeze în tot ce este actual în E-Commerce și Digital Marketing pentru a stăpâni tehnicile esențiale de creștere a ratei de conversie.

FAN Courier – Cea mai bună companie de curierat votată de Comunitatea GPeC

Comunitatea GPeC – formată din cele mai relevante companii din domeniu a votat cei mai buni furnizori de servicii dedicate industriei de comerț electronic:

Alături de magazinele online desemnate câștigătoare la Gala Premiilor eCommerce 2021, au fost menționate și apreciate meritele Platformelor E-Commerce și ale Agențiilor de Digital care au lucrat împreună cu cele mai bune magazine online ale anului:

  • Platforme și Agenții de Dezvoltare E-Commerce: VTEX, iviteb, Sinaps, Padaviva, Innobyte, Gomag, easySales, Nexus Interactive, Vissio, Pronet Design,
  • Agenții de Digital Marketing & SEO: MTH Digital, DWF, five elements, Limitless Agency, Funnel, Canopy, Zitec, Data Revolt, Stiloul Creativ, Kooperativa 2.0

Gala Premiilor eCommerce 2023 s-a desfășurat în cadrul celei de-a 18 editii anuale a GPeC SUMMIT din 31 Octombrie, la Teatrul Național București. Evenimentul a reunit speakeri de top români și internaționali (dintre care 3 în premieră în România) care au furnizat un total de peste 9 de ore de conținut practic pentru toți cei interesați de E-Commerce și Digital Marketing precum și o zonă de Expo și Networking.

GPeC SUMMIT 2023 este un eveniment powered by FAN Courier
Gold Partner: eMAG Marketplace
Supported by: Google
Recommended Payment Processor: NETOPIA Payments
Eveniment susținut de: 2PerformantAkinonAnswearAqurateAuchanBanca TransilvaniaCanopyCargusCloudCartColete Onlinecyber_folks,  Data IntelligenceDebonaireDHLDWFeasySaleseMAG AcademyFive Elements DigitalGomagHttpoolGTSInnoshipLimitless AgencyMerchantProMTH DigitalOSF/ SalesForcePayPoPayU GPO,  Plăți.OnlinePoșta PanduriPublicis GroupeRelevaRTB HouseSamedaySinapsSmartFintechSoftOneStreams.Livetbi BankTwispayUPSVISAVTEX
Parteneri Media Principali: Știrile PRO TV,  VOYO
Official Radio: KISS FM
Official Hosting: HOSTERION
Wine Partner: WineDeals
Coffee by 5ToGo
Refreshments by Pepsi
Treats by EisbergSiviero MariaBrutaria BardarJamoneria by AlioliNestle

O nouă ediție TEDxEroilor a adus împreună peste 1000 de participanți inspirați și gata să schimbe perspectivele!

Uncategorized Comments Off on O nouă ediție TEDxEroilor a adus împreună peste 1000 de participanți inspirați și gata să schimbe perspectivele!

Într-o zi plină de inspirație, curaj și inovație, TEDxEroilor a revenit în forță pe 28 Octombrie la Casa de Cultura a Studentilor din Cluj-Napoca. Evenimentul a strălucit prin prezentările captivante ale unor speakeri remarcabili care au împărtășit idei curajoase, povestiri inspiraționale și perspective inovatoare cu un public entuziast.

TEDxEroilor – Dare to Disrupt 2023 a atras un public impresionant, cu peste 1000 de participanți. Acest număr semnificativ de spectatori a contribuit la atmosfera vibrantă și interacțiunea dintre speakeri și audiență, consolidând astfel impactul evenimentului în comunitatea din Cluj-Napoca.

Tema evenimentului TEDxEroilor din acest an, “Dare to Disrupt” a reprezentat o sursă de inspirație pentru toți cei prezenți. În spiritul acestei teme, evenimentul a încurajat oamenii să își depășească limitele, să îndrăznească să schimbe perspectivele și să exploreze noi orizonturi de inovație și curaj. De-a lungul zilei, invitații au adus în prim-plan povestiri și idei care au ilustrat puterea disrupției și a schimbării pozitive atât în societate cât și în viețile individuale. Această temă a fost un element central al evenimentului, transformând TEDxEroilor într-o platformă dedicată curajului și inovației.

Uite cateva din notițele pe care ni le-am luat noi în timpul evenimentului:

1. Lucian Butnaru: pe lângă o poveste plină de inspirație, Lucian ne-a vorbit despre cum simplul fapt de a scoate zahărul din cafea de nevoie îți poate schimba traiectoria vieții
2. Vlad Vancia: am ințeles acum ca raportul de încredere, empatie și respect dintre om și animal este baza pentru o relație de succes
3. Gabriela Bud: a fost momentul perfect să ne dăm seama  cum învingem presiunea socială care dezechilibrează raportul de standarde de frumusețe și sănătate, în defavoarea sănătății.
4. Nora Niculescu ne-a învățat cum trebuie să căutăm în fragmentele noastre sparte cu grijă pentru noi și cei din jur.
5. Geta Ungurean: „Viața începe la 40 de ani, până atunci doar faci cercetare” sau despre cum iubirea de sine poate fi unealta cu care spargi barierele impuse de frica și nevoia de validare.
6. Simona Păun: perseverența, răbdarea și încrederea în forțele proprii te ajută să depășești provocările unei profesii dominate de bărbați și să nu îți limitezi visele și aspirațiile.
7. Patrick Brăila: „Acum mi-e frică de bătrânețe pentru că este pentru prima dată când cred că pot să ajung acolo.” sau despre a învăța să renaști ca să iubești, să fii fericit și să inspiri jonglând cu sănătatea mentală și importanța acesteia.

8. Gelu Duminică: Diferiți, dar totuși la fel. Despre frumusețea diversității și importanța acesteia pentru comunitate în lupta cu prejudecățile și criteriile de superioritate și inferioritate stabilite aleatoriu de mase.
9. Răzvan Exarhu: ne-a povestit mult și frumos, dar am rămas cu ideea că unele experiențe și povești nu salvează lumea, dar sunt esențiale – ca un ac de siguranță
10. Cristina Bâtlan: „Fiecare risc aduce o schimbare benefică in viața oricărui individ”

Evenimentul s-a încheiat cu o sesiune de autografe relaxată și mult așteptată alături de Răzvan Exarhu, autorul cărții „Fericirea e un ac de siguranță”. TEDxEroilor – Dare to Disrupt 2023 a fost un eveniment memorabil, în care am îmbrățișat curajul, inovația și puterea de a schimba lumea cu idei extraordinare.

Ediția TEDxEroilor – Dare to Disrupt nu ar fi fost posibilă fără susținerea partenerilor: Raiffeisen Bank, Logitech, Humanco, Melth Gallery și sprijinul Primăriei Cluj-Napoca, al Consiliului Județean Cluj-Napoca și al Casei de Cultură a Studenților.

TED a luat naștere în 1984, ca o conferință în care Tehnologia, Entertainmentul și Designul se întâlnesc. Astăzi, TED acoperă o varietate largă de subiecte, de la știință la afaceri și probleme globale, în mai mult de 100 de limbi străine, în toată lumea, pe tot parcursul anului.

TEDx este un program de conferințe locale, non-profit, care promovează ideile demne de răspândit. Experiența unică este dată de conexiunea cu brandul global TED, de diversitatea domeniilor din care provin vorbitorii și de interacțiunea cu un public educat. TEDxEroilor face parte din această inițiativă și aduce idei inovatoare în inimile și mințile comunității din Cluj-Napoca și din întreaga România.

Excelența în mediul digital a fost premiată la Webstock Awards 2023

Uncategorized Comments Off on Excelența în mediul digital a fost premiată la Webstock Awards 2023

Webstock 2023 este probabil cel mai mare eveniment de marketing și comunicare din România, anul acesta. Cu o audiență record, evenimentul maraton al industriei de comunicare online și social media a adus în prim-plan subiecte actuale, susținute de voci apreciate, și a premiat cele mai bune campanii și proiecte realizate de companii și agenții locale.

Gala Webstock Awards și-a întrecut propriile recorduri. Cu peste 400 de nominalizări, un juriu format din peste 200 de specialiști din întreaga industrie și o audiență de aproape 500 de persoane la gală, Webstock Awards și-a consolidat statutul în domeniul marcom, fiind una dintre cele mai prestigioase competiții desfășurate în România.

Marcând 15 ani de la lansare, Webstock Awards 2023 a inclus în premieră două secțiuni: Creators Awards și Brands Awards, din dorința de a acoperi o varietate mare de proiecte extraordinare, care au animat spațiul online în ultimul an.

Secțiunea Creators Awards
Secțiunea a fost dedicată acelor creatori de conținut care au o contribuție semnificativă în domenii precum comunicare, marketing, digital, tehnologie, business și dezvoltare personală sau care prin amprenta lor digitală câștigă admirația publicului ori creează comunități puternice.

Cu un juriu format din practicieni de top și un vot public numeros, fiecare nominalizare a fost evaluată cu atenție pentru a selecta câștigătorii. În competiție, anul acesta, au jurizat 78 de specialiști și au votat online peste 46.650 de persoane unice, ce au acordat peste 211.000 de voturi.

Câștigători Webstock Creators Awards:

Best Blogger
Locul 1: Diana Cosmin (Fine Society)

Best Community
Locul 1: Nu mai port (Claudia Nicolau-Penda)

Best Creator with Social Impact
Locul 1: Codin Maticiuc
Locul 1: Alina Greavu (Aluziva)

Best Instagram Creator
Locul 1: Andreea Balaban

Best YouTube Creator
Locul 1: Cristian Presura

Best TikTok Creator
Locul 1: Dr. Alexandra Mircea

Best Podcast
Locul 1: Brain it Forward (Ana Maria Diceanu)

Best Video Podcast
Locul 1: DA BRAVO! (Mihai Bobonete)

Best Online Show
Locul 1: La Munca (Andrei Selaru – Selly)

Best Brand Ambassador
Locul 1: Geanina Staicu-Avram (Jamila Cuisine)

Secțiunea Brands Awards
Secțiunea a fost dedicată brandurilor și agențiilor care au lansat în ultimul an proiecte ingenioase și campanii inovatoare și memorabile. La Brands Awards, competiția a fost acerbă, iar acest lucru a fost reflectat de numărul mare de nominalizări: 278 de proiecte. Înscrierile au fost analizate cu atenție de 138 de profesioniști în marketing, publicitate și digital.

La această ediție, cele mai premiate branduri la Webstock Awards 2023 au fost Samsung (7 premii), Kaufland (5 premii) și Tazz (5 premii).

