Bloggerii se aleg cu inima si sunt validati cu mintea (dupa cifre)

social media 1 Comment »

Astazi am fost prezenti la Digital Marketing Forum, unde am vorbit, printre altele, si despre modul in care sunt alesi bloggerii in cadrul campaniilor social media.

Cateva dintre aspectele punctate:

Bloggerii sunt alesi cu inima (in functie de modul in care percepem colaborarea cu ei) si validati cu mintea (dupa cifre).

Sunt 200.000 de postari, 230.000 comentarii pe bloguri si 13.000 bloguri active din 65.000 inregistrate in .ro.

Sunt 1.35 milioane de postari pe Twitter si 15.000  de conturi active din 55.000 inregistrate in .ro.

Campaniile cu bloggeri sunt memorabile prin ce au lasat in urma, de cele mai multe ori in offline.

Bloggerii de succes sunt doers, not story-tellers.

Pentru a avea rezultate, o campanie trebuie sa includa bloggeri care sa faca ceva mai mult decat sa scrie, trebuie sa fie autentici si sa lase ceva in urma lor.

Bloggerii sunt alesi in functie de afinitate si engagement.

Engagement inseamna:

  • cat de comentat este un blog
  • preluarea unui articol pe Twitter si Facebook
  • cat de multi oameni discuta ca un blogger si cu cati oameni discuta acesta
  • cate trackback-uri genereaza un articol
  • cat de preluat este un blogger in presa

 

Internship la Zelist/Zelist Monitor

social media 5 Comments »

Update: 13.01.2012

Perioada de depunere a CV-urilor s-a incheiat. Le multumim pe aceasta cale tuturor celor care au aplicat.

 

Cautam un intern pasionat/a de social media, care este dornic(a) sa se invete si capabil(a) sa se integreze usor intr-un colectiv de oameni seriosi, deschisi si inteligenti.

Postul oferit este de Jack of all trades si presupune sa te implici in diferite activitati de research si analiza, vei putea sa iti perfectionezi abilitatile profesionale si vei putea cunoaste o multime de oameni interesanti.

Postul necesita:

– o cunoastere medie spre buna a social media,

– bune capacitati de organizare si analiza,

– cunoasterea limbii engleze la nivel mediu,

– capacitate de efort prelungit, rezistenta la stres si abilitati de comunicare,

– simtul umorului si capacitatea de a gandi/decide pe cont propriu.

Perioada de internship este de doua luni, cu posibilitatea ulterioara de angajare full time.

Programul de lucru este de 6 ore pe zi si necesita prezenta efectiva la sediul Zelist din Bucuresti.

Internship-ul este platit!

CV-ul se trimite la adresa razvan@tree.ro cu cc la office@tree.ro pana in data de 12.01.2012 ora 17.00

Cei selectati pentru interviuri vor fi invitati la sediul Zelist incepand cu data de 13.01.2012.

Statistici Social Media: 95% dintre postarile de pe wall-ul brandurilor nu primesc raspuns

social media Comments Off on Statistici Social Media: 95% dintre postarile de pe wall-ul brandurilor nu primesc raspuns

Anul 2011 a fost fara indoiala un an in care social media a capatat o mai mare atentie din partea utlizatorilor. Acestea au schimbat modul de relationare dintre oameni, facilitand dezvoltarea relatiilor sociale. Brandurile au inteles ca social media nu sunt doar utile ci necesare pentru imaginea lor si le-au integrat in strategia de comunicare. Retelele sociale au devenit un punct de referinta si in cadrul proceselor de recrutare, in contextul in care tot mai multe companii utilizeaza social media pentru a cauta informatii suplimentare despre aplicanti sau chiar deruleaza intreg procesul de recrutare prin intermediul acestora.

Mai jos, va prezentam cateva statistici din social media.

In prezent sunt 800 de milioane de utilizatori pe Facebook, dintre acestia mai mult de 200 de milioane si-au facut conturi in anul 2011.

56% dintre consumatori au declarat ca cel mai probabil ar recomanda un brand  dupa ce au devenit fanii acestuia pe Facebook.

