O carte te modeleaza, te invata ca nu totul trebuie luat in serios si ca povestea unei vieti se desfasoara pe mai multe scene, iar omul, alergand prin timp ajunge sa joace pe toate aceste scene, ca actor principal. Candva oboseste, alearga din ce in ce mai incet, timpul il intrece si mai apoi il uita.
Eu am vazut pubele de gunoi pe care scria ca "Furat de la..." Acum nu stiu daca noi suntem neaparat invidiosi sau pur si simplu nu vedem altfel lucrurile. Aici ii dau dreptate lui Andrei Ardeleanu cand spune ca putina educatie nu ne-ar strica, insa, trebuie sa recunoastem ca inca nu suntem pregatiti sa ne civilizam. Fapte care sa imi demonstreze asta sunt multe, ultima fiind cea a romanilor care s-au dus la spitala sa declare ca au fost in tramvaiele care s-au ciocnit in pasaj la Lujerului, asta dupa ce RATB a declarat ca ii va despagubi pe toti cei prezenti in acele tramvaie. Invidia apare atunci cand vedem ca nu suntem perceputi ca a fi un popor civilizat, atunci cand strainii sunt speriati de noi. s-a intamplat ieri. cand am vazut o turista straina, care se tot chinuia sa inteleaga o harta. M-am bagat in seama si am intrebat-o daca are nevoie de ajutor. Cu un zambet fortat, a facut un pas in spate, si-a tras geanta in brate si a pleat spunand ca ea doar se plimba, nu are nevoie de ajutor.. Mi-am dat seama ca s-a panicat si am traversat pe cealalta parte a strazii. Atunci am fost invidios pe ei.
Poate ca marcile de bere se multumesc cu ce au, deja. Poate ca vor sa creasca treptat, nu imi dau seama, dar da, intrebarea ta este destul de fireasca.
Eu am ramas doar cu informatia din ultima fraza, doar de 3 euro pe an. As vrea sa vina si la noi ziua in care romanul nu va mai trebui sa suporte capriciile si poftele unor neaveniti.
Prejmer... Ati vazut orga din biserica respectiva? Scoate niste sunete dumnezeiesti. Am fost acum cativa ani acolo sa filmez cate ceva si sa inregistrez sunetul acelei orgi, pentru un film documentar. La orga canta o batranica de aproape 90 de ani. Racoare, foarte racoare.
Lacul Rosu pentru mine a fost o dezamagire, acum 2 ani. In luna iunie, nu era curatenie, nu era amenajat spatiul verde. Cheile Bicazului, pe bicicleta nenica. FENOMENAL.
Calatorii placute.
Nici una. Nu vad rostul sa dau bani, daca nu imi foloseste. Sa cumpar jocuri? Trebuie sa fiu nebun :) Probabil, daca imi va trebui ceva, si ma va ajuta sa imi optimizez castigurile, atunci voi cumpara.
Pentru un blog pe care se scrie, este usor de atins multe teme. Pentru un blog foto, insa, orizontul se ingusteaza considerabil.
Da, poti scrie despre orice, dar mai intai despre ce iti aduce profit. Pentru ca sa fim sinceri, se poate castiga foarte bine din blogging. Toata stima pentru cei care fac asta, sunt oameni care au potential.
In lupta asta nebuna dintre partide, nu are nici o sansa. Ma uit la chipul lui si vad o mimica de copil gata sa planga din orice. Imi pare rau pentru el, dar nu cred ca va putea sa faca ceva. Pentru imaginea lui e bine ca apare la tv, prin ziare, pe la radio, dar se cam opreste aici. lupta mare o dau cei care au bugete colosale si oameni multi in spate, bine platiti, nu voluntari.
Fiecare cu opiniile lui. Cand e vorba de fotografie, 85% conteaza omul iar restul aparatura, Daca nu ai habar si nu ai acel ceva, poti sa iti cumperi cel mai scump aparat existent. O fotografie nu este o poza. O fotografie inseamna cromatica, lumina, compozitie si poveste. Nu devii fotograf daca iti cumperi un aparat profi. Daca esti fotograf, poti sa faci fotografie si cu un aparat de buzunar. Poate odata o sa povestesc despre cum ne-a facut de cacao profu cu un aparat de buzunar, iar cei cu aparate profi nu stiau ce sa mai spuna.
Este o altfel de zona... Poate pentru ca dezvoltarea asta nebune (justificata sau nu, asta nu stiu a spune) i-a cam ocolit, sunt mai autentici. Sunt oameni care nu sunt la curent cu noutatile zilei, cu cine mai apare prin ziare, dar stiu ca trebuie sa munceasca.
Sunt fan al bicicletei. De multe ori, cand am o stare negativa, iau bicicleta si ies la plimbare. Parca vantul imi fura acea stare. Totul devine liniste, se transforma in picaturi de roua si ploaie calda.
Ce ai prezentat tu aici, sunt motive pentru care Romania nu trebuie uitata. Intr-o perioada in care care mai de care se gandeste sa plece din RRomanica, sunt bine venite astfel de imagini, pentru a ne reaminti ca totusi, tara este fruimoasa, dar noi trebuie sa ne deschidem mintea si ochii. Te salut.
Eu vroiam sa ma fac militar. Am incercat chiar sa intru la Liceul Militar la Breaza. Nu mi-a iesit pasenta, la probele eliminatorii, asa ca am ajuns la Mate-Info.
Cartile sunt rodul imaginatiei cuiva. Pot fi folosite in multe feluri, iar unul este manipularea. Da poti fi influentat, prin cuvinte cheie si expresii cu impact emotional puternic.
Pentru 2-3 zile, am simtit ca Bucurestiul este capitala unei tari in care turismul este la cote apocaliptice. Am simtit ca traiesc intr-o tara in care trebuie sa iti faci programare sa vii sa o vizitezi, ca si cum ti-ai cumpara un ferari. Da, am aratat ca o capitala in care lumea ar trebui sa se bucure, dar doar pentru 3 zile.
Nu m-am uitat la nici unul din aceste spectacole de bagat degetul pe gat, de la nici o televiziune. Motivul este unul simplu : castiga cine trebuie, nu cine merita. De dragul marketingului se fac multe manarii.