Câștigători Webstock Brands Awards

Best Social Good Campaigns
• Bronze Awards: The Dumpstore (Samusocial)
• Silver Awards: Eroii din carti te cheama in lupta cu analfabetismul functional (Asociatia Teach for Romania)
• Gold Awards: Fundraising Reinvented with the 1st charitable movie (Hospice Casa Sperantei)

Best B2B Digital Campaigns
• Bronze Awards: Edenred BIZTRO Club (Edenred Romania)

• Bronze Awards: Arhitectii, constructorii si Autodesk Construction Cloud: duouri iconice (Autodesk Construction Cloud)
• Silver Awards: George pentru afacerea ta (George by BCR)
• Gold Awards: Bear Right Tax (Agent Green)

Best Content Marketing Campaigns
• Bronze Awards: Unfollow Self:Hate (ING Bank Romania)
• Silver Awards: Locul tau este in bucatarie cand vrei tu sa fie (Tazz)
• Gold Awards: Telemeaua se combina (Hochland)
• Gold Awards: Allout FactZ (Samsung Romania)

Best Visual Storytelling Campaigns
• Bronze Awards: Intoarce Timp pentru Pamant (CEZ Romania)
• Bronze Awards: Meniul Zilei de Maine (KFC Romania)
• Silver Awards: Locul tau este in bucatarie cand vrei tu sa fie (Tazz)
• Gold Awards: More Than a Hustle (glo Romania)

Best Experiential Campaigns
• Bronze Awards: Join the Night Land (Samsung Romania)
• Bronze Awards: ExpoZitia (Pepsi)
• Silver Awards: The Captive Radio / Radioul Captiv (KISS FM & MAGIC FM x ANAIS)
• Gold Awards: 360 Live Experience by Vodafone EasyTech (Vodafone Romania)
• Gold Awards: AwesoMe AI Gallery (Samsung Romania)

Best Influencer Campaigns
• Bronze Awards: Fashion Capsule (Coca-Cola Zero Zahar & Retro Future)
• Silver Awards: Locul tau este in bucatarie cand vrei tu sa fie (Tazz)
• Silver Awards: #PlayOnwithSamsung (Samsung Romania)
• Gold Awards: Unfollow Self:Hate (ING Bank Romania)

Best Brand Engagement Campaigns
• Bronze Awards: Kaufland Dance Talk (Kaufland Romania)
• Silver Awards: Unfollow Self:Hate (ING Bank Romania)
• Gold Awards: Reconstruim Bucurestiul in Minecraft (U.T.C.B. – Universitatea Tehnica de Constructii Bucuresti)

Best TikTok Campaigns
• Bronze Awards: Telemeaua se combina (Hochland)
• Bronze Awards: FoodBook (Carrefour Romania)

• Silver Awards: Allout FactZ TikTok Show (Samsung Romania)
• Gold Awards: Kaufland Dance Talk (Kaufland Romania)

Best Instagram Campaigns
• Bronze Awards: Testul Timpului (MEGA IMAGE Romania)
• Silver Awards: Notificarea care iti schimba ziua (Nestea Romania)
• Gold Awards: Primul Punct de Prim Ajutor Emotional: Nu toate starile trebuie sa ramana UNTOLD (Reteaua de Sanatate Regina Maria)

Best YouTube Campaigns
• Bronze Awards: Sigur pe net (Orange Romania)
• Silver Awards: Locul tau este in bucatarie cand vrei tu sa fie (Tazz)
• Gold Awards: Pusi pe Combinatii (Kaufland Romania)

Best Integrated Digital Campaigns
• Bronze Awards: #OSaFiePepene (Ciuc Radler 0.0)
• Bronze Awards: Share Your Power (Samsung Romania)
• Silver Awards: ExpoZitia (Pepsi)
• Gold Awards: T.R.A.I. by Storia.ro – Vocea Cartierelor (OLX Group)

Best Video Creativity
• Bronze Awards: E Horror Sa Platesti Altfel (Pago X VISA)
• Silver Awards: Locul tau este in bucatarie cand vrei tu sa fie (Tazz)
• Gold Awards: Bear Right Tax (Agent Green)

Best Digital Innovation
• Bronze Awards: Reversed AI to reverse loneliness (Asociatia Niciodata Singur)
• Silver Awards: Animaterra Jocul (Kaufland Romania)
• Gold Awards: VR Kids (Synevo Romania)

Best Social Media Strategy
• Bronze Awards: The virality of day-to-day interaction. Fans’ slang, truths, and memes (McDonald’s Romania)
• Silver Awards: Telemeaua se combina (Hochland)
• Gold Awards: Allout FactZ (Samsung Romania)

Special Projects
• Bronze Awards: The Captive Radio / Radioul Captiv (KISS FM & MAGIC FM x ANAIS)
• Silver Awards: T.R.A.I. by Storia.ro – Vocea Cartierelor (OLX Group)
• Gold Awards: Reconstruim Bucurestiul in Minecraft (U.T.C.B. – Universitatea Tehnica de Constructii Bucuresti)

Best Creative Idea
• Bronze Awards: The Captive Radio / Radioul Captiv (KISS FM & MAGIC FM x ANAIS)
• Silver Awards: Kaufland Dance Talk (Kaufland Romania)
• Gold Awards: Illiterate Ads (Pepco)

Mai multe detalii despre câștigători sunt disponibile aici: https://webstockawards.ro/castigatori-brands/#up.

Anul acesta, sistemul de acordare al premiilor a fost adaptat pentru a se conforma celorlalte competiții de pe piața locală și internațională, iar în urma notării, au fost acordate trei tipuri de premii – Gold (Locul 1), Silver (Locul 2), și Bronze (Locul 3). Pentru această ediție, artistul Ovidiu Toader a conceput un trofeu original, care a adus o notă distinctivă evenimentului și a subliniat importanța creativității în mediul digital.

Webstock Awards 2023 a fost o platformă care a evidențiat excelența și inovația din social media, în timp ce a sărbătorit 15 ani de evoluție continuă în această industrie. Felicitări tuturor câștigătorilor și nominalizaților pentru contribuția lor semnificativă la dezvoltarea mediului online în România.

Care au fost cele mai viralizate subiecte in presa online si pe bloguri, in perioada 09 -15 octombrie 2023?

Uncategorized Comments Off on Care au fost cele mai viralizate subiecte in presa online si pe bloguri, in perioada 09 -15 octombrie 2023?

Zelist Monitor va prezinta topul saptamanal al celor mai viralizate stiri in social media, pentru perioada 09 -15 octombrie 2023.

Blog

1. Sa VEGHEM si sa ne TREZIM! – dininimapentrutine.wordpress.com
15049 Facebook interactions
2. Patru medalii din patru posibile pentru David Popovici – doardinamo.com
13967 Facebook interactions
3. Scoala nu e circ: lasa-i repetenti pe toti – mihaivasilescublog.ro
7775 Facebook interactions
4. Video: Parintele Pimen Vlad la manastirea Paltin despre randuieli canonice si mai putin canonice ale Sf. Impartasanii – atitudini.com
7225 Facebook interactions
5. Fratele John Giurgiu are nevoie de sustinere in rugaciune! Dumnezeu sa vindece! – dininimapentrutine.wordpress.com
4237 Facebook interactions
6. Rugati-va pentru pacea Ierusalimului! – dininimapentrutine.com
3568 Facebook interactions
7. Executat Silit De Recuperatorul Eos Credit Funding Dac – indrumari-juridice.eu
3364 Facebook interactions
8. Luna Noua si Eclipsa de Soare in Balanta (14 Octombrie 2023): Eliberare karmica si lectii de destin – astrocafe.ro
3224 Facebook interactions
9. CREZ – dininimapentrutine.wordpress.com
3142 Facebook interactions
10. Cuviosul Gherontie si maicile de la manastirea Paltin Petru-Voda. Imagini – atitudini.com
3026 Facebook interactions

Economic

1. O “speciala”, numai buna de pensionat: avere nejustificata de peste 6 mil. euro la o judecatoare din Bucuresti – afaceri.news
4775 Facebook interactions
2. Autostrada Moldovei : UMB va deschide cel putin doua din cele patru loturi ale sectiunii Buzau-Focsani la finalul anului viitor, spune seful CNAIR – economedia.ro
2213 Facebook interactions
3. Mai multi medici de la Spitalul Bagdasar Arseni refuza sa mai faca garzi – newmoney.ro
1869 Facebook interactions
4. Un tren de noapte va face legatura intre patru capitale europene, din primavara viitoare – euractiv.ro
1332 Facebook interactions
5. Select Design by Diana Sucu: povesti de eleganta si design interior rafinat in universul romanesc al mobilierului nord-american – businessmagazin.ro
1188 Facebook interactions
6. Franchise Generator, programul care transforma afacerile in francize. Mandachi: Vreau ca Romania… – wall-street.ro
1172 Facebook interactions
7. Pensii in valoare de 5.000 de lei in Romania. Casa de Pensii anunta cine va primi banii – dailybusiness.ro
976 Facebook interactions
8. Barbie cel mai viral trend in designul interior – forbes.ro
608 Facebook interactions
9. Femeia care aduce muzica clasica mai aproape de copii – start-up.ro
570 Facebook interactions
10. Vesti incredibile pentru elevi! Scolile acorda tichete in valoare de pana la 500 de lei! – dailybusiness.ro
537 Facebook interactions

Femei

1. Teribil! O femeie agresata de propriul sot. I-a introdus in vagin o petarda, care a explodat – ea.md
5151 Facebook interactions
2. Va mai aduceti aminte de Sorina, fetita din Baia de Arama? Adoptia ei a impartit Romania in doua, dar a ajuns acolo unde i-a fost dat, in ciudat piedicilor constante – divahair.ro
5016 Facebook interactions
3. Misha si Connect-R, din nou impreuna, de dragul fiicei lor, Maya. S-au afisat ca o adevarata familie la un eveniment monden si au purtat tinute asortate – viva.ro
4662 Facebook interactions
4. Pagina pe care o cauti nu exista. – eva.ro
4567 Facebook interactions
5. Cum faceau dragoste Monica Gabor si Irinel Columbeanu! Fostul om de afaceri are 1.66 metri inltime, iar ea 1.81 – perfecte.ro
4079 Facebook interactions
6. Cum arata Gheorghe Zamfir la 82 de ani. Este casatorit cu o femeie cu 44 de ani mai tanara: “In viata nu conteaza unde te afli, ci pe cine ai alaturi” – viva.ro
3976 Facebook interactions
7. 16-19 octombrie: Se deschide portalul Arcturus. Universul ne pune la dispozitie 96 de ore pentru vindecare si eliberare karmica – kudika.ro
3537 Facebook interactions
8. Connect-R, Misha si fiica lor, aparitie ca o adevarata familie. Maya joaca in primul ei film: “Sper sa mai filmam” Vedete Avantaje.ro – De 20 de ani pretuieste femei ca tine – avantaje.ro
3440 Facebook interactions
9. Atentie! Ce zodii au sansa sa isi schimbe viata? Gemenii vor invata sa nu se lase calcati in picioare – clair.ro
3012 Facebook interactions
10. 8 Moduri de a scapa de energia negativa din casa in cateva secunde (le poti pune in aplicare chiar acum) – kudika.ro
2771 Facebook interactions

Politic / Social

1. Medic israelian de la Spitalul Judetean Brasov, mesaj emotionant pentru copilul sau nenascut: “Daca ma auzi ti-as spune sa mai stai acolo unde esti, sa iti mai amani putin venirea pe aceasta planeta. Aici sunt lupte de putere si orgolii nemasurate care do – bizbrasov.ro
39682 Facebook interactions
2. Ciolacu, a mers la cumparaturi in supermarket: 93,5 lei pe mancare pentru o saptamana – oradesibiu.ro
34767 Facebook interactions
3. Mos Loghin, veteranul de razboi din Farau si-a recapatat complet vederea la 102 ani, dupa ce a fost operat cu succes la ambii ochi – ocnamuresinfo.ro
28825 Facebook interactions
4. TEACA: Biserica parasita de oameni are un sufletel – un catel il asteapta, zi de zi, pe fostul lui stapan, clopotarul, care a decedat – bistriteanul.ro
26559 Facebook interactions
5. Iranul neaga implicarea directa in atacurile din Israel. SUA nu are informatii despre participarea Teheranului. Wall Street Journal: Corpul Garzilor Revolutionare Islamice a avut intalniri de planificare a atacurilor cu Hamas in august – stiri.tvr.ro
25835 Facebook interactions
6. O stare unica. Tatal Nostru rostit de zecii de mii de credinciosi (video) – monitorulbt.ro
25133 Facebook interactions
7. Fetita de origine romana, campioana Spaniei la gimnastica artistica – jurnalemigrant.com
20178 Facebook interactions
8. Doi politisti clujeni au escortat la spital o femeie blocata in trafic. Aceasta era insarcinata si intrase in travaliu – stiridecluj.ro
19682 Facebook interactions
9. Malaiul fiert cu miere vindeca ranile stomacului (ulcer si gastrita). Tuse, bronsita, gripa, reumatism. – jurnalmm.ro
19623 Facebook interactions
10. Sf. Parascheva, in ajun. Oamenii cred ca acum puterea rugaciunilor este mai mare si minunile au loc. Un turist polonez a venit sa se convinga singur – observatornews.ro
19102 Facebook interactions