95% dintre postarile de pe wall-ul brandurilor nu primesc raspuns.

Postarea automata micsoreaza gradul de interactiune, like-uri si comentarii, cu 70%.

 

Twitter are 100 de milioane de utilizatori activi. Dintre acestia, 55% folosesc Twitter-ul prin intermediul telefonului mobil.

34% dintre marketeri au generat continut prin intermediul Twitter-ului.

Actualizarile care contin verbe au un grad de diseminare mai mare cu 2% fata de media celorlalte tweet-uri.

 

30% dintre specialistii de marketing B2B cheltuiesc milioane de dolari pe social media marketing, desi aproximativ 30% nu urmaresc impactul programelor social media asupra vanzarilor.

40% dintre bloggeri se considera bloggeri profesionisti.

 

Din 6 miliarde de oameni, 4.8 miliarde detin un telefon mobil, in timp ce doar 4.2 miliarde au o periuta de dinti.

20% dintre cautarile zilnice realizate pe Google nu au mai fost cautate anterior.

 

56% dintre studenti au declarat ca daca ar primi o oferta de angajare din partea unei companii care interzice accesul la retelele sociale, cel mai probabil nu ar accepta jobul sau ar incerca sa gaseasca o cale prin care ar putea sa utilizeze platformele social media.

Sursa

Activitatea din blogosfera romaneasca a crescut cu aproximativ 6% in luna noiembrie

social media 5 Comments »

Comparativ cu luna octombrie, numarul blogurilor active (cel putin 1 post) a crescut cu un numar de 6 bloguri pana la un numar total de 13.611 bloguri iar activitatea din blogosfera romaneasca a crescut cu aproximativ 6% pana la un numar de 202.372 articole.

Twittosfera a inregistrat, de asemenea, o crestere fata de luna anterioara din punct de vedere al numarului de posturi tot cu aproximativ 6% pana la un numar de 1.194.789 posturi. Numarul conturilor active s-a aflat in continuare in scadere, in luna noiembrie inregistrandu-se un numar de 15.713 conturi.

Numarul total de conturi de Twitter a crescut in luna noiembrie cu 25, Zelist Monitor inregistrand un numar de 56.560 conturi.

Cum vorba multa e paguba in timpul atat de pretios al fiecaruia, iata care sunt topurile pentru luna noiembrie:

Top stiri

1) Cancan – Video DUMNEZEIESC! Un copil mai dulce ca mierea incearca sa imite o rata! “Ia zi tati cum face rata – MA CAC, cum? – MA CAC” – Da-l pe Facebook sa faca istorie pe internet!

Un copilas in varsta de doar cateva luni incearca sa imite sunetele scoase de o rata, la indemnul tatalui sau.

2) Stirile PROTV – A aflat ca iubita il insala si a pacalit-o sa-i deseneze un tatuaj special pe spate. FOTO

Imediat cum a aflat ca este inselat de iubita, Ryan Fitzjerald s-a oferit sa-i faca un desen pe spate. Ce a iesit, poti vedea in articolul de mai sus.

3) Realitatea – Legea care permite eutanasierea cainilor fara stapan a fost adoptata

Legea privind gestionarea cainilor fara stapan, care permite inclusiv solutia eutanasierii animalelor daca autoritatile locale o considera oportun a generat o ampla dezbatere.

4) PROTV – A facut-o pe Loredana sa planga la VOCEA ROMANIEI. Olandezul zburator e istorie, fa cunostinta cu ROMANUL CARE ZBOARA PE PORTATIV

Zbori pe portativ. Vocea ta e cum descrie Loredana, ca mierea care curge pe suflet“, i-a spus Moga lui Dragos Chircu, cel care a ridicat sala in picioare la Vocea Romaniei, cu piesa “Unchained Melody”.

5) Jurnalul – Soldatii americani din Afganistan se distreaza omorand animale in bataie (VIDEO)

Soldatii din filmuletul de mai sus omoara un animal cu un sadism greu de inchipuit.

6) Stirile PROTV – Uita-te la punctul rosu 10 secunde, apoi muta privirea pe perete si clipeste rapid. Ce vezi?

