*de pe o scena, scuze

Costin a completat frumos: unii oameni nu mor. Urca o treapta pe scara aprecierii noastre, iar noi ii tinem in viata o data cu noi. Si da, temerea exprimata de tine in final ar trebui sa fie singura pe care sa o avem in fata mortii. E cel mai mare regret cu care poti iesi dupa o scena. Oricare ar fi ea.

Eu as adauga pe lista care urmeaza dupa "daca" si: 3. Nu-ti zdreleste prea tare genunchi, astfel incat sa te mai si poti ridica. :)

Frumos spus: "Sa fii prezent pe net intr-un mod constient e greu." Are multa greutate in ea afirmatia asta. Si cred ca se leaga de ultima. E nevoie sa cunosti bine viata in planul real, sa o experimentezi in fiecare strat al ei, pentru a putea impartasi experientele/concluziile/intrebarile/etc. online. In mod constient. :)

A trecut ceva vreme de cand nu am mai vazut un film clasic... Si foarte multi ani de cand nu l-am mai vazut pe acesta. :) Probabil ar trebui sa fac ceva in directia asta.

Eu am avut sentimente mixte in legatura cu filmul. Mi-au placut mult imaginea si montajul, m-a dezamagit insa finalul. Si nu am putut empatiza deloc cu personajul principal, ceea ce pentru mine e un deal breaker. Ce am ADMIRAT insa, cu toata fiinta mea, a fost capacitatea regizorului (cu ajutor, in mod clar, de la directorul de imagine) de a crea secvente in care manipuleaza simturile vizual si auditiv in a-l activa pe cel olfactiv. Pot sa jur ca au fost momente in care, in mod SINCER, am crezut ca simt mirosuri (prima data cred ca s-a intamplat la momentul descrierii pietei cu peste). Eu am vazut filmul acum 4 ani, poate ar trebui sa il revad cu ochii de acum.

Am citit. Ma gandeam ce pot sa iti spun, ceva cat mai pertinent. Singurul lucru care imi vine in minte e acesta:... :)

Ah, ce frumos zambet trebuie tu sa fi avut cand ai ajuns la Odeon. :) (P.S.: Astept cu interes descrierea concertului de marti!)

Interesanta strategie.