IT&C

1. Smiley, socat de Theo Rose la Vocea Romaniei. Toata sala a inceput sa rada – Playtech Stiri – playtech.ro
2094 Facebook interactions
2. Mesajul dur al solistului Aurel Padureanu pentru fostele iubite ale lui Irinel Columbeanu, aflat la azil: “Sa-l ajute cu bani, ca si el a fost boier cu ele!” EXCLUSIV – Playtech Stiri – playtech.ro
1578 Facebook interactions
3. O descoperire bulversanta. Vikingii aveau dotari ce aveau sa apara peste 1000 de ani! – gadgetreport.ro
1578 Facebook interactions
4. Catalin Oprisan, despre perioada in care lucra la “Neatza cu Razvan si Dani”: “Colegii nu mi-au cunoscut sotia 10 ani”. Cati bani a castigat din televiziune – Playtech Stiri – playtech.ro
1508 Facebook interactions
5. Irinel Columbeanu a plans la azil. Cati bani i-a trimis Irinuca, fiica lui. Ajunsese sa nu aiba din ce sa achite cazarea – Playtech Stiri – playtech.ro
739 Facebook interactions
6. Dana Roba, chemata la Politie. Sotul bataus ii face plangeri fara numar: “Ma mir cum poate face atatea plangeri cu mainile legate!”. Care e motivul, de fapt EXCLUSIV – Playtech Stiri – playtech.ro
558 Facebook interactions
7. Misiune istorica. NASA a lansat o sonda catre misteriosul asteroid metalic Psyche. Este un OZN? – gadgetreport.ro
442 Facebook interactions
8. Cercetare Bitdefender: Noi inselatorii informatice operate prin YouTube. Ce este stream-jacking – bitdefender.ro
404 Facebook interactions
9. Satul din Romania unde casele se cumpara cu 2.500 de lei. Peisajul e ca in povesti – Playtech Stiri – playtech.ro
367 Facebook interactions
10. iPhone 15 Pro Max are cea mai buna camera selfie din lume, conform DxOMark – mobilissimo.ro
357 Facebook interactions

Leisure & Timp Liber

1. O zi minunata incepe cu Pain Vivant! – revistaurbania.ro
822 Facebook interactions
2. Cum sa eviti inflorirea muraturilor si a verzei #Muraturi #MuraturiFloare – aflacum.ro
691 Facebook interactions
3. #experientaIdeoIdeis a juns la final. Retrospectiva unui episod-pilot care a depasit toate asteptarile – ziarulmetropolis.ro
396 Facebook interactions
4. Faptul ca Irinel Columbeanu s-a dus la 66 de ani la azil nu poate insemna decat ca s-a maturizat si s-a asezat in sfarsit la casa lui – cronicacarcotasilor.ro
308 Facebook interactions
5. Judas Priest a lansat noul single, Panic Attack – maximumrock.ro
294 Facebook interactions
6. Alexia a lansat primul ei EP, “Infinituri” – radiozu.ro
235 Facebook interactions
7. ASCULTA: 4 piese noi la Zona de Confort cu Vlad Dragulin – radiozu.ro
187 Facebook interactions
8. ASCULTA: 4 piese noi la Zona de Confort cu Vlad Dragulin – radiozu.ro
187 Facebook interactions
9. Ce obligatii si interdictii ai daca detii animale de companie in Galati – exploremag.ro
147 Facebook interactions
10. ANDIA anunta concertul de lansare al primului sau EP, Egotic – radiozu.ro
134 Facebook interactions

Sport

1. Gica Popescu, fara menajamente! “E o mare diferenta intre mine si Edi Iordanescu. Eu stiu ce inseamna echipa nationala, el nu stie ce inseamna!” – primasport.ro
9147 Facebook interactions
2. Valentin Mihaila nu a mai rezistat! Cuvinte dure, dupa ce si-a rupt tricoul. “Ce sa fac in doar 5-6 minute? Ce sa arat?” – looksport.ro
6350 Facebook interactions
3. Sorana Cirstea ramane cea mai bine clasata romanca in clasamentul WTA. Coborari pentru Ana Bogdan si Irina Begu – looksport.ro
4812 Facebook interactions
4. Avertisment primit inainte de partida din Ungaria! “Sunt pregatiti sa atace grupurile de romani” – looksport.ro
4722 Facebook interactions
5. Laszlo Boloni a avut parte de o primire impresionanta la Lisabona! Aplauze la scena deschisa pentru antrenorul roman – looksport.ro
4373 Facebook interactions
6. Jaqueline Cristian este in semfinale la Rouen! A eliminat-o in doua seturi pe principala favorita – realitateasportiva.net
4208 Facebook interactions
7. Scrima: Erica Badea a cucerit medalia de argint la Budapesta, in Circuitul European al Cadetilor la spada – realitateasportiva.net
4091 Facebook interactions
8. Atac devastator la adresa lui Stoichita! “A fost un antrenor mediocru, nu-l recomanda nimic” – looksport.ro
3912 Facebook interactions
9. Alexandru Matei, aur pentru Romania la Openul de Judo Seniori de la Malaga – realitateasportiva.net
3832 Facebook interactions
10. Atac cu talpa sus asupra FRF-ului: “Niste nulitati!” + reprosuri pentru Edi Iordanescu: “A gresit!” – telekomsport.ro
3281 Facebook interactions

Tabloid / monden

1. Angajatii SRI, concediu aproape dublu fata de romani. Cat de devreme ies la pensie – cancan.ro
27913 Facebook interactions
2. (VIDEO) “Mi-au omorat baiatul”. Si-a trimis fiul sanatos in armata si i l-au adus in sicriu: “M-au amenintat ca vor suferi si ceilalti copii ai mei, daca cer dosar pe caz. Nu s-a investigat nimic” – shok.md
12205 Facebook interactions
3. Mesajul surprinzator transmis de Florin Dumitrescu, dupa ce Antena 1 a anuntat retragerea lui si a celorlalti jurati de la Chefi la cutite: ” E linistea…” / FOTO – spynews.ro
10042 Facebook interactions
4. Lidia Buble, declaratii despre relatia cu Horatiu Nicolau: “Dumnezeu m-a binecuvantat” – libertatea.ro
6691 Facebook interactions
5. Cum a ajuns un BMW sa livreze 900 de tone de balast in actele unei primarii. Edilul spune ca e o problema de hartii, Parchetul face cercetari – libertatea.ro
5969 Facebook interactions
6. Un roman s-a dus cu taxiul din tara in Austria, ca sa o pedepseasca pe iubita care l-a sunat si i-a spus ca s-a indragostit – libertatea.ro
4472 Facebook interactions
7. Celebra Vulpita are probleme mari cu legea. Veronica Stegaru a ajuns in fata magistratilor si va fi pedepsita! – spynews.ro
3925 Facebook interactions
8. Un sofer beat a oprit camionul pe banda din mijloc a autostrazii si s-a culcat, in Germania – libertatea.ro
3756 Facebook interactions
9. Josephine, fiica lui Smiley si a Ginei Pistol, merge deja la gradinita. Artistul o duce pe micuta dimineata – libertatea.ro
3388 Facebook interactions
10. Imagini de la nunta spectaculoasa a lui Bursucu. Verighetele au costat 9.000 euro, iar Catalin Botezatu a creat rochia de mireasa – libertatea.ro
3275 Facebook interactions

Umor

1. Sa dai 50.000 de euro pe o sampanie la club fara sa te gandesti ca, peste 20 de ani, cand tu o sa fii la azil, banii astia i-ar prinde foarte bine Annei Lesko asta inseamna sa nu stii sa pui deoparte pentru zile grele” – comentacii.ro
5051 Facebook interactions
2. Sa te lauzi la televizor ca ai pe tine bijuterii de 600.000 de euro, dupa ce te-a vazut lumea ca iti iei haine de la bazarul de imitatii ieftine din Istanbul asta inseamna sa fii Prodanca, regina falsurilor” – comentacii.ro
4454 Facebook interactions
3. Nu pot eu, ditamai vedeta Andreea Tonciu, sa ma angajez, sa ma duc vanzatoare sau sa ma angajez bucatar. Daca vreau la munca, imi fac propria afacere cu bucatarie sa fiu patroana” Andreea Tonciu, ditamai vedeta – comentacii.ro
4306 Facebook interactions
4. Monica, ai de gand sa il ajuti si tu pe domnul Columbeanu? Da-i macar 100 de euro pe luna, ca sa aiba si el de o cafea cu tinerele absolvente de liceu, in amintirea vremurilor cand te-a cunoscut pe tine” – comentacii.ro
3997 Facebook interactions
5. A reusit sa sparga o avere de 170 de milioane de euro si acum risca sa fie dat afara din azil, dar cine ridica tinerele din banci cand trecea cu Bentley-ul pe langa licee?” – comentacii.ro
3696 Facebook interactions
6. Eu, la 66 de ani, ca domnul Columbeanu, am fost ieri la cules porumb si azi merg cu sotia la taiat coceni. Nu am alergat niciodata dupa tinerele, de aia sunt mai odihnit. Sotia are 62″ – comentacii.ro
3363 Facebook interactions
7. Cand ai bani si o duci bine, toata lumea e cu tine. Cand n-ai bani si o duci rau, nici neamul nu-i neamul tau!” dedicatie de la trecutul lui Irinel pentru prezentul lui Irinel – comentacii.ro
2856 Facebook interactions
8. Frumoasa doamna Dana Budeanu este cu 10 clase peste voi, cei care o invidiati, si de multe ori se depaseste intelectual pe ea insasi: nici cei mai mari savanti din lume n-are toata viata lor cate idei are ea intr-o seara la tv” – comentacii.ro
2374 Facebook interactions
9. Pai bine, Irinele, dar acum 4 ani, cand faceai cadouri scumpe unei eleve de clasa a 12-a, de ce nu ne-ai zis si noua sa te ajutam cu banii? Doar la greu vrei sa te ajutam” – comentacii.ro
2323 Facebook interactions
10. Fiica Anamariei Prodan este un fotomodel cu cateva sedinte foto foarte reusite, dar oamenii nu inteleg ca ea prefera sa se dedice sportului, exact ca mama sa, si o critica aiurea” – comentacii.ro
2098 Facebook interactions

Prinde noile tendințe în social media la Webstock

Uncategorized Comments Off on Prinde noile tendințe în social media la Webstock

Webstock, cea mai mare conferință de social media din România, revine pe 13 octombrie, la Hotel JW Marriott din București. Evenimentul reunește oameni de comunicare și marketing cu experiență și creatori digitali activi, pentru a aduce in prim-plan cele mai noi tendințe și bune practici în comunicarea online.

Webstock 2023 este un eveniment important pentru profesioniștii din social media și nu numai, care doresc să fie la curent cu noutățile din domeniu, să schimbe idei și să cunoască oameni noi”, spune Cristian Manafu, organizatorul Webstock.

În fiecare an, Webstock adună un mix divers de profesioniști, lideri de opinie și creatori, oferind o platformă pentru schimburi de idei, învățare și networking.

„Webstock 2023 nu este doar un eveniment, ci o oportunitate unică de a descoperi, învăța și crește. Am creat un mediu unde profesioniștii, indiferent de nivelul lor de experiență, se pot conecta, împărtăși perspective și îmbogăți industria cu inovații și colaborări fructuoase,” adaugă Cristian Manafu.

5 motive pentru a participa la Webstock 2023:

1. Cunoaștere și Învățare: Participând la conferință, vei avea ocazia să înveți de la profesioniști cu experiență, care împărtășesc cunoștințele și strategiile lor de succes.

2. Inspirație și Inovație: Vei avea acces la o gamă extinsă de conținut, prin prezentări, discuții și studii de caz, menite să inspire și să stimuleze gândirea creativă.

3. Networking: Vei discuta cu alți profesioniști din domeniul social media și vei întâlni oameni noi, cu care vei lega colaborări sau vei putea porni proiecte online.

4. Creștere Profesională: Vei fi vizibil în unul dintre cele mai importante evenimente ale industriei, cu oportunități de dezvoltare personală și a brandului personal.

5. O experiență de neuitat: Vei lua parte la cel mai animat eveniment de marketing al României, ca la un adevărat festival indoor, care îți va oferi amintiri frumoase.

Webstock este un eveniment hibrid: se desfășoară în sala de conferință și este totodată transmis live online. Include 4 scene și o gală de premiere a celor mai bune proiecte și campanii social media.