Vrei sa afli felul in care creierul tau inregistreaza imaginile pe retina? Fotografia din articolul de mai sus a facut furori pe Facebook, iar apoi a fost preluata si de alte site-uri.

7) PROTV – “E cea mai grea zi a vietii mele”. Cu ochii in lacrimi, Brenciu a trebuit sa aleaga intre Krisztina si Iuliana

Acesta a fost cel mai emotionant si mai dificil moment pentru antrenorul Horia Brenciu.

8 ) Timesnewroman.ro – Patriarhul Daniel recomanda evitarea injuraturilor cu carne in Postului Craciunului

Intr-un pamflet, Calin de la TimesNewRoman propune cateva adresari care pot fi utilizate in postul Craciunului.

9) PROTV – VIDEO. Stefan Stan si Florina Nitulescu, in duet la Vocea Romaniei. Afla cine merge mai departe

Cei doi concurenti au cantat impreuna piesa “One reason” a lui Tracy Chapman.

10) Jurnalul – Visul american trait de o romanca. De la Botosani la Universitatea Columbia, sustinuta cu bani de prieteni si necunoscuti

Sunt doua feluri de a trai: ca si cum n-ar exista miracole si ca si cum totul e un miracol a zis Einstein. Ana-Maria Lebada ne arata ca exista in continuare in Romania pe care multi o hulesc persoane de buna credinta care infaptuiesc miracole.

 

Top videoclipuri

1) ANDA ADAM – Panda Madam @ Happy Hour [TV Premiere] – aparitii: 240

2) VAMA – Copilul care alearga catre mare – aparitii: 96

3) Video incredibil! Delfini maidanezi in Dambovita!! (cu moldoveni) – aparitii: 85

4) Comandati acum cartea Thalia-Cada Dia Mas Fuerte / Growing Stronger! – aparitii: 81

5) Katy Perry – The One That Got Away – aparitii: 68

6) Earth | Time Lapse View from Space | Fly Over | Nasa, ISS on Vimeo – aparitii: 62

7) Sometimes, “Ganbatte” isn’t enough – aparitii: 57

8 ) Inna – Endless (Official Video) – aparitii: 50

9) Deliric 1 – “Linii de tramvai” feat. DOC – aparitii: 49

10) Coldplay – Paradise – aparitii: 47

 

Top hashtag-uri

Topul pe luna noiembrie este “condus” de hashtag-ul #stiri – 4571 aparitii, urmat de hashtag-ul #peblog – 3951 aparitii si de hashtag-ul #cluj – 2341 aparitii.

Topul este completat de hashtag-urile:

  • #vocearomaniei (emisiune care depaseste si la acest capitol concurenta) – 2114 aparitii,
  • #livelogtv – emisiunea online a stimabilului Copolovici – 1357 aparitii,
  • #romania – 1199 aparitii,
  • #howtoweb – 1038 aparitii,
  • #ziare – 897 aparitii,
  • #zilelebiz – 850 aparitii si
  • #blogjuan – 830 aparitii.

Barometrul lunii octombrie 2011

social media 2 Comments »

In luna octombrie, numarul posturilor publicate pe bloguri a scazut fata de cel inregistrat in luna septembrie 2011 cu 2.4%, de la 193.632 la 189.035 posturi, continuand trendul descendent inregistrat in lunile anterioare.

Numarul bloggerilor care posteaza in mod regulat pe blog (mai mult de 15 postari in fiecare luna) a crescut in luna octombrie cu 0.7% fata de cel inregistrat in luna septembrie, de la 2.539 bloggeri la 2.556 bloggeri.

Numarul comentariilor de pe bloguri a crescut in luna octombrie cu 2.9% fata de cel inregistrat in luna septembrie, de la 197.923 la 203.769 comentarii.

Numarul blogurilor active (bloguri care au publicat cel putin 1 post) a crescut in luna octombrie cu 0.5% fata de luna septembrie, de la 13.534 la 13.605 bloguri.

Numarul total de bloguri a crescut in luna octombrie comparativ cu luna septembrie, de la 62.926 la 62.951 bloguri.

Cele mai multe posturi sunt generate de bloguri aflate pe platforma Blogspot (62.421), urmate de bloguri pe domenii .ro (49.152) si bloguri cu alte domenii (32.196).

Cele mai multe comentarii sunt realizate pe bloguri aflate pe domeniu .ro (85.789), urmate de blogurile pe platforma wordpress.com (53.226) si de blogurile aflate pe alte domenii  (39.758).

Blogurile aflate in Top 100 genereaza 4.711 posturi, adica 4.53% din posturile generate de primele 10.000 bloguri si 2.49% din totalul posturilor adaugate.

Blogurile aflate in Top 1000 Zelist genereaza 31.120 posturi, adica 16.46% din totalul posturilor adaugate.

Blogurile aflate in Top 10.000 Zelist genereaza 103.898 posturi, adica 54.96% din totalul posturilor adaugate.

Mai multe detalii gasiti in prezentarea de mai jos:

How To Web – un pas in plus in evolutia antreprenoriatului romanesc

social media 1 Comment »

Articol scris de Haotik in urma participarii ca blogger oficial Zelist la How to web. Tweet-urile evenimentului le gasiti aici.

Angels, investitori, tineri antreprenori, bloggeri. Toti s-au adunat saptamana trecuta, in zilele de miercuri si joi, la unul din cele mai mari evenimente dedicate antreprenoriatului din Europa de Est.

Despre ceea ce s-a intamplat acolo au scris mai multi bloggeri, asa ca nu o sa va povestesc despre asta. O sa va scriu in primul rand cu ce am plecat eu acasa.

Am plecat cu impresia ca a fost un eveniment extraordinar, cu speakeri extraordinari.

Am plecat cu impresia ca antreprenoriatul romanesc este pe directia cea buna si ca dupa acest eveniment a mai invatat cate ceva si a mai evoluat putin in directia cea buna.

Am plecat acasa cu impresia ca fiecare participant a luat ceva cu el de la eveniment. Si ca acel ceva, cumulat de la toti participantii, e un pas (nu stiu daca mare sau mic) pentru antreprenoriatul romanesc.

Bineinteles ca mai sunt multi pasi de facut, ca multi incearca, dar putini reusesc si ca, asa cum spunea si Cristi Manafu, nu avem antreprenori si mai sunt multe probleme in antreprenoriatul romanesc.

Dar aceste evenimente nu fac decat sa propulseze antreprenoriatul si sa ii dea un impuls in urma caruia probabil va apare un nou val. Iar acest nou val, atunci cand va apare, nu poate decat sa ne bucure si sa ne demonstreze ca toate aceste eforturi nu au fost in zadar.

Pablos Hotman a fost cel care mi-a creat cea mai puternica impresie in cadrul evenimentului. Ne-a aratat ca hakerii au un alt mod de a gandi. Acestia, asemenea antreprenorilor, cauta sa gaseasca solutii la problemele omenirii in cele mai neasteptate moduri. Cred ca asemanarea intre hakeri si antreprenori e una care merita privita cu atentie chiar daca nu am vrea sa recunoastem asta.

Apoi am mai plecat cu cateva dintre ideile lui Branko Milutinovic despre ce inseamna un joc online bun si cum se poate realiza un joc de succes.

Iar Adam Fisher are chiar un produs care te ajuta sa spui o poveste intr-o prezentare. Cand am vazut prezi.com m-am si vazut un prezentator de succes. Cred ca e produsul care ar putea face minuni in prezentarile lui Chinezu si ca ar putea spune cu cu ajutorul aplicatiei o poveste.

Dupa 2 zile de informatii care mai de care mai extraordinare, am plecat acasa cu gandul ca, in mod sigur, o parte dintre cei prezenti in sala sala vor avea curajul sa dedice mai mult timp antreprenoriatului si dezvoltarii personale.

Si asta e de bine, zic eu.