Echipa Webstock invită toți profesioniștii, creatorii și entuziaștii să se alăture acestui eveniment excepțional pentru a explora, învăța și se conecta. Detalii complete sunt disponibile pe site-ul www.webstock.ro.

Webstock este un eveniment organizat în parteneriat cu Vodafone România și TikTok, Penny, BCR, E.ON, Samsung, McDonald’s, Disney, Dell România, De’Longhi, Glo, Siviero Maria, Coca-Cola, MOL România, Data Intelligence by Publicis Groupe Romania, Oxygen și Golin.

Care au fost cele mai viralizate subiecte in presa online si pe bloguri, in perioada 04 – 10 septembrie 2023?

Uncategorized Comments Off on Care au fost cele mai viralizate subiecte in presa online si pe bloguri, in perioada 04 – 10 septembrie 2023?

Zelist Monitor va prezinta topul saptamanal al celor mai viralizate stiri in social media, pentru perioada 04 – 10 septembrie 2023.

Blog

1. Dan Negru: “Pun rar fotografii cu ai mei. Pe copii i-am lasat sa-si traiasca linistiti copilaria. Nu apar la televizior, nu sunt vedete pe Tik Tok, merg la o scoala de stat si calitatile lor cu care ne mandrim sunt cele morale” – romani-buni.info
114199 Facebook interactions
2. Romania A INVINS Franta!!! E cea mai importanta victorie a nationalei masculine din ultimii 30 de ani! – doarvolei.ro
7115 Facebook interactions
3. Romania a urcat pe locul 23 in clasamentul mondial dupa victoria cu Franta! – doarvolei.ro
5642 Facebook interactions
4. Alexandru Rata, spaima croatilor! A reusit 30 de puncte in victoria din optimile Campionatului European! Ce au facut ceilalti jucatori romani in acest meci istoric – doarvolei.ro
5006 Facebook interactions
5. Matthew Ianosic are nevoie de atingerea Domnului! – dininimapentrutine.wordpress.com
4485 Facebook interactions
6. Ei au fost eroii Romaniei in victoria istorica impotriva Frantei. MVP-ul a fost ECHIPA – doarvolei.ro
4382 Facebook interactions
7. Haideti cu mine in Islanda & Groenlanda, in Iunie 2024! – razvanpascu.ro
4224 Facebook interactions
8. Ibn Battuta, cel mai mare explorator din istorie? Multi nu au auzit despre acest personaj fascinant – cespun.eu
3977 Facebook interactions
9. Cerere de Rugaciune – dininimapentrutine.wordpress.com
3840 Facebook interactions
10. Paiul si barna – niculinagheorghita.ro
3209 Facebook interactions

Economic

1. Afaceri de la Zero. Cum au crescut? Alex Bugariu, fondatorul localului Limonadaria Nea Tica din Caransebes, a creat o bautura concentrata cu numele de LimoMix pentru a ajunge la clienti din toata tara – zf.ro
1820 Facebook interactions
2. ZF 25 de ani. Dragos Paval, cofondatorul Dedeman si romanul care a investit in expansiune: Astazi, am atins stadiul in care ne permitem sa visam cu ochii deschisi. Visuri cu capital de risc, extinderi geografice ambitioase si diversificare – zf.ro
1313 Facebook interactions
3. ChatGPT face o analiza a banilor necesari unei familii pentru un trai decent – afaceri.news
777 Facebook interactions
4. Germanii de la Diehl, dezvoltatori de componenente electronice, au inceput constructia fabricii de componente electrice de la Brasov, unde investesc 40 milioane euro – economedia.ro
672 Facebook interactions
5. Catalin Predoiu taie in carne vie! A inceput reorganizarea Inspectoratului de Politie al Judetului Constanta – bugetul.ro
668 Facebook interactions
6. EXCLUSIV Activitatile independente vor plati CASS la venitul obtinut intre doua plafoane, 6-60 de salarii minime. Plafon de 36 salarii pentru pensie – profit.ro
524 Facebook interactions 1 Blog trackback
7. O noua viziune, o noua misiune, o noua clinica – money.ro
448 Facebook interactions
8. XCity Towers, cel mai premiat proiect rezidential din Timisoara, introduce conceptul healthy living – revistabiz.ro
438 Facebook interactions
9. Gomag, peste 4.000 de magazine pe platforma: Vrem sa ne extindem international – wall-street.ro
434 Facebook interactions
10. Dezastru: Birmingham, al doilea cel mai mare oras din Marea Britanie, intra in faliment. Primaria nu a reusit sa plateasca o factura in valoare de 760 de milioane de lire dupa ce a pierdut un proces cu fostii angajati din cauza discriminarii – zf.ro
385 Facebook interactions

Femei

1. Iti dorim odihna linistita, suflet nobil si bun! Tragedia Alexandrinei Iacub – ea.md
14648 Facebook interactions
2. Imi pare rau ca au trecut 27 de ani si nu realizeaza ca nu e bine. Nu e bine pentru copilul lui. Sunt total dezamagita. Cornel Palade a vrut sa se desparta de sotia lui – kfetele.ro
13244 Facebook interactions
3. Nu sunt deloc piele si os, am un corp foarte frumos, multe femei ma invidiaza. Ce le-a raspuns Marina Voica oamenilor care au spus despre ea ca este prea slaba – kfetele.ro
12457 Facebook interactions
4. (VIDEO) Ajutati-o micuta Sara sa invinga boala si sa sarbatoreasca ziua ei de 3 anisori! – ea.md
9299 Facebook interactions
5. Portalul 9:9 se deschide in cea mai puternica zi a lunii septembrie: Inchiderea unor cicluri si loc pentru altele, manifestari accelerate! Unele dorinte se indeplinesc mai repede decat ne-am fi asteptat – garbo.ro
8129 Facebook interactions
6. Pagina pe care o cauti nu exista. – eva.ro
4563 Facebook interactions
7. Dana Budeanu da un verdic crunt: “Niciun copil drogat nu are parinti!” – unica.ro
4219 Facebook interactions
8. Cum sa tai 100 de calorii: 20 de trucuri – slabsaugras.ro
4081 Facebook interactions
9. Tot plangea ca o doare. Spre dimineata a spus ca nu are aer, simte ca nu are aer. Gura si nasul ii erau vinete. Cum s-a stins, de fapt, Alexandra Ivanov la maternitatea din Botosani – kfetele.ro
3990 Facebook interactions
10. “Am nascut la 40 de ani, la doar doua ore de la declansarea travaliului” – totuldespremame.ro
3835 Facebook interactions

Politic / Social

1. Disney+ vine cu o oferta speciala, valabila pana pe 20 septembrie: 6,99 lei pe luna in primele 3 luni de abonament. Vizioneaza productii originale, filme celebre, seriale pentru toate gusturile. Aboneaza-te! (P) – g4media.ro
205203 Facebook interactions
2. Bunica din Chinteni a primit trofeul Digital Diva. “Singurul influencer din online fara hate!” – monitorulcj.ro
61015 Facebook interactions
3. David Popovici isi doneaza ziua de nastere pentru ca cinci frati muzicieni sa aiba o casa: “Fara sustinere, un copil nu poate excela” – g4media.ro
43029 Facebook interactions
4. Adolescentul care “bate” peste 100 de kilometri cu tatal sau ca sa vanda fructe din livada familiei la Sibiu (FOTO) – oradesibiu.ro
34991 Facebook interactions
5. Alexandrina Iacub, politista care a luptat trei ani cu cancerul, a murit – stiri.md
27517 Facebook interactions
6. La 7 ani, fiul brasovencei Dana Nalbaru invata deja pentru Bacalaureat si facultate: “Kadri nu a fost niciodata la scoala. Nu are nevoie de scoala” – bizbrasov.ro
24650 Facebook interactions
7. Te rog sa-ti iei copiii si nepotii de mana si sa-i duci intr-o fabrica, pe un santier sau intr-o ferma – republica.ro
24615 Facebook interactions
8. Dan si Andrei, tata si fiu, vin saptamanal la Sibiu pentru a vinde fructe culese din livada familiei – sibiuindependent.ro
20893 Facebook interactions
9. Un profesor de religie din Blaj a terminat una dintre cele mai grele curse de maraton din lume, pe Mont-Blanc – blajinfo.ro
19971 Facebook interactions
10. A abandonat un catel pe camp, nu departe de Timisoara, si a primit o amenda usturatoare – opiniatimisoarei.ro
15921 Facebook interactions

IT&C

1. Minune medicala in Botosani! Copilul de 3 ani, aruncat de la etaj de mama, s-a trezit din coma. Micutul a fost la un pas sa fie deconectat de la aparate – Playtech Stiri – playtech.ro
2036 Facebook interactions
2. Imagini de colectie cu Sinaia, orasul bijuterie. Cum arata statiunea preferata a regilor Romaniei in urma cu zeci de ani, era mult mai frumoasa – Playtech Stiri – playtech.ro
1391 Facebook interactions
3. Multi utilizatori de Android sunt tentati sa treaca la iPhone 15, asta datorita portului USB-C (rezultate sondaj) – mobilissimo.ro
685 Facebook interactions
4. Cea mai bogata romanca a venit la un eveniment cu o bijuterie care costa cat zece apartamente. Sotul ei este un miliardar renumit – Playtech Stiri – playtech.ro
668 Facebook interactions
5. Andreea Balan lanseaza o piesa cu fiica ei, Ella. Ce spune artista despre tatal fiicelor sale: Depinde de programul lui” EXCLUSIV – Playtech Stiri – playtech.ro
659 Facebook interactions
6. Doliu in lumea artistica din Romania. Actorul Ion Ruscut a murit cu cateva zile inainte de ziua de nastere – Playtech Stiri – playtech.ro
571 Facebook interactions
7. Pamantul a intrat intr-o noua epoca geologica, Antropocenul. Ce inseamna? – gadgetreport.ro
506 Facebook interactions
8. Obiectul neidentificat descoperit in Atlantic. Un submersibil din secolul al XVII-lea? – gadgetreport.ro
433 Facebook interactions
9. Evolio lanseaza Komi, o masina electrica cu autonomie de pana la 400km ce concureaza cu Dacia Spring – zonait.ro
368 Facebook interactions
10. Situatie de nedescris intr-o comuna din Buzau. Fiul unui primar a construit un supermarket in jurul unui stalp de inalta tensiune. Cum s-a incalcat legea – Playtech Stiri – playtech.ro
294 Facebook interactions

Leisure & Timp Liber

1. Un nou film produs in Moldova. “Tunete” il are in rol principal pe Anatol Mirzenco (Video) – vipmagazin.md
2190 Facebook interactions
2. Vica Blochina anunta ca isi cauta iubit. Cerinte: sa fie tanar, frumos, cu doua facultati, cu master si cu doctorat, sa aiba un job stabil si un simt al umorului dezvoltat – cronicacarcotasilor.ro
875 Facebook interactions
3. 10 piese de referinta din muzica Shakirei: de la “Beautiful Liar” la “Hips Don’t Lie” – zutv.ro
538 Facebook interactions
4. Tot ce trebuie sa stii despre Forza ZU 2023 – radiozu.ro
391 Facebook interactions
5. PetVet Medical un nou cabinet veterinar in Galati – revistaurbania.ro
338 Facebook interactions
6. Ce-si doreste Lidia Buble in backstage la Forza ZU 2023: “Mie daca imi aduci zacusca, m-ai uns pe suflet” – radiozu.ro
307 Facebook interactions
7. Ce-si doreste Lidia Buble in backstage la Forza ZU 2023: “Mie daca imi aduci zacusca, m-ai uns pe suflet” – radiozu.ro
307 Facebook interactions
8. Doomsday Astronaut a lansat clipul piesei Born Of Smokeless Fire – maximumrock.ro
235 Facebook interactions
9. Natalia Gordienko a lansat videoclipul pentru melodia ” “ – vipmagazin.md
218 Facebook interactions
10. Cristina & Mugurel Boho Forest – silhouettes.ro
207 Facebook interactions