In meciul vizibilitatii pe Social Media Arena, Puterea conduce Opozitia cu 2-1

social media 1 Comment »

In anticiparea campionatului de anul viitor care va conta pentru Parlamentul Romaniei si pentru alegerile locale, ne-am gandit sa vedem cine conduce, momentan, pe terenul social media. Concluzia, in sezonul care a inceput in luna aprilie am aflat ca membrii partidelor aflate la putere conduc atat din punct de vedere al mentionarilor, cat si al viewership-ului.

Meciul inceput acum 3 ani a continuat anul acesta cu diferite acuze pentru faulturi imaginare sau reale, trageri de tricou si atacuri dure.

Puterea, mai putine mentionari in social media decat Opozitia

Partidele aflate in opozitie au inceput meciul marcand in poarta Puterii inca din primele minute de joc.

Pentru primul si unicul gol, cele trei partide aflate in opozitie PSD + PNL + PC si cu un mic ajutor din partea USL au strans mai multe mentionari si un viewership mai mare decat partidele aflate la putere: 160.740 mentionari (adica 50,86% din totalul mentionarilor partidelor politice incluse in studiu) versus 144.573 mentionari (adica 45,75% din totalul mentionarilor partidelor politice incluse in studiu) si un viewership de 300.835.000 vs 288.660.000.

Adica, fiecare internaut roman a vazut in timpul perioadei monitorizate aproximativ 40 de mentionari referitoare la partidele aflate in Opozitie fata de aproximativ 33 de mentionari ale puterii.

Membrii Puterii depasesc Opozitia

Partidele de la putere au recuperat scotand la inaintare atacantii si mijlocasii, reusind sa depaseasca de doua ori defensiva opozitiei. Activitatea rezervelor introduse in joc nu a reusit sa schimbe scorul de pe tabela.

Meciul este extrem de disputat, arbitrul (Traian Basescu) intervenind de 73.824 ori. Aceste interventii au cumulat un viewership de 188.727.000.

Elena Udrea, cea mai vizibila femeie din politica romaneasca

Cu aproape 25.000 de mentionari in ultimele 6 luni, Elena Udrea este cea mai vizibila femeie din politica romaneasca, depasind atat colegele de partid: Anca Boagiu, Roberta Anastase, Sulfina Barbu sau Monica Macovei, cat si colegele din Opozitie: Ecaterina Andronescu, Corina Cretu sau Norica Nicolai, echipa Puterii depasind cu un raport de 4:1 echipa Opozitiei.

Vom reveni cu detalii despre acest meci tensionat peste 6 luni, atunci cand se va apropia de final.

Pana atunci, va lasam in compania jucatorilor selectionabili din cadrul partidelor neparlamentare:

In celelalte meciuri disputate in liga conduce detasat Forumul Democrat al Germanilor din Romania, avand un numar dublu de mentionari fata de urmatorul clasat, Comunitatea Rusilor Lipoveni din Romania: 264 vs 104.

Se vorbeste mult sau putin despre partide, politica si politicieni in Romania?

Pentru a avea un termen de comparatie, am monitorizat si patru expresii, doua definitorii pentru acest domeniu: “politica” si “politician” si doua expresii cu vizibilitate foarte mare in mediul online: “auto” si “iPhone/iPad”.

Expresia “politician” insumeaza si mentionarile declinarilor: “politicianul”, “politicieni”, “politicienilor”, expresia “iPhone/iPad” insumeaza aparitiile celor doua expresii din care este compusa: “iPhone” si “iPad” iar expresia “Auto” insumeaza aparitiile expresiilor: “auto”, “autoturism” si “automobil”.

Expresia “iPhone/iPad” desi are un numar aproximativ egal ca numar de mentionari cu expresia “politica”, din punct de vedere al vizibilitatii aceasta este cu 64% mai putin vizibila decat expresia “politica”.

Mergand insa mai departe, tinand cont de toate aparitiile partidelor monitorizate si ale politicienilor inclusi in studiu, putem spune ca politica este un domeniu des abordat in social media din Romania.

Metodologie

In prima etapa a analizei a fost intocmita lista cu principalele partide din Romania. Din aceasta lista au fost selectate pentru monitorizare partidele parlamentare si grupurile minoritatilor nationale.
Din lista partidelor neparlamentare a fost selectat un numar de 7 partide cu o larga notorietate in randul publicului, notorietate oferita de prezenta constanta a liderilor acestor partide in mass-media. Lista finala a partidelor selectate pentru aceasta analiza a fost compusa din 13 partide romanesti si Uniunea Social Liberala.
In ceea ce priveste reprezentarea intereselor minoritatilor, au fost selectate cele 18 uniuni si asociatii ale celor mai mari comunitati etnice din Romania prezente in parlament.
In continuare au fost introdusi spre monitorizare membrii Birourilor Permanente Nationale/Biroul Politic Central, membrii guvernului si lideri ale partidelor neparlamentare, totalizand 140 de oameni politici.
In stabilirea topului final al celor mai vizibili politicieni au fost luati in considerare doar membrii BPN/BPC ale partidelor parlamentare, iar acesta poate fi vizualizat in infograficul alaturat.

Monitorizarea s-a efectuat dupa denumirea completa a partidelor, dar si dupa acronimul acestora. In cazul politicienilor, printr-un demers de tip exploratoriu au fost identificate initial cele mai utilizate forme de nominalizare in social media a politicienilor participanti la aceasta analiza.
De exemplu, in loc de numele complet al doamnei Anca Daniela Boagiu am utilizat Anca Boagiu, fapt ce a generat mult mai multe rezultate.
In functie de acestea, s-a efectuat si monitorizarea celor 140 de oameni politici.
De retinut faptul ca este posibil, insa, ca anumiti oameni politici sa fie mai vizibili decat membrii BPN ale partidelor parlamentare datorita activitatii politice, scandalurilor in care sunt implicati sau functiei pe care o ocupa, dar nefacand parte din BPN nu au fost inclusi in top.
Un exemplu in acest sens este cel al lui Radu Mazare, care este mentionat de 5.117 ori in perioada monitorizata, depasindu-i pe Dan Voiculescu, Mircea Geoana sau Marian Vanghelie. Viewership-ul estimat al mentionarilor este de 11.020.000

Perioada de monitorizare a fost 01.04.2011-31.09.2011.

Colectivitatea surselor investigate a fost compusa din 63.500 de bloguri, 51.182 de conturi romanesti de Twitter, 1.800 de feeduri ale principalelor publicatii online din Romania, 15.000 de pagini publice si peste 2.000 grupuri publice Facebook si principalele forumuri romanesti.

Viewership-ul masoara numarul de vizitatori potentiali care parcurg un mesaj. In termeni de Online Advertising, Viewership-ul este similar cu numarul de Impresii (pagini afisate in care se afla o reclama sau un mesaj).

De aceea, si in Zelist Monitor Viewership se masoara in Impresii.

Cum se estimeaza Viewership-ul pentru fiecare canal social media in parte?

Viewership-ul pentru fiecare canal social media se estimeaza ca suma a viewership-ului (estimat) pentru fiecare aparitie in parte din respectivele canale.

Fireste, cu cat numarul de surse si/sau perioada de monitorizare sunt mai mari, cu atat va creste duplicarea intre utilizatorii care au vazut respectivul mesaj, fie pe 2 sau mai multe surse, fie in 2 sau mai multe momente in cadrul aceleiasi surse.

Majoritatea pozelor utilizate pentru infografic provind de pe site-urile Senatului, Camerei Deputatilor, Guvernului si Presedintiei. Pozele domnilor Andrei Chiliman, Gheorghe Nichita provind de pe blogurile personale. Poza domnului Daniel Constantin provinde de pe site-ul Partidului Conservator. Pozele domnilor Marian Vanghelie, Liviu Dragnea si Gheorghe Flutur provin de pe Wikipedia.

Vizibilitatea discursului Regelui Mihai in social media din Romania

social media Comments Off on Vizibilitatea discursului Regelui Mihai in social media din Romania

Discursul Regelui Mihai a fost un moment puternic mediatizat in online-ul romanesc. Evenimentul a fost dezbatut in presa online, pe bloguri, pe retele de socializare Facebook si Twitter, precum si pe forumuri.