Sport

1. VIDEO De neinfrant! Simona Radis si Ancuta Bodnar si-au pastrat titlul mondial la dublu vasle. Ele se afla la a 26-a victorie consecutiva – primasport.ro
17872 Facebook interactions
2. Argint istoric la canotaj dupa 33 de ani in proba de 4 rame “Speram sa urmeze si aurul!” – gsp.ro
13569 Facebook interactions
3. VIDEO EXCLUSIV Viorel Moldovan ii distruge pe “tricolori”: “Mi-as dori sa se desfiinteze fotbalul cand vad o asemenea echipa nationala!” – looksport.ro
8181 Facebook interactions
4. VIDEO Inca un AUR mondial la Belgrad. Barca feminina de 8+1, prestatie la superlativ – looksport.ro
6717 Facebook interactions
5. Rezultat istoric la volei masculin! Am invins campioana olimpica si ne-am calificat in optimile de finala ale Campionatului European – looksport.ro
6407 Facebook interactions
6. Gica Hagi, cerut la echipa nationala: “Parerea mea este ca trebuie curatat tot si fara influenta politica!” – realitateasportiva.net
5495 Facebook interactions
7. Presedintele Federatiei Romane de Volei, prima reactie dupa calificarea uriasa a nationalei in sferturile Campionatului European! “Asta a dat culoare si valoare acestei echipe” – telekomsport.ro
5303 Facebook interactions
8. VIDEO EXCLUSIV Ioan Andone il distruge pe George Puscas: “Niciodata nu l-as fi chemat la nationala!”. Ce a spus “Falcosul” despre Ianis Hagi – looksport.ro
4562 Facebook interactions
9. El e antrenorul care ne-a dus in sferturile Euro 2023 la volei. Are sase titluri in sapte ani de cariera – fanatik.ro
4280 Facebook interactions
10. Mara Gae castiga titlul US Open la dublu junioare, prima romanca castigatoare la New York in aceasta proba din 2006 – treizecizero.ro
4119 Facebook interactions

Tabloid / monden

1. Dragos Bucur si Dana Nalbaru s-au mutat la tara. Din ce traiesc acum: “M-am hotarat sa ma fac taran” – ciao.ro
32899 Facebook interactions
2. Nepalezul care a murit in explozia de la Crevedia facuse imprumut in banca pentru a veni la munca in Romania. Voia sa le ofere un trai mai bun celor doi copii ai sai / FOTO – spynews.ro
19019 Facebook interactions
3. Fost consumator de droguri inchis la Giurgiu, despre campaniile antidrog: “Degeaba vii tu ca organ judiciar si imi spui ca nu e bine. Mai bine arati o persoana care a trecut prin asta” – libertatea.ro
10540 Facebook interactions
4. Vica Blochina si-a incercat norocul cu fostul unei vedete de la noi! Au iesit la intalnire, dar s-a lasat cu mega-scandal si amenintari! Informatii exclusive – spynews.ro
10157 Facebook interactions
5. Ieri a fost ziua ei: Politista Alexandrina Iacub a plecat de urgenta in Turcia, sambata, cu o ambulanta. Medicii insa nu au mai putut-o salva – shok.md
7213 Facebook interactions
6. Femeia din Popesti Leordeni a fost ucisa sub privirile sotului! Rudele Nicoletei sunt devastate de durere: “A luat-o cu tortul in brate. Mai avea un 1 metru sa intre in curte” – wowbiz.ro
6152 Facebook interactions
7. O politista de 28 de ani a murit intr-un spital din Turcia, rapusa de o boala crancena: “Drum lin, in sus spre stele, draga colega” – shok.md
4946 Facebook interactions
8. Cum a fost sarbatorita Maria Ciobanu la implinirea varstei de 86 de ani. Ce surpriza i-a facut familia sa. Ionut Dolanescu a postat imagini rare / VIDEO – spynews.ro
4924 Facebook interactions
9. O tanara politista a murit la doua zile dupa ce a implinit 28 de ani. Alexandrina suferea de cancer in acelasi timp cu fiul ei: Mi-as dori sa va privesc in ochi si sa va spun cat va pretuiesc sacrificiul adus mie” – wowbiz.ro
4776 Facebook interactions
10. Tanara gasita fara suflare in gara din Ciulnita, condusa pe ultimul drum. Gestul emotionant facut de prietenii Andreei, in ziua inmormantarii – wowbiz.ro
4767 Facebook interactions

Umor

1. Expertii MApN spun ca interogheaza drona de 6 ore, dar nu recunoaste nimic – timesnewroman.ro
7521 Facebook interactions
2. Vacanta de cosmar in Grecia! Romani nevoiti sa viziteze un muzeu din cauza furtunii – timesnewroman.ro
5146 Facebook interactions
3. Studiu! Soferii cu BMW, mult mai predispusi la boli cu transmitere sexuala decat cei cu Logan – timesnewroman.ro
4663 Facebook interactions
4. Redactia Nasul TV, evacuata din tunelul dacic de un echipaj de tarabostes deoarece nu a mai platit chiria in valoare de doua verze, o barza si un pic de branza – comentacii.ro
4354 Facebook interactions
5. Un urs aflat pe marginea soselei, lovit de o masina condusa de un urs drogat – timesnewroman.ro
3733 Facebook interactions
6. Un roman a dat cu steroizi in loc de Raid si acum ii muta gandacii mobila prin casa – timesnewroman.ro
3100 Facebook interactions
7. IPJ se disociaza de politistul care vindea cocaina, ca e un fraier care a fost prins – timesnewroman.ro
2568 Facebook interactions
8. O manastire a fost inchisa dupa ce o icoana a inceput sa lacrimeze GPL – timesnewroman.ro
2468 Facebook interactions
9. Nea Costel a vorbit deschis despre problemele lui cu alcoolul: “Nu am destul!” – timesnewroman.ro
2126 Facebook interactions
10. Temerarul Emil Boc a escaladat Muntii Macinului fara masca de oxigen – timesnewroman.ro
1961 Facebook interactions

GPeC SUMMIT 30-31 Octombrie: Dan Ariely și Mark Schaefer vin la Evenimentul Anului în E-Commerce & Digital Marketing

Uncategorized Comments Off on GPeC SUMMIT 30-31 Octombrie: Dan Ariely și Mark Schaefer vin la Evenimentul Anului în E-Commerce & Digital Marketing

Cu o traditie de 18 ani, GPeC SUMMIT este considerat cel mai important eveniment de E-Commerce si Digital Marketing din România si Europa de Sud-Est.

Acesta se va desfășura în București pe 30-31 octombrie și reunește 5 speakeri internaționali de calibru: Dan Ariely, Mark Schaefer, Martin Greif, Ayat Shukairy și Sam Tomlinson.

Potrivit organizatorilor, acestora li se vor alătura unii din cei mai buni specialiști români din domeniu. Înscrierile la eveniment se fac pe www.GPeC.ro, iar prețul unui bilet de acces pornește de la 89 EUR + TVA/persoană prin oferta Early Bird, valabilă până pe 15 septembrie.

5 speakeri internaționali legendari vorbesc de pe scena GPeC SUMMIT pe 31 Octombrie

Dan Ariely este profesor de psihologie și economie comportamentală la Universitatea Duke și autor a 8 cărți din care 3 bestseller, respectiv: Predictably IrrationalThe Upside of IrrationalityThe Honest Truth About Dishonesty. În cea mai recentă carte a sa – Misbelief (2023) – Dan Ariely studiază și explică ce îi face pe oamenii raționali să creadă în lucruri iraționale. Este membru fondator al Center for Advanced Hindsight, co-creator al filmului documentar (Dis)Honesty: The Truth About Lies și aflat în topul Forbes drept 10 Gurus You Should Know.

Mark Schaefer este unul dintre cei mai apreciați autori, speakeri și consultanți de Marketing la nivel global, scriind nu mai puțin de 9 cărți bestseller. În ultima sa carte – Belonging to the Brand: Why Community is the Last Great Marketing Strategy – abordează modalitățile prin care brand-urile se pot conecta cu clienții lor în mediul digital. Anul acesta, Mark a fost numit al 3-lea cel mai influent expert în Digital Marketing din lume de către Brand24 și este în Top 10 cei mai “re-tweeted” specialiști în Marketing de pe Twitter (X). Blogul său se află în top 1% din cele mai citite bloguri din lume, iar podcast-ul său – The Marketing Companion – se regăsește în top 10 podcast-uri de Marketing pe iTunes.

Martin Greif este expert în Digital Marketing, autor și speaker cu peste 25 de ani de experiență în vânzări și marketing, fiind președintele SiteTuners. Militează pentru acțiunile de responsabilitate socială, este membru în consiliul de administrație al Vincent House – organizație caritabilă dedicată sprijinirii persoanelor cu probleme de sănătate mintală. Consideră că fiecare om poate avea un impact pozitiv asupra societății și este dedicat tuturor acțiunilor care conduc către o lume mai bună.

Ayat Shukairy este expert internațional recunoscut în strategie de marketing și speaker apreciat la conferințele de marketing din întreaga lume. Cu peste 16 ani de experiență antreprenorială, Ayat este co-autorul cărții Conversion Optimization, cea mai bine vândută carte de pe Amazon din categoria sa, în care combină cercetări de marketing inovatoare cu povestiri puternice și studii de caz pentru a demonstra cum se folosesc aceste principii pentru a crea site-uri web cu o rată de conversie ridicată.

Sam Tomlinson are o experiență bogată în economie, finanțe, marketing și business, fiind Managing Partner în cadrul fondului de investiții W Ventures, advisor pentru multiple startup-uri și profesor în cadrul factultăților Johns Hopkins Carey Business SchoolGeorgetown University și Cabrini University. Sam este, de asemenea, EVP (Employee Value Proposition) în cadrul Warschawski – agenție multipremiată în Statele Unite ale Americii, unde conduce echipele de Digital și Analytics.

GPeC SUMMIT 30 Octombrie: Workshop de Optimizare a Ratei de Conversie cu Martin Greif, SiteTuners

Prima zi de GPeC SUMMIT este dedicată workshop-ului de Optimizare a Ratei de Conversie, susținut de Martin Greif (SiteTuners). Acesta se va defășura la BT Stup în București, se adresează startup-urilor, iar pe lângă conceptele teoretice, aduce și un modul de analiză practică a website-urilor participanților conținând recomandări aplicate în scopul îmbunătățirii ratei de conversie și a creșterii vânzărilor.

Locurile sunt limitate la max. 20 de participanți, iar taxa de participare este de doar 109 EUR + TVA/persoană până pe 15 septembrie 2023.

GPeC SUMMIT 31 Octombrie: Conferință, Expo, Gala Premiilor eCommerce, Networking și Party

Cea de a doua zi a evenimentului este dedicată Conferinței GPeC și se desfășoară la Teatrul Național București, fiind un maraton de conținut E-Commerce și Digital Marketing cu 5 speakeri internaționali de excepție și 15 specialiști români.

În paralel cu conferința, se desfășoară GPeC Expo – locul ideal de Networking, Leads & Business Opportunities între 30 de furnizori de servicii E-Commerce & Digital Marketing și participanții, reprezentanți ai afacerilor online.

Ziua de 31 octombrie se încheie cu cea de a 18-a ediție anuală a Galei Premiilor eCommerce – festivitatea de decernare a premiilor în comerțul online românesc, prezentată de Pavel Bartoș și deschisă de trupa TAXI. Gala este urmată de Networking Party alături de elita industriei Digital.

Potrivit organizatorilor, peste 700 de participanți C-Level sunt așteptați la GPeC SUMMIT 30-31 Octombrie.

Înscrieri cu cel mai mic preț până pe 15 septembrie

Oferta Early Bird care aduce cele mai mici prețuri la biletele de acces este valabilă până pe 15 septembrie 2023, ora 23:59. Prețurile pornesc de la 89 EUR + TVA/persoană. Detaliile despre GPeC SUMMIT și înscrierile se regăsesc pe site-ul organizatorilor: https://www.gpec.ro/gpec-summit-octombrie/

Care au fost cele mai viralizate subiecte in presa online si pe bloguri, in perioada 21 – 27 august 2023?

Uncategorized Comments Off on Care au fost cele mai viralizate subiecte in presa online si pe bloguri, in perioada 21 – 27 august 2023?

Zelist Monitor va prezinta topul saptamanal al celor mai viralizate stiri in social media, pentru perioada 21 – 27 august 2023.