In ultimele 7 zile au fost realizate 1974 de mentionari si acestea au avut un viewership estimat de 4 218 000 de impresii. Cele mai multe aparitii au fost realizate in presa online (1283) si in cadrul blogurilor (328).

Cei mai multi (71%) dintre cei care au vorbit despre discursul Regelui Mihai sunt barbati. 48.4% dintre emitenti sunt bucuresteni.

Este interesant de remarcat faptul ca numarul mentionarilor despre Regele Mihai a crescut considerabil in perioada discursului sau. In ziua evenimentului, au fost 1320 de aparitii in social media. Dintre acestea, 820 au fost inregistrate in presa online, 214 pe bloguri, 167 pe Twitter, 84 pe Facebook, 15 pe forumuri si 20 in comentariile la posturile de pe bloguri.

Cele mai multe mentionari au fost realizate in cadrul presei online (65%). Si tot presa online reprezinta si cel mai de impact canal, cu un procenaj de 85.6%

 

Cele mai influente mentionari pe Facebook:

Cele mai influente aparitii pe Twitter:

Vin Zilele Biz!

social media Comments Off on Vin Zilele Biz!

In perioada 7-11 noiembrie vor avea loc “Zilele Biz” in cadrul Hotelului Howard Johnson din Bucuresti. Evenimentul este organizat de Revista Biz si, ca de fiecare data, propune teme de dezbatare ce au ca scop definirea succesului in anteprenoriat.

Evenimentul cuprinde conferinte, workshopuri, trainguri si prezentari, in care vorbitorii vor dezvolta idei despre creativitate, eficienta si relevanta in mediul de bussiness din Romania. Anul acesta, in cadrul Zilelor Biz, participantii vor asista la dezbateri despre tehnici de team management, greselile in construirea unui brand personal, modele de anteprenoriat, evolutia si directiile marketingului din ultimii ani si despre cum sa faci CSR in social media, fara buget.

In cadrul evenimentului vor tine discursuri: Aneta Bogdan – Fondator & Managing Partner, Brandient; Nick Sohnemann – Innovation Advisor, Trendone; Adrian Stanciu – Partener Wanted Transformation Consultancy; Paul J.R. Renaud – Head Coach, RENAUD INVESTMENTS; Alan Parker – Head of Digital, GolinHarris London; Camelia Sucu – Owner, Class Living; Radu Georgescu – Presedinte, GECAD Group; Alessandra Stoicescu – Antena 1; Bogdan Naumovici – Creative Director 23 Communication Ideas; Ivan Patzaichin; Cornel Marian – Managing director, Oresa Ventures; Mihaela Nicola – CEO, The Group; Steven van Groningen – Presedinte & CEO, Raiffeisen Bank; Marius Ghenea – Presedinte FIT Distribution; Viorel Panaite – Managing Partner, Human Invest; Razvan Capanescu – Director de creatie, Publicis; Mircea Tudor – Presedinte MB Technology.

Pentru inscrieri si informatii suplimentare accesati pagina evenimentului. Pentru cititorii si membrii comunitatii Zelist, oferim o reducere de 15% la pretul de participare. Pentru a beneficia de acesta reducere, trebuie sa completezi codul de discount “Zelist”.

 

Cum iti dezvolti strategia de social media?

social media Comments Off on Cum iti dezvolti strategia de social media?

Astazi, aproape toate discutiile legate de comunicare si relatii publice contin fara indoiala si abordari in directia social media. Multe companii se intreaba la ce este buna? Alte companii se gandesc ca ar fi utila si incerca sa isi dezvolte comunitatea prin adoptarea si copierea strategiilor colegilor de breasla. Specialistii in domeniu stiu ca strategia de social media este specifica si se elaboreaza in functie de obiectivele fiecarei companii. In social media nu este suficient sa informezi, trebuie sa generezi o discutie, sa dezvolti o relatie cu publicul caruia i te adresezi.