Blog

1. A murit Toto Cutugno. Dumnezeu sa-l odihneasca in pace! 🙁 – andreipartos.ro
29544 Facebook interactions
2. (Video) Andreea Balan a gasit un nou tata pentru fetitele sale. “Doamne, traiesc cea mai mare fericire, va jur! Cea mai mare fericire! Victor e pe strada cu fetele. Sunt cea mai fericita, va jur!” – romani-buni.info
7847 Facebook interactions
3. Trenul cel lung al desertului: are peste 200 de vagoane si strabate o parte din desertul Sahara – cespun.eu
5293 Facebook interactions
4. Ioana Hododi si Ioana Miu, campioane balcanice U20 la volei pe plaja. Romania a mai cucerit alte doua medalii de bronz – doarvolei.ro
5179 Facebook interactions
5. Domnul asculta rugaciunile – dininimapentrutine.com
4915 Facebook interactions
6. Adelina Ungureanu, locul 4 in clasamentul celor mai bune atacante dupa faza grupelor la Europene. Iarina Axinte e pe 4 la numarul asilor – doarvolei.ro
4503 Facebook interactions
7. Vladuta Lupau si Adi Rus, 9 ani de relatie. “Nu m-a interesat nicio clipa faptul ca era mai mic. Ne mai certam si noi, dar la fel de repede ne impacam” – romani-buni.info
4163 Facebook interactions
8. Loredana Groza, despre moartea lui Toto Cutugno: “Un italiano vero a plecat dintre noi. Am avut sansa sa -l intalnesc prima oara pe scena Festivalului de la Brasov in 1993 si ultima oara pe 11 martie 2016 in Bucuresti, intr-un restaurant in care luam cina – romani-buni.info
3651 Facebook interactions
9. Ziua a cincea a procesiunii cu icoana Adormirii Maicii Domnului in jurul raionului Soroca – ioanmosnegutu.info
3073 Facebook interactions
10. Sfintii Mucenici Adrian si Natalia – adriannastase.ro
2884 Facebook interactions

Economic

1. Un nou muzeu se deschide in Bucuresti. Ce poti vedea in MINA – wall-street.ro
2507 Facebook interactions
2. BIAS 2023: Peste 100 de avioane vor fi expuse si vor zbura la cel mai mare show aviatic din tara – wall-street.ro
1702 Facebook interactions
3. Un baietel de 4 ani din Scorteni are nevoie de sange urgent. Ionut sufera de leucemie! – prahovaeconomica.eu
1670 Facebook interactions
4. Legendarul Toto Cutugno a murit! “L’italiano” avea 80 de ani. Artistul italian a lesinat in urma cu 11 ani, la Bucuresti – money.ro
1555 Facebook interactions
5. GALERIE FOTO: Cum arata noul refugiu Scara din creasta Muntilor Fagaras. E un orologiu solar pe… – wall-street.ro
1458 Facebook interactions
6. [FOTO&VIDEO] A fost lansata “corabia” moderna propulsata de vant, un mamut de 37 de metri – wall-street.ro
1179 Facebook interactions
7. ZF 25 de ani. FAN Courier: Felix Patrascanu, Adrian si Neculai Mihai, antreprenorii care au pornit un business intr-un apartament si cu o Dacie 1300, creand o afacere de peste 1 miliard de lei si liderul pietei de curierat – zf.ro
1135 Facebook interactions
8. Vlad Cristian Timis fiul proprietarului CrisTim si Casa Timis dealer de droguri- scapa de inchisoare Cate vieti trebuie distruse pana autoritatile isi vorfacetreaba? – sfin.ro
1117 Facebook interactions
9. #BizTimisoara se scrie din Piata Unirii din orasul de pe Bega in perioada 28-31 august – revistabiz.ro
927 Facebook interactions
10. Vot de incredere pentru “tricolore” de la presedintele FRV: “Fetele au valoarea de a ajunge in sferturile europeanului!” – money.ro
926 Facebook interactions

Femei

1. Copiii adoptati de Bodo, solistul trupei Proconsul, fac scoala la tara – avantaje.ro
26008 Facebook interactions
2. Ce relatie are, de fapt, Liviu Varciu cu Nea Marin – avantaje.ro
12673 Facebook interactions
3. Alexandra, o tanara de 25 de ani insarcinata, a murit sub ochii cadrelor medicale dupa ce le-a implorat sa o opereze – divahair.ro
11211 Facebook interactions
4. Luna Plina de pe 30 august sterge cu buretele toata durerea. Avem la dispozitie 96 de ore pentru a ne conecta la puterea divina – kudika.ro
6695 Facebook interactions
5. Luna plina albastra din Pesti de pe 31 august este a doua luna plina a lui august si are o energie speciala! Eliberam, vindecam si ne echilibram. Primim semne divine! – garbo.ro
6308 Facebook interactions
6. Ultima Luna Plina a verii are putere divina si ne elibereaza de toti demonii ce danseaza prin amintiri – kudika.ro
6079 Facebook interactions
7. Daca vrei sa fii fericita cu adevarat, accepta viata asa cum este ea. Preda-te destinului si bucura-te de calatorie – kudika.ro
5620 Facebook interactions
8. In viata nu conteaza oamenii care te-au ranit, ci cei care te-au tinut de mana la greu si te-au ridicat de la pamant – kudika.ro
5020 Facebook interactions
9. Personal medical suspendat la maternitatea din Botosani, dupa moartea Alexandrei, mama a trei copii – totuldespremame.ro
5004 Facebook interactions
10. Nicolai Tand e cetatean de onoare in comuna Rozavlea. Ce afacerea are acolo – avantaje.ro
3606 Facebook interactions

Politic / Social

1. Romania este din pacate un sat fara caini, plin de soferi dementi si de agenti impotenti – republica.ro
89382 Facebook interactions
2. Mesaj dur al unui profesor UBB Cluj: “Astazi copiezi la examene, maine te urci beat la volan, poimaine faci o firma care incalca regulile” – stiridecluj.ro
74091 Facebook interactions
3. Tragedia Alexandrei scoate botosanenii in strada pentru a treiasearalarand (video) – monitorulbt.ro
55092 Facebook interactions
4. Fostul pilot Titi Aur: Cand urci drogat la volan si omori oameni, masina devine arma. Iar arma se confisca – alba24.ro
47168 Facebook interactions
5. Jandarmul din Legiunea straina, care i-a pus la punct pe bombardieri pe plaja, e sot model si tata a trei copii – stiridecluj.ro
37499 Facebook interactions
6. Pompierul Florin Hedesan, din Pecica, s-a stins din viata “Ai fost cel mai devotat din noi” – specialarad.ro
35661 Facebook interactions
7. Galerie Foto Toto Cutugno a fost condus pe ultimul drum, la Milano. Sute de fani i-au fredonat melodiile si au aplaudat – digi24.ro
24063 Facebook interactions
8. Sa o ajutam pe Anisoara! De o luna, tanara lupta cu cancerul la colon: “Scriu aceste randuri cu multe noduri in gat” – tv8.md
23314 Facebook interactions
9. Drama unui tata care creste doua fetite: Sotia a murit intr-un accident – stiri.md
22920 Facebook interactions
10. “Voia sa-i cumpar iepurasi”. Cu jucaria lui in brate, bunica baietelului de 3 ani ucis de soferita drogata isi plange durerea. Matei s-a stins in fata vecinilor – observatornews.ro
21689 Facebook interactions

IT&C

1. Alin Oprea ii pregateste miresei sale o nunta ca in basme: “Medana m-a cules de jos, m-a iubit, asa cum eram, cu averea confiscata” EXCLUSIV – Playtech Stiri – playtech.ro
8320 Facebook interactions
2. Ce cauta Nasul TV in Muntii Bucegi? Povestea fantastica a tunelurilor dacice – gadgetreport.ro
4661 Facebook interactions
3. Ispita Alin de la Insula Iubirii Romania si Bianca Giurca, impreuna pe litoralul romanesc. Imaginile vorbesc de la sine – Playtech Stiri – playtech.ro
4300 Facebook interactions
4. Misterul Area 51. Ce se ascunde in baza secreta militara? Un OZN? – gadgetreport.ro
1461 Facebook interactions
5. Monica Tatoiu, dezvaluire soc despre tatal lui Vlad Pascu, soferul care a provocat tragedia de la 2 Mai: “M-a amenintat cu moartea” – Playtech Stiri – playtech.ro
1378 Facebook interactions
6. Mama a trei copii, moarta pe patul de spital din Botosani. Femeia i-a implorat pe medici sa o ajute, dar fara raspuns: “Nu mai pot, pur si simplu” – Playtech Stiri – playtech.ro
1297 Facebook interactions
7. Cristian Tantareanu, mesaj pentru Irinel Columbeanu, care isi cauta iubita de 20 de ani: Sa ma sune’ EXCLUSIV – Playtech Stiri – playtech.ro
1202 Facebook interactions
8. Ce s-a ales de Ana Maria “nu-s buni crevetii” dupa Insula Iubirii Romania. S-ar fi despartit de Marius – Playtech Stiri – playtech.ro
1200 Facebook interactions
9. O creatura cu iz de Alien, descoperita in Antarctica – gadgetreport.ro
979 Facebook interactions
10. Diferenta de varsta dintre Tily Niculae si sotul ei i-a dus in pragul divortului. Vedeta din serialul La Bloc, de la Pro TV, a recunoscut – Playtech Stiri – playtech.ro
938 Facebook interactions

Leisure & Timp Liber

1. La Bucuresti se deschide vineri primul muzeu al artei imersive din Romania. Va gazdui spectacole cu proiectii in 360 de grade cu lucrarile lui Gustav Klimt, asemenea celebrei experiente Picasso din Franta. Va exista si un muzeu pentru copii cu showuri edu – urban.ro
6294 Facebook interactions
2. Peste 220.000 de persoane au luat parte la Zilele Culturale Maghiare 2023 – cluj.com
974 Facebook interactions
3. Sambata se danseaza toata noaptea pe Calea Victoriei. Noaptea Dansului va avea puncte artistice la Cercul Militar National, Monumentul Revolutiei, Hotel Radisson, Gradina Monteoru, Palace Casino si Muzeul Enescu – urban.ro
898 Facebook interactions
4. Cine primeste titluri si distinctii cu prilejul “Zilelor Aradului”? – aradevents.ro
285 Facebook interactions
5. Murals of Youth coloreaza centrul Clujului – cluj.com
188 Facebook interactions
6. Gala Salbek Opera Festival la Arad – aradevents.ro
141 Facebook interactions
7. Dimitrie Cantemir, sarbatorit in Suedia, la 350 de ani de la nastere – ziarulmetropolis.ro
130 Facebook interactions
8. Braila Mall Destinatie de distractie – revistaurbania.ro
116 Facebook interactions
9. Maia Morgenstern interpreteaza “Vis cu Cai” feat FiRMA – infomusic.ro
115 Facebook interactions
10. Chefi la cutite 2023, sezonul 12. Cine este noul membru care se alatura juratilor. “Ne marim familia” – tvmania.ro
108 Facebook interactions

Sport

1. Romania invinge Bosnia Hertegovina in set decisiv si merge in “optimile” Campionatului European de Volei – looksport.ro
11547 Facebook interactions
2. Romanii au facut curatenie pe masa cu medalii la CE de canotaj: opt titluri castigate intr-o singura zi – realitateasportiva.net
8975 Facebook interactions
3. Rezultate fabuloase pentru Romania la Campionatul European de Canotaj pentru tineret! “Tricolorii” au obtinut opt medalii de aur – telekomsport.ro
7313 Facebook interactions
4. Victoria Italiei a dus Romania in optimile CE de volei! Tricolorele isi afla adversara maine seara – realitateasportiva.net
3850 Facebook interactions
5. Gabriela Ruse este in turul 2 al calificarilor la US Open! Romanca a distrus-o pe Kristina Mladenovic – realitateasportiva.net
2932 Facebook interactions
6. Jaqueline Cristian a revenit in top 100 WTA! Situatia ierarhica a romancelor inainte de US Open 2023 – realitateasportiva.net
2917 Facebook interactions
7. Florin Prunea, noul presedinte al FCU Craiova 1948! Prima mutare de 5 stele a lui Mititelu jr. Exclusiv – fanatik.ro
2832 Facebook interactions
8. Ei sunt sotii care au murit in urma tragediei de la Crevedia. “Am recunoscut-o dupa ochi” – fanatik.ro
2624 Facebook interactions
9. Handbal feminin Campioana CSM Bucuresti, prima finalista a Supercupei Romaniei de ziua Cristinei Neagu – telekomsport.ro
2427 Facebook interactions
10. Handbal feminin Campioana CSM Bucuresti, prima finalista a Supercupei Romaniei de ziua Cristinei Neagu – orangesport.ro
2427 Facebook interactions

Tabloid / monden

1. Oldies but goldies! Cum s-au imbracat artistii din garda veche, la editia aniversara a Festivalului de la Mamaia! Corina Chiriac a dat dovada de cea mai mare eleganta si rafinament – click.ro
8957 Facebook interactions
2. (VIDEO) “Ea oricum va muri, ce vrei?” Mama femeii decedate dupa cateva operatii, la Soroca, face dezvaluiri: “Chirurgul o coase si fa ce vrei cu ea” – shok.md
8818 Facebook interactions
3. Copilasul de 3 ani care a fost aruncat de mama lui de la etaj urmeaza sa fie deconectat de la aparate! Micutul a intrat deja in moarte cerebrala. Tatal este ingenuncheat de durere, dupa ce a mai pierdut un copil: “Ce am facut eu sa merit asa ceva?” – wowbiz.ro
5889 Facebook interactions
4. Dorinta pe care o are Ilona Brezoianu de la jandarmul de la Costinesti. Ce mesaj are actrita pentru luptatorul din Legiunea Straina: “Ce m-ar unge pe suflet…” – spynews.ro
5110 Facebook interactions
5. (VIDEO) “Are 27 de ani, urma nunta. Daca il las aici, nu mai are nicio sansa.” Mama motociclistului care se zbate intre viata si moarte, dupa un accident grav, cere ajutorul oamenilor – shok.md
5010 Facebook interactions
6. “Nu am aer”. Cum arata mesajele trimise de femeia moarta in maternitatea din Botosani. Publicate de fratele ei, au devenit simbolul campaniei pentru demiteri – libertatea.ro
4733 Facebook interactions
7. Gabriela Cristea si Tavi Clonda, umiliti in vacanta! Nu au fost lasati sa intre in restaurant – click.ro
4669 Facebook interactions
8. Cine sunt ucrainenii care curata toaletele dintr-un mall din Bucuresti: “Daca vrei sa intretii patru persoane, nu conteaza ce muncesti” – libertatea.ro
4471 Facebook interactions
9. Viata de film a lui Toto Cutugno. A iubit o singura femeie, dar au avut un destin tragic – click.ro
4290 Facebook interactions
10. Irinel Columbeanu, in varsta de 66 de ani, isi cauta iubita de 20 de ani: “Tinerele, inalte, cu parul lung” – libertatea.ro
3705 Facebook interactions

Umor

1. Vecinii ucigasului din 2 Mai: “Era un baiat linistit, dadea buna-ziua la dealeri” – timesnewroman.ro
10074 Facebook interactions
2. Criminalul din 2 Mai fost lasat liber dupa ce aparatul Spagotest a aratat 100 de euro – timesnewroman.ro
8214 Facebook interactions
3. Vama Veche, statiunea cu cei mai multi vegani: 80% dintre turistii de-acolo doar beau – timesnewroman.ro
6644 Facebook interactions
4. Miracol! O masina condusa de o femeie a rezistat 6 luni cu un singur ambreiaj – timesnewroman.ro
4621 Facebook interactions
5. Predoiu, negociator de elita: “Am obtinut la final un servetel de la austriac, sa ma sterg la gura” – timesnewroman.ro
3894 Facebook interactions
6. Va mor copiii din cauza drogurilor pentru ca nu va pasa! – catavencii.ro
3844 Facebook interactions
7. Medicii de la Botosani se apara: “Pacienta ne-a dat mesaje in loc de bani pe Revolut” – timesnewroman.ro
3772 Facebook interactions
8. Meteorologii avertizeaza ca un val de prostie se va abate asupra litoralului romanesc in weekend – timesnewroman.ro
3643 Facebook interactions
9. Intarziere pe aeroportul Brasov, pana a tras pilotul kerosen cu furtunul din alt avion – timesnewroman.ro
3010 Facebook interactions
10. Ursul Rambo din Ploiesti a fost prins si a fost relocat la Pitesti – timesnewroman.ro
3007 Facebook interactions

Care au fost cele mai viralizate subiecte in presa online si pe bloguri, in perioada 03 – 09 iulie 2023?

Uncategorized Comments Off on Care au fost cele mai viralizate subiecte in presa online si pe bloguri, in perioada 03 – 09 iulie 2023?

Zelist Monitor va prezinta topul saptamanal al celor mai viralizate stiri in social media, pentru perioada 03 – 09 iulie 2023.

Blog

1. Apus de soare in Creta – adriannastase.ro
12205 Facebook interactions
2. CONCURS Aventurescu & Animawings: CASTIGA 2 BILETE DE AVION catre insula ta preferata din Grecia! – aventurescu.ro
11608 Facebook interactions
3. Rugaciune Puternica Facatoare de Minuni la Icoana Maicii Domnului “Trei Bucurii” Rugaciune mijlocitoare pentru cei ce sunt departe de familiile lor si protectoare a familiilor aflate in nevoi – bucatariaculinara.net
10233 Facebook interactions
4. Rugaciunea Miraculoasa a Sfantului Nectarie! TE VINDECA DE BOLI GRAVE SI TE APARA DE TOATA LUCRAREA CEA REA!! – bucatariaculinara.net
5424 Facebook interactions
5. Rugaciunea care iti poate schimba viata. Mare putere are! Spune-o chiar acum – bucatariaculinara.net
4577 Facebook interactions
6. Accidentul din raionul Orhei a luat patru vieti. Femeia care a decedat era insarcinata – autoblog.md
3554 Facebook interactions
7. Botez la Biserica Penticostala Filadelfia, Caransebes – dininimapentrutine.com
2911 Facebook interactions
8. 10 combinatii de medicamente si alimente care trebuie evitate – servusexpert.ro
2577 Facebook interactions
9. Scoala romaneasca este superba, dar inutila – mihaivasilescublog.ro
2407 Facebook interactions
10. Botez la Biserica Penticostala “Ghetsimani” Ciudanovita (Caras-Severin) – dininimapentrutine.com
2019 Facebook interactions

Economic

1. ALEXANDRA VELNICIUC: “Eu am forta in ADN eu pot orice!” – money.ro
4398 Facebook interactions
2. Operatiuni de incasari si plati in numerar plafoane si interziceri – contzilla.ro
2879 Facebook interactions
3. Cunoscutul fermier Dimitrie Musca pune bazele unui adevarat gigant romanesc: Cu zeci de magazine, planuieste extinderea in Capitala – bugetul.ro
1823 Facebook interactions
4. CNAIR: Deschiderea podului de la Braila propulseaza Romania in esalonul statelor cu… – wall-street.ro
1553 Facebook interactions
5. Bloomberg: Listarea Hidroelectrica, cel mai mare IPO din Europa in 2023 si al treilea din lume – wall-street.ro
1242 Facebook interactions
6. Podul peste Dunare intre Braila si Tulcea, deschis pe 6 iulie. Planul e insa de pe vremea lui… – wall-street.ro
1145 Facebook interactions
7. Ce salariu ar trebui sa primesti in functie de varsta pe care o ai: la 35 de ani, trebuie sa sari de 6.000 de lei net pe luna – manager.ro
1104 Facebook interactions
8. Vasile Banescu, purtatorul de cuvant al BOR: Monstrii adevarati au adesea chip agreabil uman, apar la tv, sustin cauze filantropice, se ofera sa se sacrifice pentru binele nostru cetatenesc si sunt, desigur, credinciosi – bugetul.ro
955 Facebook interactions
9. 150 de cruci, in memoria eroilor neamului romanesc, amplasate in Cimitirul Valea Uzului – bugetul.ro
930 Facebook interactions
10. Accesul turistilor cu bagaje a fost interzis la Lacul Sfanta Ana – wall-street.ro
878 Facebook interactions

Femei

1. Margareta Paslaru implineste 80 de ani: “Riscul asumat a meritat!” / Exclusiv – unica.ro
48895 Facebook interactions
2. Christian Sabbagh, cu fosta si actuala sotie la un eveniment. Fiul jurnalistului, Edi, a absolvit Facultatea de Drept – unica.ro
20497 Facebook interactions
3. Haideti sa fim alaturi de ea! Dumnezeu sa aiba grija de tine Dana si de fetitele tale!Pe mine unul, sincer m-a impresionat foarte tare cazul ei. Culita Sterp, mesaj de sustinere pentru Dana Roba – kfetele.ro
16686 Facebook interactions
4. Viata bate filmul! Fiul unei femei de serviciu din Suceava a ajuns director la scoala unde lucreaza mama lui – divahair.ro
12560 Facebook interactions
5. Suntem amandoi foarte fericiti! Nu imi vine sa cred, ce arata aici, doua liniute. Rares plange. Georgiana Lobont este insarcinata pentru a treia oara – kfetele.ro
7822 Facebook interactions
6. Inoke, fiica lui Cabral si a Luanei, s-a mutat in Olanda de 3 ani – avantaje.ro
7291 Facebook interactions
7. Dar Dumnezeu imi da putere sa trec peste si cu siguranta El ma va vindeca total. Dana Roba va fi supusa unor noi operatii chirurgicale, la putin timp dupa ce a fost externata – kfetele.ro
4938 Facebook interactions
8. Pagina pe care o cauti nu exista. – eva.ro
4553 Facebook interactions
9. Pagina pe care o cauti nu exista. – eva.ro
4553 Facebook interactions
10. Ce face Corina Chiriac in memoria parintilor ei decedati si ce crede despre viata vesnica: “Avem si noi o speranta ca ne vom revedea cu cei dragi” – viva.ro
4500 Facebook interactions

Politic / Social

1. Cele mai frumoase locuri de vizitat in MUNTII APUSENI. Cascade, pesteri si peisaje care iti taie respiratia – alba24.ro
47348 Facebook interactions
2. Despre crestinul adevarat nici nu stii ca e crestin. Doar simti – republica.ro
45082 Facebook interactions
3. Alexia, adolescenta din Botosani cu bratele replantate, si-a lansat primul videoclip! (video) – stiri.botosani.ro
28083 Facebook interactions
4. Vasile Banescu nu se lasa intimidat: Monstrii adevarati au adesea chip agreabil uman, apar la tv, sustin cauze filantropice, se ofera sa se sacrifice pentru binele nostru cetatenesc si sunt “credinciosi” – republica.ro
27981 Facebook interactions
5. Ema, eleva Colegiului Avram Iancu din Campeni, care a luat singura medie de ZECE din Alba, la Examenul de Bacalaureat 2023 – alba24.ro
27497 Facebook interactions
6. Video Povestea Dianei, tanara olimpica admisa la toate facultatile de medicina din Romania, care vinde rosii la piata in Buzau – digi24.ro
25816 Facebook interactions
7. Eleva de la tara care a luat 10 la Evaluare Nationala. Nu a facut meditatii si a mers 6 km zilnic pana la scoala. “Mi-am mai ajutat si familia” – observatornews.ro
23265 Facebook interactions
8. “Lagarele” Ilfovului. Cand e sora langa “sora” – investigatiimedia.ro
21672 Facebook interactions
9. Liceul din Romania unde toti elevii iau BAC-ul de 13 ani la rand. Doua treimi au media generala peste 9 – observatornews.ro
20592 Facebook interactions
10. Actorul nascut la Dorohoi care joaca la 71 de ani: “De public trebuie sa te apropii cu delicatete ca sa-l castigi de partea ta” – stiri.botosani.ro
20236 Facebook interactions