Din perspectiva marketingului, social media aduce un aport extrem de important. Vorbim despre dezvoltarea relatiei pe care organizatia o are cu clientii actuali, gasirea unor clienti noi, eficientizarea costurilor de marketing, cresterea si imbunatatirea pozitiei in motoarele de cautare. Toate acestea sunt beneficii care ii fac pe expertii de marketing sa se gandesca la abordarea acestui nou canal de comunicare.

Social media ajuta la dezvoltarea strategiei de resurse umane, in contextul in care specialistii HR pot urmari si analiza activitatea aplicantilor la posturile disponibilae in cadrul firmei. De asemenea, ei pot oferi spre rezolvare o serie de proiecte pentru a gasi persoanele potrivite.

Daca te-ai hotarat sa activezi in social media, inainte de toate trebuie sa ai in vedere anumite riscuri si mai presus de orice trebuie sa evaluezi imaginea pe care compania ta o are deja in social media. Este posibil ca consumatorii tai sa fi derulat deja discutii legate de produsele sau serviciile tale. Poti sa constati ca acestia nu au vorbit pozitiv despre brandul tau. Acest lucru nu este neaparat unul negativ. Poti utiliza aceste informatii pentru dezvoltarea si imbunatatirea produselor sau a serviciilor. De fapt, utilitatea este una dintre cele mai importante aspecte ale social media: odata ce oamenii care te urmaresc au incredere in brandul tau, poti oricand sa ii intrebi ce parere au despre produsul tau, daca este ok sau mai are nevoie de imbunatatiri.

Cum iti dezvolti strategia de social media?

1. Construieste SWOT-ul social al companiei tale. Defineste punctele tari si punctele slabe pe care consideri ca ai putea sa le ai in mediul online. De asemenea, este foarte important sa studiezi activitatea online a concurentei.

2. Seteaza-ti obiectivele. Inainte de toate este foarte important sa iti stabilesti obiecte de tip SMART (specifice, masurabile, de atins, relevante, incadrate in timp). Pentru fiecare obiectiv in parte, stabileste-ti obiectivele secundare precum si strategiile si tacticile pe care le vei implementa pentru a le atinge. In felul acesta vei reusi sa iti evaluezi mai eficient rezultatele.

3. Alege canalele potrivite. Nu este necesar sa abordezi toate retelele de socializare existente. Vei pierde mult timp si nu vei ajunge la rezultatele dorite. In functie de obiectivele pe care le ai, alege canalele potrivite.

4. Dezvolta relatia cu publicul tau. Comunica informatii care consideri ca sunt de interes pentru oamenii care te urmaresc in social media. Succesul nu consta in obosirea cu prea multe lucruri, ci generarea unor discutii care te vor ajuta sa identifici puncte esentiale despre acestia. Poti utiliza toate aceste elemente in proiectarea unor noi produse si servicii sau imbunatatirea celor deja existente. Este foarte important sa nu insisti pe procesul de vanzare, acesta va veni in timp. Pentru inceput, trebuie sa generezi incredere, iar aceasta se castiga in timp.

5. Fii activ. Nu este suficient sa ai un cont pe Facebook sau pe Twitter pentru a-ti dezvolta strategia social media. Mentine-ti o prezenta activa in online prin continut interesat si util. Sabileste-ti un program pentru a-ti actuliaza conturile social media.

6. Gestioneaza crizele. Cel mai important aspect in ceea ce priveste social media consta in faptul ca aceasta nu este lineara. Social media poate fi haotica si din acest motiv este extrem de important sa fii atent la ce se vorbeste despre brandul tau si sa incerci sa rezolvi problemele ce apar, inainte ca acestea sa se transforme in adevarate crize de imagine.

Pentru a implementa social media in cadrul comunicarii companiei tale, trebuie sa iei considerare o serie de aspecte care poate determina succesul sau insuccesul activitatii tale in online. Este important sa iti setezi obiective masurabile, sa ai strategii creative si sa iti alegi canalele potrivite. Nu uita ca poti oricand sa depasesti barierele si sa propui noi tactici pentru comunicarea cu publicul tau.

Sursa text

Sursa foto