IT&C

1. Posta Romana, record negativ. O scrisoare a ajuns la destinatie dupa 76 de ani – playtech.ro
1727 Facebook interactions
2. Povestea romanului care e in scaun cu rotile de 30 ani, dar a facut performanta in 4 sporturi. Filip Ghiorghi si-a creat propriille Everesturi si le-a cucerit – playtech.ro
1080 Facebook interactions
3. Misterul Ocomtun. Un oras mayas necunoscut, descoperit in jungla – gadgetreport.ro
801 Facebook interactions
4. O bratara veche de 40.000 de ani descoperita in Siberia ar fi putut fi confectionata de o specie umana disparuta – gadgetreport.ro
713 Facebook interactions
5. Costinesti, statiunea vibranta care fascineaza tinerii de toate varstele: istoria, atractiile si preturile de pe litoralul Marii Negre – playtech.ro
344 Facebook interactions
6. Cand intra a patra transa de bani pe cardurile sociale in 2023. Luna in care se fac platile – Playtech Stiri – playtech.ro
287 Facebook interactions
7. Povestea copilului minune din Vaslui. A luat singura medie de 10 din judet la BAC, dupa ce a obtinut nota maxima, acum 4 ani, la Evaluarea Nationala – Playtech Stiri – playtech.ro
268 Facebook interactions
8. Shazam poate acum recunoaste piese in aplicatii precum YouTube sau TikTok – zonait.ro
268 Facebook interactions
9. iPhone 15 Pro Max va costa mai mult decat predecesorul sau – zonait.ro
267 Facebook interactions
10. Cea mai scumpa poveste de dragoste din istoria romaniei, dar si sinistra: 1 milion de dolari pentru filmul cu Toma Caragiu si Margareta Pogonat – playtech.ro
252 Facebook interactions

Leisure & Timp Liber

1. Piscine din Galati si Braila: unde poti sa te relaxezi – exploremag.ro
1616 Facebook interactions
2. Cum sa eviti ingalbenirea frunzelor la castravete #Castravete #Castraveti – aflacum.ro
1201 Facebook interactions
3. Piesa Nelansata: 3 Sud Est si Andia au cantat live si in avanpremiera la ZU noua lor piesa – “Inseparabili” – radiozu.ro
1131 Facebook interactions
4. Piesa Nelansata: 3 Sud Est si Andia au cantat live si in avanpremiera la ZU noua lor piesa – “Inseparabili” – radiozu.ro
1131 Facebook interactions
5. Program si informatii despre noul pod peste Dunare de la Braila – exploremag.ro
1076 Facebook interactions
6. Ricky Martin si Jwan Yosef divorteaza dupa 6 ani de casnicie – zutv.ro
810 Facebook interactions
7. Concerte estivale “La bancute”. PROGRAM – aradevents.ro
535 Facebook interactions
8. Smecherul anului: s-a dus cu Porsche de 150.000 de euro sa sterpeleasca o galeata si un mop de la o spalatorie. Odorizantul de la baie i-a scapat – cronicacarcotasilor.ro
518 Facebook interactions
9. Carla’s Dreams, nevopsit si fara masca. Nici iubita nu l-a recunoscut, ba chiar era cat pe ce sa sune la politie ca s-a asezat un nevopsit langa ea la masa – cronicacarcotasilor.ro
433 Facebook interactions
10. Dan Bordeianu: Teatrul e o solutie pentru iesirea din frica – ziarulmetropolis.ro
376 Facebook interactions

Sport

1. Catalina Ponor, nunta ca-n povesti. Tripla campioana olimpica de la Atena a avut invitati de seama – sport.ro
19640 Facebook interactions
2. Vlad Stancu, vicecampion european la juniori si calificat la Jocurile Olimpice! – looksport.ro
16853 Facebook interactions
3. A inotat pana la Paris! Vlad Stancu, argint la Europenele de juniori si calificare la Jocurile Olimpice – sportescu.ro
13281 Facebook interactions
4. Jaqueline Cristian obtine prima victorie a carierei la Wimbledon – treizecizero.ro
6218 Facebook interactions
5. Durere fara margini, Catalin Stefanescu a murit la doar 29 de ani. Tanarul era campion national si balcanic – fanatik.ro
5762 Facebook interactions
6. Romani cu care ne mandrim! Canotorii au luat sase medalii la Cupa Mondiala de la Lucerna – sport.ro
5669 Facebook interactions
7. Copiii de AUR ai Salajului Patru elevi au obtinut 10 pe linie la BAC – sportulsalajean.ro
5096 Facebook interactions
8. Ahmed Bani: “Sunt crescut in spirit antistelist. Nu as merge la FCSB pentru nicio suma!” – telekomsport.ro
5002 Facebook interactions
9. Calificare incredibila a nationalei sub 19 ani la Europeanul de la Pitesti! – eurosport.ro
4938 Facebook interactions
10. Romania merge in grupele principale dupa victoria cu Germania! – handbalmania.ro
4077 Facebook interactions

Tabloid / monden

1. Profesorul din Ploiesti care si-a dus elevii de 10 la mare. “Le cer doar sa faca si ei la fel pentru altcineva, cand vor fi pe picioarele lor” – libertatea.ro
41084 Facebook interactions
2. Ioana Ginghina, despre notele obtinute de fiica ei la Evaluarea Nationala: “Ea nu invata, copilul nu a invatat!” – libertatea.ro
9930 Facebook interactions
3. Sotia lui Liviu Teodorescu a nascut. Primele declaratii ale artistului: “Sunt tata! Iulia, esti o eroina” – libertatea.ro
7558 Facebook interactions
4. Livratorii din Asia care iti aduc mancarea muncesc peste 10 ore pe zi, pentru 2.000 de lei pe luna, desi firmele le promit altceva. “E un viitor negru pe bicicleta” – libertatea.ro
7333 Facebook interactions
5. REPORTAJ. Omul care aduce painea. Intr-un sat din Mures, un pastor este singurul ajutor pentru zeci de oameni sarmani: “Pentru cei mari e tarziu, dar poate copiii sa-i scoatem la lumina” – libertatea.ro
6393 Facebook interactions
6. Soc total pentru fetitele Danei Roba, dupa ce si-au vazut mama macelarita: “Le-a fost greu sa ma accepte” – click.ro
5595 Facebook interactions
7. Catalina Ponor s-a cununat religios cu Bogdan Jianu. Imagini cu fosta gimnasta in rochie de mireasa – libertatea.ro
3084 Facebook interactions
8. “Imi amintesc, imi tot repetai” Ce s-a intamplat cu Alina si Eduard, in ziua in care a avut loc tragedia de pe Mures. Tanara a gasit abia acum puterea sa vorbeasca despre ultimele clipe din viata logodnicului ei – wowbiz.ro
2974 Facebook interactions
9. “Mi-a pus Robert pe deget inelul” Deea Maxer, in culmea fericirii. Nu se astepta nici ea ca iubitul ei sa faca pasul asta atat de repede: “De la cheile casei lui” – wowbiz.ro
2856 Facebook interactions
10. VIDEO Reactia impresionanta a celor doi copii ai Georgianei Lobont cand au aflat ca vor mai avea un fratior! Artista nu se astepta la o asemenea reactie: “Nu va pot descrie in cuvinte ce traim!” – wowbiz.ro
2679 Facebook interactions

Umor

1. Ca sa fie mai feminina, Sorana Cirstea va juca tenis cu o tigaie – timesnewroman.ro
6112 Facebook interactions
2. Scandal in Piata Obor. Nepalezii ii acuza pe srilankezi ca nu sunt sibieni adevarati – timesnewroman.ro
5178 Facebook interactions
3. Inca o cadere pentru Halep. A fost depasita in clasamentul WTA si de Sosoaca – timesnewroman.ro
4230 Facebook interactions
4. Baba cu 30 de ani experienta in uitat pe vizor, favorita la sefia SRI – timesnewroman.ro
3449 Facebook interactions
5. Podul de la Braila s-a prabusit dupa ce a fost taiata panglica care il sustinea – timesnewroman.ro
3030 Facebook interactions
6. 10 posibile explicatii pentru faptul ca podul de la Braila e inchis noaptea – timesnewroman.ro
3013 Facebook interactions
7. Dupa ce 700 de fazani si-au tatuat “Bontida fever”, Electric Castle se muta la Fizesu Gherlii – timesnewroman.ro
2737 Facebook interactions
8. Saptamana greceasca la Lidl. Stai 2 ore la coada sa intri, exact ca la vama – timesnewroman.ro
2341 Facebook interactions
9. Mii de craioveni se plang ca din cauza caniculei li s-au inmuiat sabiile – timesnewroman.ro
2288 Facebook interactions
10. Discriminati. Zeci de mii de galateni cu carute acuza ca n-au voie pe podul din Braila – timesnewroman.ro
1933 Facebook interactions

Înscrie proiectul preferat în competiția Employer Branding Awards 2023

Uncategorized Comments Off on Înscrie proiectul preferat în competiția Employer Branding Awards 2023

Employer Branding Awards, evenimentul care aduce recunoaștere proiectelor, campaniilor și persoanelor care au contribuit semnificativ la dezvoltarea și consolidarea brandului de angajator în companiile cu activitate pe piața locală, revine cu cea de-a doua ediție, pe 26 septembrie, la Hotel JW Marriott din București.

În România, domeniul resurselor umane și al employer branding-ului a evoluat rapid, devenind o componentă esențială pentru companii în atragerea și reținerea talentelor, iar practicile inovatoare și strategiile creative au devenit tot mai prevalente în comunicarea și poziționarea brandului de angajator pe o piață din ce în ce mai competitivă.

Competiția Employer Branding Awards își propune să premieze și anul acesta excelența în domeniul resurselor umane, evidențiind eforturile considerabile depuse de companii și profesioniști pentru a îmbunătăți experiența angajaților și nivelul de satisfacție la locul de muncă.

Astfel, organizațiile, brandurile, agențiile de comunicare și consultanții care au derulat proiecte și campanii de Employer Branding în perioada 1 ianuarie 2022 (cu condiția să nu fi fost înscrise la ediția anterioară) – 30 iunie 2023 pot trimite propuneri în una dintre cele 18 categorii anunțate:

  • Employer Brand of the Year for Large Companies
  • Employer Brand of the Year for Small & Medium Companies
  • Best Use of Employee Generated Content in an Employer Branding Campaign
  • Best Employer Brand Video
  • Best Recruitment Campaign
  • Best Use of Social Media in an Employer Branding Campaign
  • Best New Employer Brand
  • Employer Branding Professional of the Year
  • Employer Branding Team of the Year
  • Best Benefits Strategy
  • Best Rewards & Recognition Strategy
  • Best People Development Strategy
  • Best Diversity & Inclusion Employer Branding Campaign
  • Best Employer Branding Campaign Targeting Gen Z
  • Best Internal Communication Strategy
  • Best Use of Technology for Internal Communication
  • Internal Communicator of the Year
  • Special Projects

Înscrierile în competiție sunt deschise până la data de 4 august 2023, fiind necesară achitarea unei taxe de participare. Detalii suplimentare despre înscriere, categorii și regulament sunt disponibile pe website-ul dedicat: www.employerbrandingawards.ro, unde puteți efectua și înscrierea în competiție.

După preselectia realizată de organizatori, jurizarea efectivă va fi făcută de un grup de specialiști în domeniul resurselor umane și comunicare. Premiile vor fi acordate în cadrul ceremoniei Employer Branding Awards, programată pe data de 26 septembrie, începând cu ora 19:00, la JW Marriott Bucharest Hotel, după încheierea conferinței.

Employer Branding Awards este un eveniment organizat de Evensys în parteneriat cu Lidl România, cu sprijinul Bosch RomâniaNagarro și International House Bucharest.

Evensys este o companie de organizare de evenimente cu peste 16 ani de experiență în domeniul evenimentelor de business. Cu un focus exclusiv pe dezvoltarea de conferințe și seminare proprii, Evensys acoperă șapte domenii de activitate: Marketing & Comunicare, Internet & New Media, Financiar & Investiții, Resurse Umane, Imobiliare, Producție și Retail. Evenimentele organizate abordează tematici actuale care sunt relevante atât pentru industria de business locală, cât și pentru cea din Europa Centrală și de Sud-Est.